G4Media.ro

HotNews.ro: Comisia Europeană cere României să adopte modificări legislative pentru respectarea prezumției…

HotNews.ro: Comisia Europeană cere României să adopte modificări legislative pentru respectarea prezumției de nevinovăție, NU o reformă amplă în justiție (surse)

Comisia Europeană a informat reprezentanțele la Uniunea Europeană a 11 state membre, printre care și a României, că în aprilie 2018 a expirat termenul până la care aceste țări ar fi trebuit să transpună în legislațiile lor naționale o directivă europeană care obligă autoritățile să protejeze prezumția de nevinovăție a justițiabililor, transmite HotNews.ro. În cazul Românei, Comisia Europeană nu a solicitat în niciun fel reforma generală a codurilor penale, au declarat, pentru HotNews.ro surse europene.  În schimb, modificările solicitate de CE pentru transpunerea directivei au fost deja transmise la Parlament de către Ministerul Justiției, încă de la finalul anului trecut, însă nu au fost adoptate până acum.

România și celelalte 10 state în cauză au fost notificate de Comisia Europeană pentru declanșarea automată a procedurii de infringement precontencioase, ca urmare a faptului că în aprilie 2018 a expirat termenul de transpunere a Directivei 343 din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Această directivă prevede, printre altele, că prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii. „Aceste declarații și decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată” – mai prevede directiva.

Vezi articolul integral pe HotNews.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează