Home » Articole » Guvernul Australiei, îngrijorat de impactul invaziei de șoareci asupra aprovizionării cu alimente

Guvernul Australiei, îngrijorat de impactul invaziei de șoareci asupra aprovizionării cu alimente

Guvernul Australiei, îngrijorat de impactul invaziei de șoareci asupra aprovizionării cu alimente
Sursa foto: Pexels/ Alexas Fotos
Ascultă articolul

Guvernul australian a transmis, sâmbătă, că este îngrijorat de invazia de șoareci din vestul țării și că va continua să colaboreze cu sectorul industrial pentru a limita impactul acesteia asupra aprovizionării cu alimente, transmite MEDIAFAX.

  

„Evident, suntem îngrijorați de situația șoarecilor, inclusiv în Australia de Vest”, a declarat ministrul Energiei, Chris Bowen, într-o intervenție televizată de la Sydney, potrivit Reuters.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit presei locale, șoarecii – o problemă persistentă în regiunile australiene producătoare de cereale – au infestat fermele din statul Australia de Vest, situat în centura de grâu.

Situația i-a determinat pe producătorii de cereale să avertizeze în aprilie asupra pierderilor de recoltă și să solicite acces la otravă mai puternică împotriva șoarecilor.

Bowen a spus că guvernul de centru-stânga continuă să colaboreze intens cu industria pentru a reduce impactul invaziei asupra aprovizionării cu alimente la nivel local și internațional.

„O invazie de șoareci este o situație foarte dificilă pentru fermieri, pentru industrie și pentru guverne”, a adăugat el.

Australia, al patrulea exportator mondial de grâu, a suferit cea mai gravă invazie de șoareci în 1993, când rozătoarele au distrus mii de hectare de culturi și au atacat animalele din fermele de porci și pui, potrivit agenției științifice a țării.
 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole