G4Media.ro

Grupul de acțiune locală Timișul de Centru a lansat o platformă online…

Grupul de acțiune locală Timișul de Centru a lansat o platformă online pentru comercializarea alimentelor de la producătorii locali

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Timişul de Centru a lansat, în timpul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, platforma „Piaţa online”, unde zeci de producători locali onorează comenzi pentru orice fel de produse agroalimentare.

Potrivit informaţiilor de pe respectiva platformă, producătorii oferă de la carne şi preparate de miel şi lactate, caş, brânzeturi de oaie, capră ori vaci, până la nucă, ouă de găină şi de prepeliţă, păstrăv viu, carne de porc comun şi Mangaliţa, cârnaţi afumaţi, diverse soiuri de miere, legume, zarzavaturi, produse de patiserie ori răsaduri de flori. Unii livrează marfa de la sediu, iar alţii, la domiciliul clientului, cu plata pe loc sau prin virament bancar.

Unii dintre producători nu au mai putut prelua comenzi de dinainte de Florii, întrucât cererea a fost şi a rămas foarte mare.

Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş, Flavius Nicoară, a declarat, pentru Agerpres, că au primit autorizaţie de sacrificare temporară a mieilor 23 de centre de tăiere a mieilor şi trei abatoare din judeţ. Aici se pot comercializa mieii de la exploataţie sau pot fi distribuiţi acasă, la cetăţeni, în baza comenzilor, ori proprietarii pot merge cu mieii în halele amenajate din pieţe.

„În Timiş avem în jur de 600.000 – 700.000 de oi, iar dacă ţinem cont că, în principiu, fiecare oaie fată câte un miel, înseamnă că sunt sute de mii de miei, suficienţi pentru a fi comercializaţi pe piaţă. Doar marţi, de exemplu, s-au tăiat în abatoare 160 de miei şi cam tot aşa în centrele de sacrificare. Cerere există în continuare pe piaţă, iar măsurile luate de ANSVSA prin direcţiile sanitar-veterinare sunt menite tocmai să ofere posibilitatea cetăţenilor să-şi cumpere miel, dar şi să evităm aglomeraţiile în această perioadă”, a afirmat Flavius Nicoară.

Şeful DSVSA a explicat că lumea este informată de la cine şi de unde se pot cumpăra mieii, de la producătorii care comercializează pe parcursul anului, în pieţe, produse lactate şi brânzeturi.

„Lumea este informată, pentru că merge în piaţă în timpul anului, cumpără produse lactate, brânzeturi şi acolo pot lăsa acum comenzi şi pentru carnea de miel, pe care şi-o vor ridica din punctele special amenajate sau să li se aducă acasă comanda”, a menţionat Flavius Nicoară.

Nici producătorii de zarzavaturi nu rămân cu marfa pe stoc, salata verde, ceapa verde, usturoiul verde, pătrunjelul, morcovul, cartofii noi, spanacul, ridichiile, leurda ori măcrişul, dar mai ales leuşteanul, găsindu-şi repede cumpărători.

În context, şeful Direcţiei Agricole Timiş, Doru Petanec, a declarat, pentru Agerpres, că, în judeţ, pieţele funcţionează cu respectarea normelor anti-COVID.

„Vânzătorii din pieţe au mănuşi, măşti, marfa este acoperită şi au de toate. Este mai multă lume acum în pieţe pentru că încă nu ne-am făcut un stil de a merge pe rând la cumpărături. Dar sunt de toate, iar producătorii nu rămân cu marfa nevândută. Nici preţurile nu sunt aşa de mari cum spune mass-media. Este adevărat că sunt uşor mai crescute decât în anii trecuţi, pentru sezonul acesta, dar să nu uităm că la români întotdeauna a fost invers, nu e ca în Occident unde mărfurile se ieftinesc în preajma sărbătorilor, ci dimpotrivă, la noi se scumpesc. Sunt preţuri mai mari la cei care nu sunt producători direcţi, ci comercianţi”, a afirmat Doru Petanec.

El a apreciat gestul ministerelor implicate, care le-au dat voie ciobanilor să taie mielul acasă, în condiţiile de igienă cerute de DSVSA Timiş, care a dat avizul doar după ce medicii veterinari au vizitat respectivele spaţii şi au constatat că sunt conforme.

Doru Petanec consideră însă că vânzările prin sistemul online nu sunt agreate de producători, acum fiind doar o modalitate de a-şi vinde produsele, dar atât ei, cât şi cumpărătorii preferă piaţa.

„Eu cred că la noi este şi tradiţia aceasta de a merge direct clientul la piaţă, la carne, la zarzavaturi. Şi eu prefer sistemul tradiţional al pieţei decât sistemul online”, a mai spus şeful Direcţiei Agricole Timiş.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează