Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 suspecți sunt acuzați că ar fi folosit conturi ale unor contribuabili din Marea Britanie pentru a solicita în mod fraudulos rambursări de taxe din partea Agenției Fiscale a Marii Britanii (HMRC).
Sumele obținute ilegal au fost transferate în conturi bancare controlate de grupare, apoi au fost mutate în alte conturi sau retrase în numerar pentru a ascunde originea lor ilegală.
Autoritățile române au efectuat joi dimineață 13 percheziții pentru a aduna dovezi și a extinde ancheta.
Se estimează că prejudiciul total adus autorităților britanice depășește 1 milion de lire sterline, echivalentul a peste 6 milioane de lei.
Ancheta este sprijinită de cooperarea internațională cu organele judecătorești din Marea Britanie și organizația EUROJUST. Cercetările continuă pentru a identifica toți membrii implicați și a recupera daunele produse.
Articolul continuă mai jos
În perioada septembrie 2023 până în prezent, suspecții ar fi accesat peste 1.000 de conturi digitale ale contribuabililor britanici, folosite pentru plata impozitelor și a altor taxe fiscale.
Conform probatoriului administrat, membrii grupării ar fi reușit să preia controlul asupra platformei „Government Gateway” a Guvernului Britanic și asupra sistemului Fiscal (HMRC), folosind tehnici de hacking și transferuri ilegale de date. Aceștia ar fi creat conturi false și ar fi modificat informațiile personale ale contribuabililor, inclusiv numerele de asigurare socială, astfel încât să poată solicita rambursări frauduloase, bazate pe declarații false de venit.
Practic, suspecții au înregistrat angajatori fictivi în sistemul fiscal britanic, iar apoi au solicitat rambursări ale impozitelor plătite în exces.