Home » Analize » Greva de Anul Nou a lucrătorilor feroviari din Franța a fost anulată, după ce compania de căi ferate a ajuns la un acord salarial cu sindicatele

Greva de Anul Nou a lucrătorilor feroviari din Franța a fost anulată, după ce compania de căi ferate a ajuns la un acord salarial cu sindicatele

Greva de Anul Nou a lucrătorilor feroviari din Franța a fost anulată, după ce compania de căi ferate a ajuns la un acord salarial cu sindicatele
Sursa foto: Facebook SNCF
Ascultă articolul

Compania naţională de căi ferate din Franţa (SNCF) a anunţat vineri că ameninţarea unei greve în perioada Anului Nou a fost eliminată după ce echipa de conducere de la SNCF a ajuns la un acord salarial cu sindicatele, informează AFP, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, traficul feroviar din Franţa va fi perturbat de Crăciun pentru mai multe mii de călători, în condiţiile în care în zilele următoare vor fi eliminate o serie de trenuri.

- articolul continuă mai jos -

„Toate condiţiile sunt acum reunite pentru o reluare a lucrului”, a informat operatorul feroviar SNCF, după semnarea unui acord cu sindicatele. „Acest acord permite ridicarea preavizului de grevă în ideea revenirii la normal în zilele următoare, în special pentru weekend-ul de final de an”, a adăugat SNCF.

Mecanicii de locomotivă de la SNCF au intrat joi seară într-o grevă care era programată să dureze până luni dimineaţa. Acest protest a provocat deja anularea a o treime din trenuri pentru ziua de vineri şi a două din cinci trenuri pentru zilele de sâmbătă şi duminică, ceea ce ar urma să afecteze 200.000 de călători.

În ultimele ore, Guvernul francez s-a mobilizat pentru a cere oprirea grevei lucrătorilor feroviari, ministrul Economiei, Bruno Le Maire, exprimându-şi „mânia” faţă de o acţiune care perturbă călătoriile în weekend-ul aglomerat de Crăciun, când trenurile sunt rezervate cu mult timp în avans şi călătoriile sunt posibile doar cu locul rezervat.

Printre măsurile incluse în acordul convenit cu sindicatele este şi majorarea unei prime specifice pentru mecanicii de locomotivă, de la 600 până la 720 de euro, şi promisiunea echipei de conducere de la SNCF că vor fi angajaţi 200 de mecanici de locomotivă în plus în anul 2023, peste cei 350 deja preconizaţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole