Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pacientul ar fi fost vaccinat din greşeală cu un alt ser, după ce acesta ar fi intrat în cabinetul de imunizare pentru Moderna în loc de Pfizer.
„În data de 09.02.2021, la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în jurul orei 10,00, s-a prezentat un pacient pe nume V.V. pentru administrarea dozei a doua-a (rapel), prima doză fiind din vaccinul Pfizer, administrat în data de 19.01.2021. (…) Pacientul s-a deplasat de la sala de aşteptare pre-vaccinare spre cabinetul de vaccinare propriu-zis. La nivelul centrului de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu există două fluxuri de vaccinare separate şi semnalizate corespunzător, pentru Pfizer şi Moderna. Din declaraţiile personalului medical, s-a creat o confuzie în ceea ce priveşte tipul de vaccin ce trebuia administrat ca doză de rapel, pacientul intrând în cabinetul de vaccinare pentru Moderna, având ca rezultat administrarea de vaccin Moderna în locul vaccinului de la Pfizer”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Gorj.
Instituţia a precizat că starea pacientului după vaccinare este una foarte bună, acesta fiind monitorizat de medicul de familie, de soţie, care este asistentă medicală, şi de către medicul coordonator de la centrul de vaccinare.
Referitor la această situaţie, unică la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susţine că „nu se pune problema unui risc medical pentru persoana în cauză”.
„Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranţă în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce priveşte rata de eficacitate, menţionăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager şi se bazează pe acelaşi tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creşterea răspunsului imun generat după prima administrare”, a precizat CNCAV.
Sursa: Comisia Europeană / Facebook (Arhiva)
Cum spuneam, ăștia sunt specialiștii cu care defilăm, mai ales la stat. Din fericire, nu prea are cum să aibă vre-o consecință negativă asupra sănătății omului.
Norocos?Au inceput studiile „involuntare”?
Mosulicu nu stia ce vaccin a facut prima oara?
Ca doar nu le pune stampila pe nas sa stie care ce vaccin a facut/poate sa le agate un bilet.
Era treaz?
Lasati bai ,
Nu numai la noi gasesti asa ceva.
Alea care au bagat cinci doze odata in babetele alea nemtoaice credeti ca erau departe?
Babele sant bine merci. Cred ca le pregatesc nemtii pentru olimpiada la maraton.
Dosarul penal scoate din corpul omului acela serul de rapel Moderna si il introduce pe cel de la Pfizer ?!
sau
Dosarul acela il scoate , pe cel care a gresit , definitiv din sistemul medical ( public si privat ) ?!
Asta-i problema de dosar penal? Dar cei care vaccineaza sute de pers neprogramate, de azi a rabufnit ca si rapelurile sunt amanate, nu numai prima doza, astia nu patesc nimic? Ca nu vrea Catu sa supere mafia din centre, rasplatiti generos cu sporuri, care nu le ajung, ca doar nu imunizeaza atatia peste rand din bunatate!
Parcă zicea Gheorghiță că pe confirmarea programării e trecut și tipul de vaccin. Să înțeleg că la respectivul centru nu se verifică programările de l-au trimis pe om la ușa greșită?
Culmea e ca primind doze diferite, are sanse mai bune sa dobandeasca imunitate.
Dar pana nu se demonstreaza asta clar, cu studii verificate, nu se face.
Situatia ar fi putut fi evitata extrem de usor, daca cineva se obosea sa-l intrebe pe om cand a facut vaccinul.
pe cand dosare penale cu cei vaccinati in afara platformei, in sanatate si politica mafia , incompetenta si coruptia isi dau mana, toate pentru binele poporului; jaf la drumul mare din banul public