Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gabriela Ruse, locul 57 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, transmite News.ro.
Ruse a câştigat primul set, dar a fost învinsă de Madison Keys (SUA), cap de serie 6 şi locul 6 mondial, scor 6-7 (4/7), 7-5, 7-5.
Meciul a durat două ore şi 41 de minute.
Tot luni a părăsit turneul de la Wimbledon şi Anca Todoni, eliminată de spaniola Cristina Bucsa.