
Franţa şi Vietnamul semnează acorduri în valoare de 10 miliarde de dolari în timpul vizitei preşedintelui Macron la Hanoi
Franţa şi Vietnamul au semnat luni acorduri economice în valoare de 10 miliarde de dolari, vizând printre altele aeronave Airbus şi domeniul apărării, semnalează Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cu ocazia vizitei la Hanoi, preşedintele francez Emmanuel Macron încearcă să crească influenţa Franţei în fosta colonie, în contextul riscului creat de noile taxe vamale americane, apreciază agenţia citată. Este prima vizită oficială în Vietnam a liderului de la Paris şi prima prezenţă a unui şef de stat francez în această ţară în aproape un deceniu.
Vineri, preşedintele american Donald Trump a ameninţat Uniunea Europeană cu taxe vamale de 50%, începând de la 1 iunie. El a amânat ulterior termenul pentru 9 iulie, dar a creat deja tensiuni între SUA şi Vechiul Continent.
Vietnamul, dependent de exporturi şi presat de Statele Unite să achiziţioneze mai multe produse americane, a făcut mai multe promisiuni în cadrul negocierilor comerciale, în încercarea de a evita taxe de 46% care i-ar putea ameninţa creşterea economică. Europenii sunt în schimb îngrijoraţi că acordurile în acest sens le-ar putea afecta interesele.
Macron a anunţat că valoarea celor 14 contracte semnate este de nouă miliarde de euro, adică peste 10 miliarde de dolari. Unul dintre ele vizează zece avioane Airbus; altele se referă la cooperarea în domeniile energiei nucleare, apărării, transporturilor feroviar şi maritim; mai sunt pe listă sateliţi de observare Airbus şi vaccinuri Sanofi, arată lista de documente consultată de Reuters, care confirmă ştiri anterioare. Un oficial a anunţat că marţi ar putea fi semnate şi alte acorduri.
În declaraţiile făcute presei, în timpul cărora nu au fost acceptate întrebări, preşedintele a reafirmat sprijinul Franţei pentru libertatea navigaţiei – subiect de mare interes pentru Vietnam, care se confruntă de multe ori cu China în privinţa delimitării teritoriale în Marea Chinei de Sud.
La rândul său, preşedintele vietnamez Luong Cong a declarat că parteneriatul bilateral în domeniul apărării presupune „comunicarea reciprocă de informaţii în chestiuni strategice” şi o cooperare mai strânsă în industria militară, securitatea informatică şi antiterorism.
Franţa a fost puterea colonială care a guvernat Vietnamul timp de circa 70 de ani, până când a fost alungată după ce a suferit o înfrângere militară majoră la Dien Bien Phu, în nordul ţării. Relaţiile bilaterale s-au ameliorat în ultimele decenii, guvernul de la Hanoi ridicându-le anul trecut la cel mai înalt nivel.
Pentru Macron, etapa de la Hanoi este prima într-un turneu în sudul Asiei care mai include Indonezia şi Singapore. Pe agenda lui, în afara întâlnirilor cu oficiali vietnamezi, figurează o vizită la o universitate din Hanoi, marţi, înainte de decolarea spre Jakarta.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank