Home » Analize » Finlanda nu este de acord să închidă stațiunile de schi în acest an: Industria turismului din Laponia ar primi „o lovitură mortală”

Finlanda nu este de acord să închidă stațiunile de schi în acest an: Industria turismului din Laponia ar primi „o lovitură mortală”

Finlanda nu este de acord să închidă stațiunile de schi în acest an: Industria turismului din Laponia ar primi "o lovitură mortală"
Foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

Ideea propusă de cancelarul german Angela Merkel de a închide staţiunile de schi din Europa în acest an pentru a evita o nouă revenire a contaminărilor cu COVID-19 ar fi „fatală” pentru economia finlandeză, a protestat vineri Ministerul Economiei finlandez, relatează Agerpres, citând France Presse.

„Aici, în Finlanda, majoritatea oamenilor care vin în staţiunile noastre de schi sunt localnici. Ar fi foarte bizar să închidem aceste staţiuni în timp ce situaţia din ţara noastră în ceea ce priveşte virusul nu este nici pe departe atât de rea ca în alte ţări europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului.

- articolul continuă mai jos -

O astfel de decizie ar fi „o lovitură mortală” pentru industria turismului în Laponia, unde se află cele mai populare staţiuni.

„Este foarte posibil să se respecte distanţele necesare pe pârtii şi în teleschiuri. Există mult mai multe locuri periculoase decât staţiunile de schi”, a notat la rândul său responsabilul Asociaţiei Finlandeze a Regiunilor de Schi, Harri Lindfors.

În Suedia, un epidemiolog al serviciilor publice de sănătate, Anders Tegnell, a estimat de asemenea că ţara sa nu are nevoie să-şi închidă staţiunile de schi.

„Trebuie să vă amintiţi că există o mare diferenţă între staţiunile de schi pe care le avem în Nord şi cele pe care le aveţi în Alpi”, a declarat el.

Mai multe alte ţări cu multe staţiuni de schi, dintre care Austria, şi-au exprimat deja opoziţia faţă de propunerea dnei Merkel.

Citește și: 

Merkel: Sezonul de schi se apropie. Vom încerca să ne coordonăm în Europa în ce priveşte o posibilă închidere a tuturor staţiunilor de schi/ Austria se opune vehement

Italia dorește o închidere la nivel european a părtiilor de schi în perioada Crăciunului / Austria: Dacă Uniunea Europeană dorește cu adevărat să aplice restricțiile pentru sezonul de schi, va trebui să asigure 80 la sută din încasări

sursa foto: Pixabay

Știri video

Comentarii
  • „În Suedia, un epidemiolog al serviciilor publice de sănătate, Anders Tegnell, …”
    Tin sa va informez ca Anders Tegnell nu e doar „un epidemiolog al serviciilor publice de sanatate” ci e epidemiologul sef al Suediei.

    • Revenind la articol, cu aceasta doamna Merkel poate sa-si vada linistita de carantina de la ea de acasa.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole