Home » Articole » Trenuri blocate în Germania / Probleme ale sistemelor de comunicații dau peste cap planurile a mii de turiști

Trenuri blocate în Germania / Probleme ale sistemelor de comunicații dau peste cap planurile a mii de turiști

Trenuri blocate în Germania / Probleme ale sistemelor de comunicații dau peste cap planurile a mii de turiști
Sursa Foto: Deutsche Bahn / Facebook
Ascultă articolul

Circulația trenurilor din Germania a fost oprită temporar marți seară, după apariția unei defecțiuni la sistemul național de comunicații digitale GSM-R, utilizat pentru coordonarea traficului feroviar, a anunțat operatorul feroviar Deutsche Bahn citat de Mediafax.

Compania a precizat că toate trenurile au fost reținute în stații din cauza unei probleme tehnice la nivel național care a afectat sistemul GSM-R, folosit pentru comunicațiile dintre mecanicii de locomotivă și centrele de control, arată AP.

- articolul continuă mai jos -

Pana a provocat perturbări în întreaga țară, iar numeroși pasageri au rămas blocați în gări, unde s-au format cozi la ghișeele de informații, în încercarea de a găsi alternative de transport.

La aproximativ o oră și jumătate după anunțarea incidentului, Deutsche Bahn a transmis că a identificat cauza defecțiunii, fără a oferi detalii, și că echipele tehnice lucrează pentru remedierea problemei.

Circulația a fost reluată la aprox. două ore pe anumite segmente.

Operatorul feroviar a anunțat că va acorda pasagerilor afectați vouchere pentru taxi și cazare la hotel și că, acolo unde a fost posibil, a pus la dispoziție trenuri staționate în gări pentru ca oamenii să se poată adăposti. Compania și-a cerut scuze pentru disconfortul creat.

La aproximativ două ore de la apariția defecțiunii, circulația a fost reluată pe unele segmente ale rețelei.

Rețeaua de trenuri de navetiști din Berlin a anunțat că serviciile au fost reluate, însă cu întârzieri și anulări, în timp ce operatorul regional DB Regio Mitte a avertizat că perturbările vor continua cel puțin până miercuri dimineață.

Sistemul GSM-R e folosit în Europa din 2000

Sistemul GSM-R (Global System for Mobile Communications – Railway) reprezintă standardul european pentru comunicațiile feroviare și este utilizat pentru transmiterea datelor și comunicațiilor vocale necesare exploatării în siguranță a rețelelor de cale ferată.

Potrivit Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate, acesta este folosit în Europa din anul 2000.

În ultimii ani, Deutsche Bahn s-a confruntat cu numeroase critici din cauza întârzierilor și a perturbărilor din trafic.

Compania investește în modernizare

Compania desfășoară în prezent un amplu program de modernizare a infrastructurii feroviare, după o perioadă îndelungată de investiții insuficiente.

În trecut, oprirea aproape completă a circulației feroviare la nivel național în Germania s-a produs doar în situații excepționale, cauzate în principal de fenomene meteorologice severe, și nu de defecțiuni tehnice.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole