Prezidențiale 2027 în Franța: noua radicalizare a lui Bruno Le Maire

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La opt luni după eșecul revenirii sale în guvern, fostul ministru francez al economiei, Bruno Le Maire, revine în prim-planul vieții politice și își lasă tot mai clar să se întrevadă ambițiile prezidențiale pentru 2027, scrie Les Echos, citată de Rador. Lansarea cărții sale, Le Temps d’une décision, și o serie de intervenții mediatice marchează o schimbare de ton: politicianul cunoscut până acum pentru discursul său moderat și tehnocratic adoptă un limbaj mult mai direct și mai critic față de starea Franței.

Potrivit publicației Les Echos, Le Maire descrie o țară aflată în declin, cu instituții care „nu mai funcționează”, un model economic „epuizat” și o administrație dominată excesiv de absolvenții marilor școli de elită. El denunță de asemenea ceea ce consideră a fi slăbirea autorității statului și critică acordul dintre Statele Unite și Iran, pe care îl califică drept o „mascaradă”.

Apropiații săi explică această schimbare prin dezamăgirea provocată de episodul din 2025, când desemnarea sa la Ministerul Apărării în guvernul condus de Sébastien Lecornu a generat o criză politică și a fost abandonată. Din acel moment, spun ei, Le Maire a decis să nu-și mai tempereze opiniile.

Fostul ministru identifică trei priorități majore pentru Franța: combaterea sărăcirii economice, restaurarea autorității statului și redefinirea relației cu Germania. El avertizează că modelul actual al statului social nu mai este sustenabil și consideră că Franța trebuie să accepte realități precum costul ridicat al sistemului de pensii, concurența industrială chineză și accelerarea transformărilor tehnologice.

În plan ideologic, Le Maire încearcă să se prezinte drept un „eretic” al politicii franceze, invocând figura istoricului și rezistentului Marc Bloch. El susține că Franța are nevoie de lideri care să gândească diferit și critică lipsa unei viziuni de lungă durată atât în tabăra centristă, cât și în cea de dreapta.

Astfel, el îi atacă indirect pe cei trei candidați deja declarați sau considerați favoriți ai spațiului de centru-dreapta: Gabriel Attal, Édouard Philippe și Bruno Retailleau. În opinia sa, extrema stângă reprezentată de La France Insoumise propune o Franță divizată și conflictuală, iar extrema dreaptă, reprezentată de Rassemblement National, promovează o Franță închisă în sine. În schimb, el reproșează „blocului central” lipsa unei identități și a unui proiect clar.

Deocamdată, Bruno Le Maire nu și-a anunțat oficial candidatura. El a promis că va lua o decizie în octombrie 2026. Conștient de imaginea sa asociată cu explozia datoriei publice franceze în perioada în care a condus Ministerul Economiei, încearcă să transfere responsabilitatea asupra unui „sistem” mai degrabă decât asupra unor persoane.

Pentru a se diferenția de ceilalți pretendenți, el mizează pe câteva propuneri cu impact mediatic, între care organizarea unui referendum privind imigrația și abrogarea unei părți a așa-numitei Legi Taubira de 2013, care limitează posibilitatea ministrului Justiției de a transmite instrucțiuni individuale procurorilor.

Rămâne însă întrebarea esențială: există loc pentru o nouă candidatură în zona de centru-dreapta? Mulți observatori consideră că spațiul este deja ocupat de Édouard Philippe, Gabriel Attal și Bruno Retailleau. Totuși, Le Maire pare să mizeze pe eventualele slăbiciuni ale acestora și pe dorința unei părți a electoratului pentru un discurs mai tranșant și mai radical decât cel al macronismului tradițional.

Traducere Rador: Ruxandra Lambru