Le Monde: În România, cinematografia este în criză

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Analiză Le Monde, via Rador: Deși este aplaudată la festivalurile internaționale, prin cineaști precum Cristian Mungiu, laureat al celei de-a doua Palme d’Or la Cannes în luna mai, cinematografia românească se confruntă cu dificultăți în găsirea finanțărilor și în menținerea sălilor de cinema deschise. Totuși, primirea de care s-a bucurat ultimul film al regizorului, „Fjord”, oferă motive de speranță.

În sâmbăta de 13 iunie, cinematograful Europa din București era arhiplin. Spectatorii deja așezați ronțăiau floricele, iar coada se întindea până pe trotuarul bulevardului Moșilor. Filmul proiectat în avanpremieră nu era unul oarecare: Fjord, regizat de Cristian Mungiu, câștigase Palme d’Or la Festivalul de la Cannes pe 23 mai.

Lucia (care nu dorește să-și facă public numele de familie) a venit special în acest cinematograf de cartier, care i-a marcat copilăria, pentru a vedea filmul. Ea este mândră de Cristian Mungiu, pe care îl numește „regizorul nostru”:

„Este o idee bună că s-a organizat o avanpremieră într-un cinematograf mic ca acesta și nu doar în cele din marile centre comerciale.”

Fjord se inspiră dintr-un caz real care a stârnit dezbateri intense în România în 2015. Filmul urmărește povestea unui cuplu româno-norvegian foarte religios care, după stabilirea în Norvegia, a fost suspectat de rele tratamente aplicate copiilor, aceștia fiind plasați în grija statului, fără ca acuzațiile să fie dovedite. După obținerea Palmei d’Or, polemicile s-au reaprins, deși în România aproape nimeni nu văzuse încă filmul.

Din acest motiv, Cristian Mungiu a organizat avanpremiera lungmetrajului său simultan în peste 90 de săli din întreaga țară, în aceeași zi și la aceeași oră.

„Au existat foarte multe comentarii online și respectăm, desigur, opinia fiecăruia, însă ideal ar fi să ai o părere după ce ai văzut filmul”, declara regizorul la București, pe 1 iunie.

Peste 43.000 de bilete au fost vândute în doar câteva ore. Acest succes ascunde însă o realitate tristă: cinematografia românească traversează o perioadă dificilă.

Cristian Mungiu a subliniat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă organizate la cinematograful Studio, închis de mai bine de zece ani. Potrivit regizorului, „aproape nimic nu s-a schimbat” de la prima sa Palme d’Or, câștigată în 2007 pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.

El explică faptul că sectorul nu beneficiază de suficient sprijin din partea fondului cinematografic, deoarece acesta nu primește sumele care ar trebui să-i revină, conform legii, din taxele aplicate jocurilor de noroc, extrem de populare în România. Mungiu estimează pierderile acumulate din 2020 la peste 130 de milioane de euro.

Deși cinematografia de autor românească este apreciată de două decenii la festivalurile internaționale, unde sunt recompensați regizori precum Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu sau, mai recent, Radu Jude, aceștia sunt adesea obligați să apeleze la producători internaționali pentru a-și finanța filmele.

Criticul de film Victor Morozov observă: „Fiecare premiu alimentează mândria națională în România. La fel ca în cazul Premiului Nobel pentru Literatură: în fiecare octombrie ne întrebăm dacă Mircea Cărtărescu îl va câștiga. Realitatea este că nu mai există foarte mulți cititori, iar oamenii așteaptă mai întâi succesul internațional înainte de a merge la cinema.”

Jurnalistul consideră că această recunoaștere ar trebui să stimuleze „o voință mai sistematică și structurală” de construire a unui ecosistem capabil să „recâștige publicul pierdut”. El evocă și lipsa educației cinematografice și și-ar dori un model pedagogic „asemănător celui din Franța”.

Totuși, discuțiile online despre Fjord, „uneori duse până la absurd”, îl fac să privească viitorul cu optimism:

„Asta demonstrează că cinematografia păstrează încă o anumită importanță ca fenomen cultural.”

În România există și inițiative care încearcă să oprească dispariția cinematografelor mici. De la căderea comunismului, în 1989, aproximativ 500 dintre cele circa 600 de cinematografe existente în țară și-au închis porțile.

Într-o țară cu 18,9 milioane de locuitori, doar aproximativ zece săli de artă și eseu mai supraviețuiesc, concentrate în marile orașe, în timp ce multiplexurile domină piața. Cauzele sunt multiple: lipsa fondurilor, clădiri care nu respectă normele seismice sau de siguranță și un număr tot mai redus de spectatori.

În capitală, cinematograful Europa, construit în 1935, era aproape abandonat. Această sală cu atmosferă retro a început o nouă viață la sfârșitul anului 2024, când asociația Sustin a preluat administrarea sa cu ajutorul voluntarilor.

Aproximativ o sută de tineri, în special liceeni, se ocupă de casă, curățenie și programarea filmelor – de la vechi blockbustere până la producții de autor.

Costin Crețulescu, în vârstă de 40 de ani, publicitar și cofondator al asociației, este mândru că cinematograful nu s-a transformat într-o „altă sală de jocuri de noroc”, așa cum se întâmplă frecvent pe bulevardul Moșilor, între blocurile construite în perioada comunistă. Este mândru și că locul a devenit unul dintre punctele de întâlnire preferate ale tinerilor.

Maria Panait, voluntară de 18 ani, vede Europa ca pe un spațiu „unde fiecare are ceva de spus și unde toată lumea este ascultată”. Pentru ea, nimic nu poate înlocui sentimentul de „comuniune” creat într-o sală mică de cinema.

Datorită recomandărilor din gură în gură și rețelelor sociale, tot mai mulți tineri s-au alăturat proiectului.

„Unii au venit inițial să facă voluntariat și au descoperit apoi o adevărată pasiune pentru film”, povestește Eva Topîrceanu, în vârstă de 17 ani.

Formula s-a dovedit un succes: în doar un an și jumătate, acest cinematograf cu 240 de locuri, descris de presa locală drept noul „loc al generației Z” din București, a înregistrat peste 100.000 de spectatori.

Traducerea Rador: Ruxandra Lambru