Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analiză a portalului grec Makedonia, via Rador: Grecia, Bulgaria și România sunt cu un pas mai aproape de modernizarea transporturilor și interconectivităţii pe măsură ce avansează lucrările pentru finalizarea Coridorului Marea Neagră-Marea Egee, un proiect a cărui valoare a crescut de la 3,5 la 4,6 miliarde de euro.
Angajamentul față de implementarea proiectului a fost reiterat la cea de-a treia reuniune a Platformei Coridorului Marea Neagră – Marea Egee (BACP), care a avut loc vineri, 19 iunie, la Salonic.
Ministrul grec al transporturilor, Christos Dimas, a vorbit despre acest proiect ca fiind foarte important şi a subliniat că este un coridor care pornește de la Marea Egee, Marea Neagră și ajunge până la Marea Baltică. „Scopul este de a conecta eficient infrastructurile critice ale țărilor noastre, începând de la portul Salonic, Kavala, Alexandroupolis, mergând spre nord până la Burgas, Varna, în România, la Constanța. Acesta este coridorul de transport, așa-numitul coridor Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee”, a spus ministrul grec, adăugând: „conectivitatea dintre infrastructurile critice din aceste trei țări este de mare valoare nu numai pentru aceste țări, ci și pentru întreaga UE, mai ales într-o perioadă în care avem o instabilitate sporită. Avem războaie atât la nord, cât și la sud. A avea o cooperare stabilă, conectivitate între infrastructuri nu doar într-o singură țară, ci și conectarea părții estice a Uniunii Europene cu sudul și nordul, este o oportunitate care trece dincolo de interesele naționale. Este o prioritate foarte importantă pentru UE însăși.”
Ministrul grec a vorbit şi despre discuțiile purtate cu comisarul european din partea Greciei, Apostolos Tzitzikostas, dar și cu ministrul bulgar al transporturilor, Georgi Peev, și cu delegația română și a afirmat că aceștia au reiterat convingerea comună că trebuie să valorificăm această oportunitate, utilizând atât resurse europene, cât și naționale şi know-how-ul sectorului privat. „Suntem optimiști că, în următorii ani, aceste trei țări și Comisia Europeană vor putea realiza împreună un proiect foarte important pentru stabilitatea economiei europene, un proiect care va asigura o conectivitate foarte bună și numeroase beneficii pentru toate țările”, a mai declarat ministrul grec al transporturilor.
Comisarul european la transporturilor: „Această arteră centrală va fi cea mai importantă din Europa” – Bugetul este de 4,6 miliarde
La rândul său, comisarul european pentru transporturi și turism durabil, Apostolos Tzitzikostas, a vorbit despre costul proiectului, a cărui finanțare a crescut de la 3,5 miliarde de euro, cât era inițial, la 4,6 miliarde, cu o alocare suplimentară de 1,1 miliarde de euro din partea UE.
Mai concret,Tzitzikostas a precizat despre proiect următoarele: „În decembrie anul trecut, am avut o întâlnire cu miniștrii transporturilor și infrastructurii din Grecia, Bulgaria și România și am semnat un plan de acțiune specific pentru accelerarea și începerea lucrărilor în alte puncte, în vederea finalizării axei verticale feroviare și rutiere care va conecta cele trei țări, iar mai departe din România, spre est cu Moldova și Ucraina și spre vest cu Europa Centrală.”
„Este o axă care va conecta Marea Neagră cu Marea Egee și acest lucru este foarte important. Va sprijini cele două priorități stabilite de Comisia Europeană, care sunt competitivitatea și securitatea Uniunii Europene.”, a mai spus Tzitzikostas adăugând şi că această arteră centrală va fi cea mai importantă din Europa, deoarece va consolida semnificativ legăturile acestor țări cu exteriorul, va ajuta comerțul, va sprijini afacerile locale, va face ca transporturile și călătoriile să fie mai sigure, reducând costul transportului. În același timp, potrivit comisarului european, va ajuta deopotrivă şi în problemele de securitate și apărare în contextul mobilității militare, în special în partea de est a Uniunii Europene. „Proiectul este o prioritate absolută a Comisiei Europene. Este important ca toate cele trei țări să înțeleagă proiectul în aceeași logică”, a explicat Tzitzikostas.
În ceea ce privește bugetul proiectului, el a declarat: „noi, ca Uniune Europeană, am alocat deja 3,5 miliarde pentru lucrări de-a lungul coridorului și, în același timp, astăzi am anunțat deschiderea unei noi invitaţii în valoare de 1,1 miliarde de euro pentru proiecte care vor putea finanța și intervenții semnificative pe această axă.”
„Totodată, aș dori să vă informez că în 2028 va începe noul buget european, în legătură cu care avem vești bune, deoarece, în urma negocierilor, se pare că vom ajunge să dublăm resursele pentru infrastructură. Bugetul actual pentru infrastructură se ridică la aproximativ 26 de miliarde de euro, cu care sunt finanțate în acești ani proiecte importante în toate cele 27 de state. În noul buget, suma va ajunge la 52 de miliarde.”
În același timp, el a vorbit și despre mobilitatea militară, a cărei importanță este recunoscută de Comisia Europeană şi, în cooperare cu NATO, se alocă 17 miliarde de euro în primă fază, obiectivul general pentru proiectele de mobilitate militară urmând să ajungă în următorii ani la 100 de miliarde de euro.”
Angajamentul față de implementarea acestui obiectiv a fost confirmat şi de reprezentanţii celorlalte ţări. Ministrul bulgar al Transporturilor și Comunicațiilor, Georgi Peev, a declarat: „Vreau să confirm angajamentul guvernului bulgar față de proiect, care va asigura credibilitate și siguranță. Am ocazia să spun că vom continua să colaborăm foarte strâns și sunt sigur că vom reuși”, a subliniat el.
Pe de altă parte, Corina Creţu, consul general al României la Salonic și fost comisar UE pentru dezvoltare regională, a susținut că „în ultima vreme, România, Grecia și Bulgaria au colaborat pentru a transpune politica de dezvoltare a acestei regiuni într-un proiect de investiții funcțional, iar acesta are potențialul de a deveni unul dintre cele mai importante proiecte de transport și dezvoltare economică și de a contribui la transportul european”. „Discuția de astăzi confirmă că există angajamentul politic și dedicarea practică de a merge mai departe împreună. Și trebuie să spun încă o dată că, fără comisarul Tzitzikostas, Comisia a eșuat de multe ori în a acorda prioritate acestei regiuni, însă realitatea ne arată că trebuie să arătăm o importanță mai mare acestor țări”.
În final, Mario Mauro, mediator responsabil pentru modernizarea coridorului Marea Baltică-Marea Neagră, fost ministru italian al apărării, a declarat la rândul său că, prin această strategie, cele trei țări (Grecia, Bulgaria, România) pot ajunge să conteze într-un mod nou şi şi-a exprimat susţinerea deplină faţă de îndeplinirea tuturor obiectivelor.
Traducerea Rador: Carolina Ciulu
alte discutii …
Mai știi?
Poate dacă Grecia și Bulgaria își doresc,România va fi ,,obligata” sa participe la un proiect mare:)))