Home » Articole » Fifor: Intervenţiile şi propunerile reprezentanţilor PSD în discuţiile cu premierul Bolojan au salvat investiţiile locale aflate în execuţie

Fifor: Intervenţiile şi propunerile reprezentanţilor PSD în discuţiile cu premierul Bolojan au salvat investiţiile locale aflate în execuţie

19 aug. 2025
Fifor: Intervenţiile şi propunerile reprezentanţilor PSD în discuţiile cu premierul Bolojan au salvat investiţiile locale aflate în execuţie
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat marţi că intervenţiile şi propunerile social-democraţilor în discuţiile cu premierul Ilie Bolojan au salvat investiţiile locale aflate în execuţie, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„PSD nu blochează, ci contribuie la buna guvernare! Prezenţa PSD la guvernare aduce maturitate, realism şi eficienţă la masa deciziilor. Ar fi fost mult mai rău pentru populaţie şi pentru economie dacă PSD nu s-ar fi implicat. Oricine susţine contrariul neagă evidenţa şi merită o replică fermă. Aşadar, vocea raţiunii a primat! Intervenţiile şi propunerile reprezentanţilor PSD în discuţiile cu premierul Bolojan au salvat investiţiile locale aflate în execuţie”, a scris Fifor pe Facebook.

El a precizat că finanţarea din PNRR va continua pentru toate proiectele care pot fi finalizate până în 2026. Pentru cele care nu se încadrează în acest termen, cheltuielile făcute de administraţiile locale vor fi decontate din alte fonduri europene sau de la bugetul de stat.

„După consultările cu AMR şi UNCJR, guvernul a preluat 29 din cele 30 de propuneri susţinute de PSD, care vor fi incluse fie în OUG privind investiţiile locale, fie în pachetul pentru administraţia publică. Investiţiile locale: continuarea tuturor proiectelor aflate în execuţie fizică peste 30%, proiectele sub 30%, dar care pot fi finalizate până la jumătatea lui 2026 (şcoli, blocuri, spitale), vor fi aprobate prin memorandum în următoarele două săptămâni, restul proiectelor vor fi prioritizate la nivel de ministere de resort. Investiţiile respinse de PNRR pot fi continuate din bugetele locale, cu decontare ulterioară din fonduri europene sau de la bugetul de stat”, a afirmat deputatul PSD.

Fifor a enumerat şi unele „rectificări” la pachetul administrativ.

„Primăriile decid amplasamentul sălilor de jocuri de noroc, pentru protejarea comunităţilor. Finanţarea posturilor transferate prin descentralizare va fi asigurată până la decizia finală. Finanţarea asistenţilor sociali este garantată până la preluarea de către AJPIS (1 ianuarie 2026). Respectarea autonomiei locale în organizarea serviciilor de evidenţă a populaţiei şi poliţiei locale. Evaluarea funcţionarilor publici o dată la 4 ani privind cunoaşterea legislaţiei. Corectarea termenului de prescripţie pentru contravenţii fiscale: de la 3 ani la 6 luni, pentru a evita abuzurile şi blocajele”, a mai afirmat Fifor.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole