G4Media.ro

Ferrari îşi propune să rivalizeze cu Tesla prin lansarea unui supercar electric…

Sursa foto: news.met.police.uk

Ferrari îşi propune să rivalizeze cu Tesla prin lansarea unui supercar electric în 2025

Directorul general de la Ferrari NV, Benedetto Vigna, este încrezător că primul supercar complet electric al producătorului italian se va vinde la fel de bine ca şi modelele echipate cu motoare pe combustie, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Noul vehicul, care va fi dezvăluit în trimestrul patru al anului următor, va fi „unic în fiecare privinţă”, a spus joi Vigna într-un interviu pentru Bloomberg Television. „Suntem pe calea cea bună”, a adăugat Vigna.

Ferrari construieşte în prezent o nouă uzină la Maranello, Italia, unde va asambla automobile hibride şi supercaruri electrice, uzină care va fi inaugurată la mijlocul acestui an.

Directorul general a precizat că primul automobil electric Ferrari nu va copia zgomotul motoarelor cu combustie ci va reinterpreta sunetul pe care îl face un motor electric. Cu toate acestea, clienţii cu vârsta de până la 50 de ani, şi chiar şi unii mai în vârstă, l-au contactat deja pe Vigna pentru a-şi exprima interesul în a achiziţiona primul automobil pe baterie produs de Ferrari. „Ei aşteaptă primul nostru automobil verde”, a spus Vigna.

Referindu-se la avansul automobile electrice, Benedetto Vigna a apreciat că asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa. „Pentru mine acesta este o chemare la acţiune pentru Europa. Este o competiţie frumoasă”, a spus Benedetto Vigna.

În prezent există tensiuni sporite între China şi Europa pe măsură ce se apropie termenul limită la care Uniunea Europeană va anunţa rezultatul unei anchete asupra subvenţiilor publice de care au beneficiat constructorii chinezi de automobile electrice. Mai mulţi constructori au avertizat că există riscul ca măsurile protecţioniste să se transforme într-un război comercial costisitor.

Separat, autorităţile de la Beijing au semnalat recent că sunt gata să introducă tarife vamale de până la 25% pentru importurile de automobile cu motoare mari, ca răspuns la decizia Washington-ului de a majora tarifele vamale pentru importurile de automobile electrice chineze. Cea mai mare parte a automobilelor importate în China sunt vehicule de lux, iar Porsche, Audi şi Range Rover se numără printre primele 10 mărci.

Cu toate acestea, Benedetto Vigna spune că Ferrari are o expunere mai mică. „Piaţa din China nu este încă una matură, China nu este pentru Ferrari ceea ce este pentru alte mărci de lux”, a apreciat Benedetto Vigna.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează