Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Adaptarea lui Lewis Hamilton la Ferrari a intrat sub lupa lui Jacques Villeneuve (campion în F1 în 1997), canadianul explicând că Lewis nu va avea niciodată la Ferari sprijinul de care s-a bucurat Michael Schumacher.
Una dintre cele mai vocale figuri din paddock, Villeneuve nu s-a ascuns de cuvinte atunci când a fost întrebat despre aventura sub așteptări a lui Hamilton de la Ferrari.
Într-o discuție pentru The Red Flags Podcast, Jacques spune că Ferrari este o echipă dură (o adevărată „junglă”) și că Hamilton uneori capotează când dă de greu.
„Ferrari este o echipă dură și trebuie să fii foarte puternic pentru a supraviețui. El are nevoie de o mână de ajutor pentru a-și regăsi mojo-ul”, a spus Villeneuve.
„Poți observa că atunci când lucrurile merg un pic prost, un pic mai greu, el se prăbușește (n.r. Hamilton). Îi este foarte greu să-și mențină capul deasupra apei. Acesta nu e un semn bun pentru Ferrari”, transmite Jacques Villeneuve.
Villeneuve vine în ajutorul fanilor Formulei 1 și explică de ce Lewis nu va avea niciodată același sprijin pe care l-a avut Michael la Maranello.
Dacă Schumacher a avut de-a lungul șederii la Ferrari doar coechipieri dispuși fără nicio problemă să fie piloți secundari, Hamilton a dat în cadrul Scuderiei de Leclerc, pilot care are o vechime importantă la echipa italiană și care nu cedează niciun metru în duelurile cu Lewis.
„Contractul era clar (n.r. pe vremea lui Schumacher): tu câștigi, coechipierul te ajută. Hamilton nu are asta la Ferrari acum”, precizează Villeneuve.
Fred Vasseur (șeful Ferrari) nu a impus vreo ierarhie clară între Hamilton și Leclerc. Monegascul are 16 puncte avans față de coechipierul său după disputarea a 12 etape din sezonul de F1.
Un lucru e clar cel puțin până la acest punct: echipa nu este construită în jurul lui Lewis.
Villeneuve completează și spune că un titlu cu Ferrari valorează mai mult decât oricare altul cucerit în Formula 1.
„Ai F1 și ai Ferrari. Odată ce ai câștigat campionatul, dacă poți câștiga unul cu Ferrari, atunci scrii istorie.
Ar valora mai mult decât toate celelalte titluri ale lui Hamilton. Percepția este că unele au fost prea ușoare cu Mercedes”, este de părere Jacques Villeneuve.