Factorul etnic în Iran: pericol de dezintegrare a țării sau diversitate în cadrul supra-identității culturale persane?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Recentele ciocniri la frontiera de vest a Iranului cu Irakul între forțele regimului islamist șiit de la Teheran și gherilele kurde au readus în actualitate factorul etnic din Iran. Cifrele exacte nu sunt cunoscute, dar se estimează că majoritatea persană nu depășește 60% din populație, cu două minorități consistente – azerii și kurzii – și o cu o multitudine de minorități etnice mai mici – lur, baluci, ghilak, mazandarani, talysh, arabi, turkmeni, qasqais, etc. Din punct de vedere al religiei, majoritatea covârșitoare a iranienilor sunt (nominal) musulmani (din nou marea majoritate șiiți și o mică minoritate sunniți), cu infime minorități zoroastriene, creștine, evreiești și bahai.

Jurnalista Carmen Gavrilă, expertă în Iran, explică într-un interviu cu G4Media impactul pe care îl are acest mozaic etno-religios în contextul politic actual asupra viitorului statului iranian.

Minoritățile etnice au suferit persecuții atât sub regimul naționalist al dinastiei Pahlavi cât și sub cel islamist de după 1979. Cât de loiale sunt aceste minorități unui stat iranian centralizat?  

Carmen Gavrilă: Cei mai mulți iranieni cu care am intrat în contact, inclusiv din comunitățile etnice sau religioase minoritare, au făcut referire la o supra-identitate culturală persană și sunt loiali unui Iran care să rămână unitar, dar cu o formulă de guvernare incluzivă, de tip democratic și cu minorități tratate cu respect pentru drepturile omului. Nu am întâlnit vreun iranian din minoritățile etnice sau religioase care să fie favorabil republicii islamice și doar foarte putini cu percepții pozitive despre monarhie.

Minoritarii spun că actuala teocrație nu este incluzivă și că deși oferă câteva locuri în Parlament minorităților și proclamă respect pentru «oamenii Cărţii » (formula pentru marile religii monoteiste) în realitate au insuficient spațiu de exprimare identitară culturală, de limbă și religioasă.

Situația pentru minorități ca balucii, arabii și kurzii este mult  mai gravă decât a creștinilor, zoroastrienilor sau evreilor, iar în ce îi privește pe bahai, aceștia sunt activ vânați și arestați ca eretici. Balucii, arabii și kurzii reproșează republicii islamice nu numai că le subminează identitatea dar și că a sărăcit intenționat provinciile sau zonele unde locuiesc, inclusiv prin politici economice neprietenoase cu mediul care aproape că au eliminat surse de trai, ca agricultura. În plus, sunt evidente diferențe semnificative de dezvoltare, în zonele preponderent locuite de kurzi, baluci și arabi, de exemplu în materie de infrastructură sau activități economice care să creeze locuri de muncă, de unde şi un exod semnificativ al tinerilor din aceste comunități spre mari orașe, în căutarea de slujbe.

Pe fondul atacurilor americano-israeliene și a discuțiilor despre căderea republicii islamice, regimul este acum în plină campanie cu voci oficiale dar și formatori de opinie care avertizează că în lipsa republicii islamice, Iranul s-ar fărâmița teritorial sau ar plonja în război civil. Însă, toate formațiunile de opoziție spun că acest scenariu este menit doar să sperie populația, să o descurajeze să se revolte și că nicio minoritate nu are aspirații secesioniste. De exemplu, mai multe comunicate ale recent formatei coaliții anti-regim din șase partide kurde iraniene, insistă că kurzii nu doresc, după căderea teocrației, decât incluziune reală şi drepturi firești, în cadrul unui Iran unitar.

Factorul aparent unificator în Iran a fost până acum religia musulmană, comună, cel puțin nominal, imensei majorități a populației. Este factorul religios mai puternic decât cel etnic în Iran sau este invers? Ce rol pot juca divergențele între șiiți majoritari și sunniții minoritari?

 Carmen Gavrilă: Cred că este important de menționat că de-a lungul timpului, acțiunile armate ale diverselor grupări militante ale unor minorități ca cea balucă sau arabă, au avut strict ca țintă forțele de securitate ale regimului, în special Pasdaran (apelativul pe scurt al membrilor Corpului Gărzilor Revoluţionare sau IRGC), niciodată conaționalii civili majoritari. Nu am detectat divergente reale între iranienii șiiți și cei sunniți sau alte minorități, în pofida unor voci oficiale care au mai mizat pe demonizarea minorităților, în special kurdă şi sunnită, ca să creeze disensiune și impresia unei amenințări interne.

În plus, nemulțumirile la adresa eșecurilor republicii islamice, în toate domeniile, au reprezentat un factor unificator pentru o bună parte a populației. Un exemplu ar fi chiar Mahsa Amini, tânăra de origine kurdă a cărei moarte în custodia poliției moravurilor, a declanșat protestele de amploare din 2022 și care, după suprimarea dură a manifestărilor de stradă, s-a transformat într-o mișcare politică a societății civile, care acum cuprinde activiști liberali sau de stânga de tip european din toate comunitățile etnice și religioase iraniene, majoritari sau minoritari. O notă ușor discordată au făcut câțiva activiști pro-monarhiști din exil care, în frunte cu prințul Reza Pahlavi, au acuzat alianța kurdă că ar avea ambiții secesioniste, dar ulterior prințul și-a nuanțat declarațiile.

Pot duce tensiunile interetnice la dezmembrarea Iranului dacă regimul autoritar islamist dispare, așa cum s-a întâmplat cu URSS și Iugoslavia după dispariția regimurilor totalitare comuniste acolo? Pot statele vecine – Azerbaidjan, Afganistan, Pakistan, Irak, Turkmenistan – să profite de această dezintegrare?  

Carmen Gavrilă: Nu este de ignorat temerea unor iranieni, marcați de pierderile teritoriale istorice ale Iranului, din secolul 19, în special operate de Rusia, că marile puteri sau vecini ar putea încerca să rupă bucăți din țară, pe linii etnice. De unde și mesajele care vin din Iran și din diaspora, că iranienii sunt cei care trebuie să își aleagă singuri liderii, după o eventuală cădere a republicii islamice, și că nu vor accepta lideri impuși din exterior.

Mai mulți activiști iranieni mi-au spus că minoritățile etnice și religioase, într-un procentaj considerabil sunt interesate, ca și majoritatea șiită indo-europeană, de un Iran unitar și democratic. Regimul de la Teheran de altfel, potențează, mai mult sau mai puțin aluziv, aceste temeri de fragmentare teritorială. Însă, în prezent nu există reale tensiuni interetnice, mai mult, aș face din nou trimitere la “supra-identitatea” persană unificatoare.

Cred că Michael Axworthy a descris cel mai bine cu titlul volumului său chestiunea identitară iraniană – “Iran – imperiul minții”, în sensul de cultură unificatoare, comună, formulată în mii de ani și care funcționează organic ca un liant identitar pentru celelalte identități etnice şi religioase iraniene. Și închei cu un exemplu : un kurd iranian va recita cu aceeași pasiune din Hafez și va face trimitere la Cartea Regilor la fel de bine cunoscător ca un etnic indo-european din majoritate, un armean sau un evreu iranian.