Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai bine de șase decenii au trecut de când, sub penița scriitorului Gellu Naum, pinguinul-tenor Apolodor părăsea circul din Târgul Moșilor și pleca prin lume, să-și găsească frații. Șaizeci de ani înseamnă amar de vreme, în care omenirea s-a mișcat rapid și s-au întâmplat multe, mai multe chiar decât i s-au întâmplat coristului defetist, rătăcit în drum spre frații săi Labrador. Apoi, în 2020, oamenii au stat pe loc. Dar, dacă le e dor de drum pe la Ecuator, de profesorul Carlos Alfandor sau coasta Golfului Terror, din povestea lui Apolodor, ei pot să plece. Pot urmări aventura lui pinguinului în direct, pe Internet. Cu unele aproximări, adăugiri și corecturi, căci și cronica pinguinului explorator e plină de file rupte și capitole în care „nu prea se știe” pe unde-a fost, ce-a mai făcut. Iată:
Apolodor a plecat din București, care acum arată așa:
Și-a părăsit circul pentru a se duce la frații săi, în Labrador. Dar a căzut din avion și a ajuns la Capul Nord, unde chiar acum arată cam așa:
Tăcerea gălăgioasă îngheață
„(…)Lupta a început, ei se mișca și in curând, o, foarte curând s-ar putea să uiți și sa cazi, învins și mulțumit.
Noi stinși in soare ca unde-i oglinda
ne cufundam in somn adânc
și suna forma vidului in fiecare
pe când noi singuri după arșița nopții
cu părul umezit de baia rituală
ne arătăm din ce in ce mai surzi și ne simțim
din ce in ce mai orbi
Și meditând asupra unei uitari de primăvară
străbatem fara graba
pajiști întregi și lanuri și peluze
prin violenta orizontului căzut în apă
prin statui sălbatice
pe cand ceilalți își vara mâinile în golul unui mocirlos pământ
și pun sămânța in pământul care ne conține
greul și tulburele. Poate am pierit
în pântecul matern al tunetului.
1990, primavara”
Gellu Naum
Ce amuzant este ca la articolele are implica natiunile conlocuitoare ( sa zicem.. romi) nu ai voie sa comentezi pe G4media. Sa nu ne demonstram „political incorrectness-ul” 🙂
Ba ai voie dar nu se afiseaza.
E ca in bancul cu rusul care se c… in Piata Rosie, dar nu-si da pantalonii jos.