Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unul dintre cei cinci ofertanţi pentru construirea în parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov, spaniolii de la Acciona Concesiones – FCC Construccion, a fost eliminat din cursă de Comisia Națională de Prognoză și contestă soluția. Spaniolii s-au adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), iar în documentul depus, obținut de G4Media.ro, califică drept “absurdă” și “vădit nelegală” decizia Comisiei Naționale de Prognoză. “Soluția se datorează neînțelegerii specificului contractelor de parteneriat public-privat”, scriu spaniolii în documentul depus la CNSC.
Pe 22 ianuarie, Comisia Națională de Prognoză îi anunța pe spaniolii de la Acciona Concesiones – FCC Construccion că solicitarea lor de a participa la procedura de negociere competitivă în vederea construirii și operării în regim de PPP a autostrăzii Ploiești-Brașov a fost respinsă deoarece asocierea de firme spaniole nu a prezentat acordul de subcontractare dintre ofertanții asociați și cei doi subcontractanți declarați.
Potrivit spaniolilor, nici nu era nevoie de depunerea unui astfel de acord de subcontractare, atâta timp subcontractorii sunt firmele din asociere.
Acest acord de subcontractare trebuie depus atunci când “un subcontractant contructor este un terț care nu face parte din investitor, iar Asocierea utilizează capacitățile respectivului subcontractant pentru demonstrarea criteriilor de calificare”, spun spaniolii. El reprezintă practic un angajament direct și ferm de a contribui la realizarea proiectului.
Din acest motiv spaniolii consideră că decizia Comisiei Naționale de Prognoză de a-i scoate din cursă “este absurdă”. “Soluția se datorează neînțelegerii specificului contractelor de parteneriat public-privat. Într-o procedură de parteneriat public-privat investitorul îndeplinește de regulă și rol de constructor sau de operator. Formal, investitorul care îndeplinește rol de contructor sau de operator are o dublă calitate – de ofertant și de subcontractant, pentru că realizarea efectivă a construcției are loc în baza unui contract de sine stătător cu societatea de proiect”, mai scrie în documentul citat.
Iar spaniolii aduc în sprijinul lor chiar structura de PPP prezentată în Studiul de fundamentare publicat de Comisia de Prognoză (foto), care menționează că “subcontractorii declarați pentru lucrările de construire, întreținere și operare vor încheia contracte directe cu societatea de proiect”.
Sursa foto: Studiul de fundamentare
De construirea în parteneriat public-privat s-ar mai arătat interesate următoare asocieri de firme:
– SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – POWER CHINA ROADBRIDGE GROUP CO LTD – China
– ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S – SSB SAUERWEIN & SHAEFER BAU AG – Turcia
– Asocierea STRABAG-IC ICTAS (Lider de asociere STRABAG) – Austria
– Asocierea China Communiucations Construction Company LTD(CCCC) – MAKYOL (Lider de asociere CCCC) – China
Autostrada a fost împărțită în trei sectoare:
– Sector 1 – Ploiești-Comarnic, km 0+000 – km 48+600,
– Sector 2 – Comarnic-Predeal, km 48+600 – km 84+800,
– Sector 3 – Predeal- Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2 km. De reținut că tronsonul dintre Râșnov și Cristian (lungime 6,3 km-autostradă și 3,7 km -drum naţional la 4 benzi cu separator median) va fi construit de asocierea Alpenside – Specialist Consulting, acest contract fiind deja semnat de mai bine de un an.
Autostrada „Ploieşti-Braşov”, prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire. Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro. Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperarea investiţiei de către partenerul privat.
Mai multe informații din Studiul de Fundamentare redactat de CNP găsiți aici.
Foto: Traseul Autostrăzii (Sursa: Asociația Pro Infrastructură)
E bine ca aceasta Comisie Nationala de Prognoza (si Statistica) evalueaza proiecte de autostrada …. e normal si firesc. Probabil are si specialistii necesari.
Pe cind Laserul de la Magurele evaluat de Ministerul Sanatatii?
Trebuie sa iasa castigatoare o firma turceasca sau chineza…care o sa ne tina vreo 10-15 ani cu santierul (un alt Bechtel).
Ce dracu sa inteleaga aia de la Comisia de Prognoza, fostul Comitet de Stat al Planificarii, daca aia sunt doar economisti si statisticieni?! Era normal sa se-ntample asa si asta-i doar inceputul….
Pas cu pas, frauda deceniului făcută direct cu mânuțele groparului din Slatina…
E vorba doar de joc de glezne pentru trecerea timpului, stim noi de ce sa treaca….
Durata de execuție 24 ani? Ce tare frate…. Vreau și eu.
Gura pacatosului …….24 luni era un termen mincinos.
Era vorba si de perioada de exploatare.
si asa au ramas in competitie doar firme din China, Turcia si Rusia (Strabag, detinuta de prietenul lui Putin).