Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În scrutinul legislativ pentru Cortes-ul (parlamentul unicameral al regiunii) Castilia și Leon, Partidul Popular (centru dreapta) s-a clasat pe primul loc cu 35% din voturi și 33 de mandate, un plus de două mandate față de scrutinul din 2022.
Partidul Socialist (PSOE) s-a clasat pe locul 2 cu 31% și 30 de mandate (+2), VOX (extrema dreaptă) 19% și 14 mandate (+1), cinci mandate revenind altor trei partide politice.
Liderul regional al PP și președinte al executivului regional, Alfonso Fernandez Manueco, va continua să guverneze minoritar în această regiune deținută de conservatori fără întrerupere din 1987, dar va trebui să facă unui Vox care, deși nu a trecut de ștacheta politică a celor 20%, este din ce în ce mai pretențios în schimbul sprijinului pentru PP.
PSOE, aflat la guvernare la Madrid, a obținut un rezultat neașteptat de bun, dat fiind scandalurile de corupție care au cuprins guvernul lui Pedro Sanchez. Analiștii consideră că rezultatul neașteptat de bun al Socialiștilor în Castilia și Leon se datorează în special poziției critice a premierului Sanchez la adresa atacului americano-israelian împotriva Iranului și a retragerii ambasadorului spaniol de la Tel Aviv. Dar această creștere a PSOE s-a făcut în dauna partidelor de la stânga sa, Podemos și Stânga Unită, partidele de centru dreapta și extrema dreaptă sporindu-și numărul de mandate în Cortes.
Scrutinul din Castilia și Leon constituie un test politic pentru partidele de la nivel național în vederea alegerilor parlamentare care trebuie organizate nu mai târziu de august 2027. PSOE a arătat că și-a stăvilit temporar declinul, dar aliații săi de la extrema stângă pierd voturi, în timp ce PP trebuie să găsească un mod de a obține sprijinul extremiștilor de dreapta de la VOX, fără a alarma alegătorii centriști.