Dragnizarea lui Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a schimbat vizibil în jumătatea de an petrecută în funcția de premier. Înainte de a ajunge la Palatul Victoria, am avut o discuție despre virusul puterii cu un politician pesedist cu experiență. I-am spus atunci că în pereții Guvernului, îmbâcsit în lambriurile vechi care tapetează cabinetul premierului, viețuiește un microb letal. Acesta i-a infestat pe aproape toți cei de dinaintea lui. Primul simptom: capul politicienilor începe să se umfle periculos.

Odată instalată, boala evoluează cu ajutorul camarilei și oportuniștilor. O faună pestriță începe să roiască din prima zi în jurul premierului, asigurându-l că este cel mai bun, cel mai deștept și cel mai înțelept dintre toți politicienii mărunți din jur. Capul se umflă și mai tare, până când premierul devine orb și surd. Nu mai vede și nu mai aude nimic, se decuplează încet de realitate, transformându-se periculos într-un mic satrap.

De fapt, premierul-cu-capul-umflat devine un simplu instrument în mâna unor manipulatori profesioniști și lacomi, atârnători pe lângă toate guvernele sau oportuniști nou apăruți în peisaj, care știu cum să-i hrănească vanitatea pentru a primi la schimb acces la beneficiile puterii. Premierul deja bolnav știe toate astea, dar nu face nimic să se trezească din beția puterii care i-a paralizat instinctul de supraviețuire.

În ultima fază a bolii, toți au ajuns să creadă sincer că statul sunt ei, uitând complet cum au ajuns în vârful lui. De aici, începe, inevitabil, căderea.

Pesedistul experimentat m-a asigurat că lui Ciolacu nu i se va întâmpla așa ceva, că a învățat din greșelile predecesorilor și că este suficient de abil și de lucid cât să evite dragnizarea. Chiar dacă nu a ajuns vreodată premier, Liviu Dragnea a luat virusul puterii din pereții Guvernului pe care l-a condus în forță prin interpuși, fie că s-au numit Grindeanu, Tudose sau Dăncilă.

Numai că pesedistul s-a cam înșelat în privința lui Marcel Ciolacu, în ciuda vastei lui experiențe politice.

După ce a ajuns liderul PSD, Ciolacu a dat toate semnalele că nu dorește să repete erorile lui Dragnea. De când a ajuns premier, se comportă însă aproape la fel. Cea mai periculoasă este camarila adunată în jurul său, cu o protejată lacomă de bani, putere și influență. Pentru ea este dispus să ceară diverse favoruri, să intervină, să se expună iar baronii o percep deja ca centru de putere în partid.

Protejata și-a răspândit sora și prietenele prin CA-urile unor instituții de stat, unde n-ar fi ajuns vreodată dacă Ciolacu nu era premier. O rețea de firme din Buzău, toate legate de Ciolacu sau de protejata lui, prosperă din contracte cu statul, cu primării controlate de PSD. Vezi afacerea de la sector 3 dezvăluită de G4Media.ro.

În cercul intim de apropiați au reușit cumva să pătrundă patroni dubioși de presă sau oameni de afaceri cu reputație îndoielnică. Ei se ocupă de protejată, de nepot, de vacante și de alte combinații. Din lumi și generații diferite, cei doi patroni de presă infiltrați în proximitatea premierului s-au confruntat în trecut cu probleme penale. Nici un politician onest n-ar căuta compania lor.

La fel ca Dragnea, Ciolacu crede că totul poate fi aranjat și cumpărat cu ajutorul consultanților și firmelor de lobby. Vă amintiți scandalul cu ambasadorul României la Washington în timpul recentei vizite efectuate în Statele Unite? Unul dintre motive acesta pare să fi fost: Ciolacu s-ar fi bazat mai puțin pe instituțiile statului român, contând mai mult pe ușile deschise de lobbiști. Adrian Năstase, Liviu Dragnea și acum Marcel Ciolacu au crezut că își pot cumpăra supraviețuirea politică sau, după caz, imunitatea, în afara țării. Primii doi s-au înșelat grav.

La fel ca Dragnea, Ciolacu cumpără cu bani grei tăcerea presei, numai că sumele puse la bătaie sunt semnificativ mai mari. Liderul PSD are la dispoziție subvenția generoasă primită de partide lunar de la stat pe care o cheltuiește în mare parte pentru mituirea televiziunilor de știri, asigurându-se astfel că nimic din ce citiți aici nu va fi vreodată pus în dezbatere. Așa a reușit, de pildă, să-l dea afară în liniște pe secretarul de stat pe problemele revoluționarilor după ce Recorder a publicat integral dosarul său de revoluționar la pachet cu marile semne de întrebare legate de activitatea sa de revoluționar la Buzău.

Manevrarea arbitrară a puterii este încă un semn de dragnizare. Liberalii și pesediștii s-au plictisit deja de ședințele coaliției unde dezbat ore în șir diverse probleme pentru ca în final decizia să fie luată în spatele ușilor închise de Marcel Ciolacu și de Nicolae Ciucă. Nici în propriul partid deciziile nu se iau altfel. Acolo cel puțin nu se mai consultă aproape cu nimeni.

Mai nou, la ședințele de coaliție, Ciolacu ar fi început să facă paradă de abilitățile sale de premier, alt semn că forma capului a început să capete proporții.

Tot de Dragnea amintesc inițiative legislative de tipul majorarea pragului la evaziune fiscală la 1 milion de euro. Fostul lider PSD îndrăznise să îl ridice doar până la 100.000 de euro, sub care evaziunea nu este considerată infracțiune. Ciolacu a plusat de zece ori mai mult pentru clientela de partid în an electoral: liber la furt sub 1 milion!

În plan economic, regăsim lozinici întregi din epoca Dragnea, de la patriotismul economic la atacul la capital și lupta cu multinaționalele într-o variantă mult mai soft, este adevărat, cu promisiuni de creșteri de pensii și salarii greu de acoperit fără majorarea deficitului bugetar peste pragurile convenite cu Comisia Europeană.

Încă nu a început să se ia la trântă cu instituțiile statului, cum a făcut Dragnea, dar nici departe nu este. La ultimul interviu dat la România TV, am văzut un Marcel Ciolacu foarte agitat, aproape nervos, departe de calmul său proverbial, teribil de iritat că nu este lăsat în pace. Cine îl deranjează totuși? Ce l-a făcut să-și piardă cumpătul?

Mătăniile bătute la muntele Athos ne indică un Marcel Ciolacu intrat în campanie electorală din primele zile ale anului. Liderul PSD știe că în 2024 va trebui să se răfuiască cu Klaus Iohannis dacă dorește să candideze la președinție. Nu există altă cale.

Prin urmare, a început războiul cu șeful statului, printr-o manevră înșelătoare, în stilul său consacrat. Pesediștii au împins peste tot informația că președintele Klaus Iohannis ar avea o șansă reală de a ajunge președintele Consiliului European, în locul lui Charles Michel, care ar urma să demisioneze pentru a candida la Parlamentul European. Numai că aceste șanse sunt în realitate minime, aproape nule, însă tot PSD va fi cel care îi va pune în cârcă președintelui Iohannis „un nou eșec” dacă nu va fi numit.

Pesediștii sunt cei care umflă azi subiectul cât pot, în frunte cu Marcel Ciolacu, pentru a-i contabiliza pe viitor lui Klaus Iohannis noi rateuri de răsunet. Asta nu înseamnă câtuși de puțin că președintele Iohannis nu-și dorește funcția de președinte al Consiliului European sau că nu va încerca să negocieze în acest sens. Numai că nici liberalii, nici Cotroceniul n-ar fi făcut deocamdată mare caz din asta.

Desigur, Ciolacu nu este Dragnea. Dimpotrivă. Sunt multe pe care nu le face, cum ar fi demolarea justiției în Parlament sau mediatic, războiul cu „statul paralel”, protejarea baronilor PSD anchetați de DNA. A întors PSD pe orbita europeană și a renunțat complet la atacarea Bruxelles-ului. Ciolacu nu se compara cu Dragnea sau alți lideri PSD la capitolul afaceri. Nu există deocamdată indicii sau informații că este corupt.

Dragnizarea este însă un proces lent, de durată, care începe abia după ce capul se umflă suficient de tare, încât politicianul aflat în vârful puterii, deși ajunge orb și surd, simte totuși că începe să-i fugă pământul de sub picioare. Dragnizarea devine completă dacă liderul PSD va confunda până la capăt guvernarea cu lupta pentru cauze personale.