Home » Articole » Donald Trump anunţă numirea unei persoane loiale la conducerea postului de radio Vocea Americii

Donald Trump anunţă numirea unei persoane loiale la conducerea postului de radio Vocea Americii

Donald Trump anunţă numirea unei persoane loiale la conducerea postului de radio Vocea Americii
Sursa foto: Ross D. Franklin / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat miercuri că o va numi pe una din persoanele care îi sunt loiale, fosta prezentatoare Kari Lake, cunoscută pentru că a negat rezultatul alegerilor din 2020 câştigate de democratul Joe Biden, la conducerea postului de radio Vocea Americii (VOA), transmite joi AFP.

„Sunt bucuros să anunţ că Kari Lake va fi următoarea noastră directoare la Vocea Americii”, a scris Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Kari Lake va fi responsabilă „de garantarea faptului că valorile americane (…) sunt difuzate în întreaga lume cu corectitudine şi acurateţe, contrar minciunilor colportate de mass-media de ştiri false”, a adăugat preşedintele ales al SUA.

Fostă prezentatoare de televiziune, conservatoarea Keri Lake a încercat în 2022 să fie aleasă guvernator al statului Arizona din sud-vestul SUA şi senator în 2024, două experienţe încheiate cu un eşec.

Figură emblematică a trumpismului, Lake a refuzat să îşi recunoască înfrângerile, aşa cum a procedat şi în cazul înfrângerii lui Donald Trump în 2020, victimă, potrivit acesteia, a fraudei electorale, în pofida absenţei probelor.

VOA primeşte finanţare publică şi difuzează conţinut de ştiri sau chiar de televiziune destinat unei audienţe internaţionale, în mai multe limbi.

France Presse aminteşte că Michael Pack, fostul director al agenţiei americane pentru media internaţionale, numit de Donald Trump, a trezit îngrijorări când a încercat, în 2020, să scape de un dispozitiv intern menit să protejeze redacţia de orice interferenţă politică. Un jurnalist VOA la Casa Albă a făcut, de asemenea, obiectul unei investigaţii pentru presupuse atitudini părtinitoare negative faţă de Donald Trump în timpul primului mandat de preşedinte al acestuia.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole