G4Media.ro

Douăsprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din…

Sursa foto: Military.com

Douăsprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro.

Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dublin cu puţin înainte de ora locală 13.00 (15.00, ora României), unde au fost mobilizate serviciile de urgenţă, poliţia aeroportuară şi pompieri salvatori,

Şase pasageri şi şase membri ai echipajului au fost răniţi în acest incident, anunţă într-un comunicat aeroportul.

Zborul Qatar Airways QR107 a fost afectat de turbulenţe în timp ce survola Turcia, precizează aeroportul.

El anunţă că oferă asistenţă pasagerilor şi personalului de zbor şi subliniază că operaţiunile nu au fost afectate.

Qatar Airways declară CNN că avionul a aterizat în deplină siguranţă la Dublin.

”Un număr mic de pasageri şi (membri ai) echipajului a fost rănit uşor în timpul zborului şi primeşte în prezent îngrijiri medicale”, precizează compania.

Aceată ”problemă face acum subiectul unei investigaţii interne”, adaugă ea, subliniind că ”siguranţa şi securitatea pasagerilor şi echipajului sunt prioritatea noastră principală”.

Acest incident intervine la câteva zile după ce 104 pasageri au fost răniţi, iar un bărbat cu probleme cardiace a murit la bordul unui avion aparţinând companiei aerieneSingapore Airlines afectat de o turbulenţă gravă.

Zborul SQ321 de la Londra la Singapore, care zbura marţi cu viteză de croazieră la 37.000 de picioare (11.277 metri), a ”căzut” brusc, după care a ”ucat” câteva sute de picioare, potrivit unor date de urmărire a zborului.

El a ”căzut” şi a ”urcat” apoi în mod repetat timp de aproximativ un minut.

MODIFICĂRI CLIMATICE

Aproximativ 65.000 de avioane sunt afectate anual de turbulenţe moderate în Statele Unite, iar aproximativ 5.500 de turbuloenţe grave.

Aceste bilanţuri ar putea creşte, scrie CNN.

Un profesor de ştiinţe atmosferice de la UniversitateaReading din regatul Unit,Paul Williams, declara CNN în 2022 că, în opinia sa, modificările climatice au să modifice turbulenţele.

”Am făcut nişte simulări informatice şi am constatat că (numărul) turbulenţelor puternice s-ar putea dubla sau tripla în următoarele zeci de ani”, declara el.

Aceste simulări, confirmate ulterior de observaţii, scot în evidenţă un tip de turbulenţă, denumită ”turbulenţă atmosferică”, care nu este legată de vreun indiciu vizual, de exemplu o furtună sau nori.

Spre deosebire de turbulenţele obişnuite, aceste turbulenţe sunt bruşte şi greu de evitat.

Zborul Singapore Airlines nu a fost afectat marţi doar de o ”turbulenţă atmosferică”, ci şi de furtuni care s-au dezvoltat rapid.

Este neclar, pentru moment, potrivit CNN, ce fel de turbulenţe au afectat zborul Qatar Airways.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...