G4Media.ro

Doi soți, procuroare și judecător, au dat în judecată o școală pentru…

Sursa foto: Pixabay

Doi soți, procuroare și judecător, au dat în judecată o școală pentru că fiul lor a primit nota 1 la Muzică / Părinții susțin că nota 1 se acordă pentru frauda / Profesorii spun că e meritată dacă nu se scrie nimic în lucrare

Claudia Monica și Marius Cătălin Palaghia, părinții minorului A.T. au depus la Tribunalul Bacău o acțiune în care au chemat la bară Colegiul Național din Iași. Unitatea de învățământ pârâtă este cea în care fiul reclamanților este elev în clasa a VI-a, relatează Reporter de Iași.

În cererea de chemare în judecată, părinții au solicitat anularea evaluării făcută la data de 16 octombrie 2023 la disciplina Educaţie muzicală, obiect la care fiul lor a fost notat cu nota 1 după o testare scrisă. El trebuia să transcrie pe portativ notele muzicale: do bemol, si bemol, mi bemol, sol b bemol, re bemol și să identifice enarmonicul sunetelor do bemol, si bemol, mi bemol, sol b bemol, re bemol şi transcrieţi pe portativ”.

După aproape o săptămână, pe 22 octombrie, părinții s-au adresat conducerii Colegiului Naţional solicitând analizarea situaţiei, iar în urma sesizării a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii unității de învățământ şi profesorul evaluator, în urma căreia nota a fost menţinută.

Reprezentanții minorului au formulat o cerere de reevaluare de către o comisie alcătuită din alte două cadre didactice.

Pe 14 noiembrie, Colegiul le-a transmis părinților că, în urma reevaluării, nota rămâne 1.

Părinții au depus contestaţie la Inspectoratul Şcolar Județean, solicitând „remedierea situaţiei şi analizarea aspectului dacă cerinţele de la testarea scrisă din 16 octombrie 2023 şi baremul de notare corespund programei şcolare la disciplina Educaţie Muzicală, raportat la cadrul legal în vigoare”. Inspectoratul Şcolar le-a comunicat un răspuns care, de asemenea, nu i-a mulțumit pe petenți.

Unul dintre argumentele-cheie ale părinților, care au studiat în amănunt legislația din domeniul educației, se leagă de faptul că evaluarea a fost nelegală deoarece articolul 106 alineat 4 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, articol prevede: „Pentru frauda constatată la evaluările scrise, inclusiv la probele scrise din cadrul examenelor/concursurilor organizate la nivelul unităţii de învăţământ, conform prezentului regulament, se acordă nota 1 sau, după caz, calificativul insuficient”.

Completul de judecată din Bacău nu a mai analizat susținerile părților, declinând competența către Tribunalul Iași, unde magistratul desemnat prin repartizare aleatorie a depus cerere de abținere pentru că este colegă de instanță cu tatăl copilului.

Solicitarea a fost aprobată, iar părinții au solicitat Curții de Apel să strămute cauza la altă instanță din țară. Această cerere va fi judecată pe 8 aprilie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

44 comentarii

  1. In urma unui proces care va dura 20 de ani, nota progeniturii va fi mărită de la 1 la 2.

  2. Sa-i dea 10 pt creativitate. Albul intr-o foaie semnifica multe lucruri: puritate, zapada , ceata (a mintii)…

  3. Ce-ar fi ca și profesorii să îi dea in judecata pe magistrați pentru că nu li se pare lor că sunt bine întocmite rechizitoriiile sau temeinic redactate hotărârile? Mi se pare absolut absurd să contesti o notă pe o foaie albă. In acest fel la evaluarea națională sau la bac nu se va mai putea da 1… nu-i așa?

  4. Si dam vina pe copii ca sunt rasfatati, obraznici, etc. Cand de fapt toata vina e la parinti. Ce invata copilul din toata treaba asta? Ca e ok sa dai foaia goala si sa nu-ti asumi consecintele? Penibil, e doar un alt pas ca sa devina un alt Vlad Pascu

  5. nu sariti cu concluziile. Poate iese la iveala (desi subiectul nu e destul de cachy ca sa mai fie urmarit de presa) ca profesorul respectiv a dat mereu nota 4 pentru cei care au scris DOAR prostii. Adica pentru cei care nu stiu NIMIC NIMIC. In schimb elevul in cauza (care poate are deja un 6 si spera la un 4 ca sa treaca cu 5) a fost pedepsit exemplar cu un 1 ca sa ramana corigent la muzica.

  6. Nota 1 la muzica?
    De ce li se permite profesorilor de muzica si de desen sa le mai dea note elevilor daca institutia respectiva nu este o scoala de arte?
    Oare cati dintre comentatorii de la acest articol stiu sa mai scrie toate notele pe portativ? Pe cati dintre ei i-au ajutat aceste informatii in viata de zi cu zi?
    De ce nu sunt folosite aceste cursuri doar pentru a descoperi copii talentati care sa fie mai apoi indrumati de profesori sa isi dezvolte aptitudinile?

    • @ Caracatita – Sa pui notele pe portativ este un minimum pe care poti sa-l cunosti despre muzica pentru cultura ta generala. Daca ai pus comentariul asta aici, e clar ca educatia scolara nu prea te-a ajutat. Unele lucruri iti modeleaza gandirea si educatia, chiar daca ti se pare ca nu vezi nicio legatura aparenta. Asa, putem spune si invers, ce nevoie are de matematica, geografie, biologie etc. cel care are aptitudini artistice (sa ne intelegem, vorbesc despre ciclul primar si gimnazial)?

    • Efectiv NU este necesar sa cunosti aceste informatii pentru cultura ta generala pentru a evolua in viata. Paralela cu matematica, geografia si biologia ai fortat-o la extrem, dar hai ca te iert si trec asta cu vederea.

      Evident ca ai tras concluzia ca pe mine nu m-a ajutat educatia scolara, in timp tu nu ai fost capabil sa intelegi din primele randuri ale comentariului meu ca am o problema cu faptul ca profesorii de arte le pot da note elevilor din scoli care nu au arte ca profil principal, note care afecteaza media generala. Dar poti sa stai linistit, macar te regasesti in categoria care contine cuvantul „functional” 🙂

    • @kafka se pare ca ai facut multa muzica, si educatia scolara nu prea te-a ajutat sa intelegi ce scrie cineva. caracatita in traducere intreba de ce nu sunt optionale. e cel putin dubios sa obligi pe cineva afon sa faca muzica. se pierd bani care ar putea fi folositi pentru a pregati copii talentati. altfel te trezesti ca avem numai critici care se critica intre ei ca nu au ce artisti sa critice. e valabil si pentru desen. sa nu mai vorbim de latina, care nu umple decat niste gauri in orele unor profesori

    • Caracatita esti unul dintre parinti?

    • Sunt 5 dintre parinti.

    • De ce se numeste Scoala Generala? Nu ca sa poata invata copilul cate putin din fiecare, iar la liceu sa aiba optiuni dintre care sa aleaga? Daca tie nu ti’a placut muzica, ca si materie, nu inseamna ca nimanui nu a placut.
      Invatati sa nu mai judecati prin prisma preferintelor voastre.
      Noi inca avem scoli cu toalete in fundul curtii si voi aberati despre distribuirea optima a resurselor…
      Avem un stat incompetent, iar parintii aia care tarasc prin judecata o institutie, doar pentru ca pot (pentru ca un om de rand nu ar face asa ceva, si’ar asuma si ar trece mai departe), sa nu uite ca in acelasi sistem au invatat si au ajuns cu „functii” si viitori beneficiari de pensii de handicapati (a se citii speciale).

    • @EuEu2020 realizezi ca vorbim despre un copil de clasa a VI-a care a primit nota 1 la ora de muzica pentru ca nu a stiut sa puna notele pe portativ? Tu stii sa faci asta, ca doar ai trecut prin scoala? Ti s-a cerut vreodata in viata de adult sa pui notele pe portativ? Cum sa ii dea nota 1 capusa aia de profesoara care primeste efectiv bani de pomana de la stat? Are de la un copil de 11-12 ani pretentii sa exceleze la ora de muzica, cand nici macar ea nu a fost in stare sa isi faca o cariera din asa ceva? Pai de aia a ajuns profesoara intr-o institutie de invatamant care nu are legatura cu artele, de priceputa ce este in domeniul respectiv. Daca materia ei ar fi optionala ar deveni somera in secunda numarul 1, atat de „importanta” este materia ei.

    • @ Caracatita – Mda, la note ma refeream si eu, asa ca nu stiu care in ce categorie e. Daca e materie, dai si note, ca sa nu facem discriminare, nu? De fapt, puteai sa-ti dai seama de la exemplul invers pe care l-am dat, da’, na, treaba cu „categoria”.
      @ jonshardware – Daca vine critica de la tine, ce sa zic, s-ar putea sa fie de bine (asta daca iau in considerare felul comentariilor tale, in general).

    • @Caracatita – PS: Nimeni nu a vorbit de excelenta, dar in scoala primara si gimnaziu (nu vorbim de liceu) nu strica sa inveti cateva notiuni de baza despre tot si despre toate, altfel cum sa descoperi ce iti place si ce nu? Iar aia cu „ar deveni somera”, pfuai de mine, realitatea te contrazice crunt.

    • @Kafka explica-mi cum ma contrazice realitatea. Cu exemple, te rog. Multumesc 🙂

    • De ce li se permite profesorilor de Desen si Muzica sa puna note proaste? Simplu, pentru ca la scoala se mai si invata, iar elevul mai este obligat sa o mai si faca!
      Intrebati pentru ce ii trebiie sa stie notele pe portativ pentru viata? Va raspund eu, ca sa se deobeasca de cei care n- au scoala, adica de analfabeti! Decideti d-stra cum vreti sa va aveti copilul. Scurt, il retrageti sau nu de la scoala! Dar fara pretentii dupa asta ca nu are nimic care sa- l ajute in viata… Ca pana la urma, aia NU, aia NU….dar ne plangem ca scoala este proasta si profesorii indolenti si nu- si fac meseria. Ba da, unii mai sunt profesori cum trebuie! Dar vin parinti ca dstra si nu ii lasa, ca ” sunt platiti din banul public”

    • @un cititor te invit sa rezolvi tema pe care a primit-o copilul ala, iar pe langa asta te invit sa inveti cum se folosesc corect punctele de suspensie. Poate ne si explici ce legatura au notele muzicale cu analfabetismul, ca tare curios sunt.

    • deviati. caracatita a spus cam ce zic si eu. materiile care necesita „inclinatii”. in ciclul primar. de acolo la „cercuri” cluburi sau cum vreti. si profesorii si elevii au rezultate. nu mai arunci 8 ani bani pentru unul care nu „vede” sau nu „aude”. il tii pe unul din asta la muzica si ramane in cap ca ceamai buna cheie e aia franceza.
      @kafka nu cred ca cineva de pe aici contesta predarea istoriei muzicii, sau a muzicii ca ce vrei tu, dar nu ca o materie care te ajuta viitor. comunistii ii faceau la fel pe toti. daca tu ai 2 buni la muzica (desenul e mai ieftin) din 30, nu crezi ca aia cre nu isi permit nici macar un fluier de militian sa aiba acces la profesori si instrumente?

  7. Dacă era afon ce notă voiați să îi dea?

    • Daca un elev e afon …nu are dreptul să treacă clasa…sa fie închis pe viață pentru asta sau mai rău.
      Voi auziți ce aberații debitați?
      Nu toți sunt un mic Pavarotti

    • Nu e vorba ca e afon, nu l-a pus sa cante ci sa scrie niste note. Daca muzica e materie obligatorie, da, nu poate promova clasa daca nu ia minim 5. La fel ca la toate celelalte materii obligatorii.
      Pentru cine n-a mai mers la scoala in Romania: aici notarea incepe de la 1 si se acorda puncte, pana la 9, pentru rezolvarea cerintelor.

    • @mande – Nu trebuia sa cante, trebuia doar sa invete sa recunoasca cateva note pe portativ, macar de un 5…

    • @kafka -a refuzat. de unde stii tu ca parintii lui foarte culti nu il obligau sa asculte bach la micul dejun 🙂 era sa nu intru in bac din cauza filozofiei, fiind la real. si preda un fost profesor de cunostinte politice

  8. Din punctul meu de vedere, motivul pentru care se mai dau note la desen si muzica, in loc de CALIFICATIVE, este ca au ramas note si la RELIGIE.
    Daca s-ar trece la un sistem de notare pe baza de Calificative pt materiile neimportante, s-ar rezolva multe. Ne tot vaitam ca e prea multa materie de invatat, dar nu se doreste a se gasi solutii. Toti profesorii aia sunt in mare parte asistati sociali.
    *si eu am o ruda profesor de desen, deci vorbesc in cunostinta de cauza.

    • Exact. Si cei care ii iau apararea profesoarei de muzica uita ca la ora de muzica nu inveti sa canti la instrumente, nu inveti canto, inveti doar teorie si dai lucrari pe foaie fara a avea posibilitatea de a aplica ce inveti. La ce ajuta?

    • Ideea este că profesorii de religie, muzică sau desen ar trebui să fie mai înțelegători în școala generală/liceu cu profil real/uman. Eu sunt la Hașdeu și nu am avut probleme la aceste materii

    • @caracatita. gata nu ii convingi. ne mai intrebam de ce nu sunt „artisti” ci profesori cei care predau in generala? pentru ca au avut o pila la inspectorat. altfel ajungeau critici de arta si erau mai multi decat site-urile

  9. Cu ce te ajută în viața Do Bemol?

    • Ei na, cum. Poti deveni profesor de muzica si poti sa flexezi in fata copiilor de 12-13 ani cand le treci nota 1 in catalog.

    • Cu nimic. Dar avem un sistem care se îndreaptă spre autodistrugere de pe vremea lui Ceaușescu încoace.

  10. Pentru toti „cunoscatorii” gen caracatita de mai sus, in toata lumea programa educationala, pana pe la 13-14 ani cuprinde o sumedenie de domenii, la nivel basic. Copilul trece prin toate materiile, tocmai pentru a-si descoperii vocatia, da’ e cam greu cu intelesul am impresia.

    • @Kafka din nou dai dovada ca nu esti in stare sa intelegi un text simplu si vorbesti doar ca sa semnalizezi ca ai pareri.

      Citez din primul meu comentariu:
      „De ce nu sunt folosite aceste cursuri doar pentru a descoperi copii talentati care sa fie mai apoi indrumati de profesori sa isi dezvolte aptitudinile?”

      Vai de mama noastra cu atatia analfabeti functional printre noi 🤦‍♂️

    • 🙂 putine idei dar fixe. asta e idealistul?
      „@caracatita in traducere intreba de ce nu sunt optionale”
      trag concluzia ca trebe bgata muzica in testele pisa. si va arata acolo zoli toth cum e cu muzica si matematica

  11. Eu zic că e vina profesorului că nu a știut înaintea examenului toate informațiile despre copiii din clasa respectivă. Cu ce se ocupă mama, tatăl, ce bunici are, etc.In ziua de azi nu știi cu cine te pui, cu ce caracatițe te iei la luptă. Exista exemple nșpe in societate, și tu că profesor sa nu te pregătești înainte de un așa examen?! Ntz,ntz,ntz

  12. Din cauza acestui comportament si mod de gândire al părinților ajung copiii sa și atace profesorii si colegii la școală. Procuror si judecător la Bacău înseamnă că fac parte din tagma super specialilor in orașul lor. Că sa faci atâta caz pt o nota trebuie intr adevăr sa crezi că ești centrul planetei. Cel mai grav mi se pare că nu realizează cat de mult rău ii fac copilului lor cu tot circul asta.

    • Zi sincer, nu-i asa ca si tu ai dus flori si cadouri pentru profesori la scoala ca sa ia nota mai mare copiii tai?

    • 🙂 +10 :)e deranjat ca el a dat, si aia au facut reclamatie pentru ca „li se cuvine”. tovarasii profesori mai trebuie sa fie trasi de urechi din cand in cand. mai ales ca sunt reprezentatii de frunte ai repetentilor cu mandrie…90%

  13. Când eram în clasa 1 învățătoarea mi-a acordat nota 1 ca fiind prima notă din carnetul de note și din catalog pe motiv că nu am avut acuarelele la mine . La fel și altor câțiva colegi. Iar la ora de muzică am fost lovit pete mâna dreaptă cu rigla de lemn în repetate rânduri doar pentru că învățătoarei i se părea că nu reproduc aceiași mișcare pe care o făcea ea, reprezentând niste note muzicale. Numele ei este Tovarășa Ionescu Doina din Brașov. Am rămas cu o traumă atât de mare încât mi-aș dori să o văd schiloadă in scaunul cu rotile și supusă la aceleași abuzuri. PS. Ne scotea în fața clasei și ne bătea violent cu un băț la fundul gol pe cei care considera că am greșit fără să țină cont care erau fetițe sau băieței.

  14. Eu am lucrat toată viața la privat si nu sunt de acord din principiu cu ciubucareala, pt ca nici mie nu mi da nimeni cadouri ca sa ma duc la serviciu in fiecare zi. Poti sa te superi dar ti ai expus copilul de 12 ani unui scandal national. Stie toata tara ca a luat nota 1 la muzica. Cum crezi ca se simte ? Prima mea nota in liceu a fost un 2 pt ca am vorbit fara rost cand trebuia sa tac. Liceul este unul din primele 10 din tara si atunci si acum, asta ca sa evit eventuale jigniri. Vreau sa ti spun ca n am murit de la nota aia, traiesc si astazi, chiar rad cu colegii de cate ori imi amintesc. Fac voluntariat cu copii de gimnaziu, copii defavorizati și stiu foarte bine cat de sensibili sunt la varsa asta. Nu i dau dreptate profesoarei pt ca nu stiu exact ce a fost acolo, dar nici parintilor nu le dau dreptate deloc pt modul in care au reactionat. Pentru ca ce si cum simte un copil este mult mai important decat orgoliu parintilor. Poti sa ma injuri, nu ma supar, ti am spus doar sincer ce gandesc.

    • Stie toata tara despre povestea asta pentru ca un site de stiri online a scris despre ce se intampla, nu pentru ca au vrut parintii sa faca o chestiune publica din aceste neintelegeri cu profesoara.

  15. Ce fel de studii au părinții, „procuror și judecătoare”, dacă fac o eroare logică atât de gravă!

    Dacă iepurii sunt mamifere, nu însemnă că mamiferele sunt iepuri!

    Dacă pentru copiat se dă 1, nu înseamnă că 1 se dă pentru copiat!

    Legea prevede că pentru copiat să se dea 1 pentru a clarifica dispute eventuale, în care un elev, prins copiind la sfârșitul lucrării, ar pretinde că tot restul, unde n-a fost prins, să fie evaluat ca bun și el să ia, eventual, cu un punct mai puțin, anulându-se strict doar rândul la care a fost prins copiind!
    Legea lămurește: fie că a scris trei cuvinte, fie că a scris treizeci de pagini, cel prins copiind are nota 1.
    Tot așa cum elevul prins copiind la o probă, la bacalaureat, va avea anulate toate notele deja primite, inclusiv cele din sesiunile anterioare!

    Pe de altă parte, legea prevede că notele, în România, se dau de la 1 la 10.
    1 dacă nu ai scris nimic (cazul de acum), 10ndacă ai rezolvat bine toate cerințele, intermediar pentru rezolvări parțiale.

    Pentru 2 trebuie să fi rezolvat ⅑ din cerințe, ceea ce se pare că nu e cazul acum.

    Problema este însă la părinți, greșeala logică manifestă, forțarea vizibilă a unor interpretări eronate, ridică serioase semne față denactivitatea lor profesională!

  16. Domnilor părinți magistrați, ce legătură este între nota 1 pentru purtare și nota 1 pentru neștiință?? Ca magistrat, ați dat un examen de logică! Cum este posibil să încurcați merele cu perele?? Nici nu vreau să mă gândesc la modul în care ințelegeți și aplicați prvederie legale! Eh, abia aștept soluția instanței! Să aflăm și noi cum e cu inteligența, moralitatea și imparțialitatea magistraților!

  17. Am mai auzit de ratați ca ăștia 2. Is ratați și ca părinți și ca profesie. Ce exemplu dai la copil, nu tre sa înveți ca mami și tați fac de ras meseria de procuror și manipulează sistemu sa-ti mărim nota dacă atât te duce capi… Pe asta peste câțiva ani tot mami și tați o sa facă tot felul de smecherii să-l scoată din închisoare când drogat fiind o sa facă un accident…