
Doctorița controversată Flavia Groșan, lăsată de 4 ani de Colegiul Medicilor și autorități să împrăștie teorii ale conspirației, susține că persoanele nevaccinate se pot îmbolnăvi dacă fac sex cu cineva vaccinat / UPDATE Colegiul Medicilor Bihor a decis declanşarea anchetei disciplinare, dar o concluzie e așteptată abia în noiembrie
UPDATE: Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Bihor, convocat de urgenţă, luni, în urma afirmaţiilor recente de pe Facebook ale medicului Flavia Groşan, a hotărât declanşarea anchetei disciplinare în acest caz, dar o concluzie este așteptată abia în noiembrie. „Este acum prematur să spunem exact ce se va întâmpla în această cercetare disciplinară şi, pe de altă parte, cunoaştem cu toţii prezumţia de nevinovăţie”, a declarat președinta Colegiului Medicilor Bihor.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Considerăm că încălcarea gravă a eticii şi deontologei medicale prin declaraţiile eronate ale doctoriţei Flavia Groşan, care a recidivat ca în pandemie şi a diseminat în spaţiul public neadevăruri periculoase, impune declanşarea anchetei disciplinare, de data aceasta, în cazul doamnei doctor. Menţionez că data trecută, în pandemie, când spunea că oxigenul omoară pacienţii şi alte aberaţii legate de tratamentul pacienţilor cu COVID, atunci nu am realizat cât de gravă este atitudinea domniei sale şi am convocat doar Comisia de etică şi deontologie, comisie care, de obicei, nu poate să dea sancţiuni. De data aceasta, am decis demararea anchetei disciplinare. Noi estimăm că va dura în jur de două – trei luni, perioadă în care vom obţine opinia experţilor medicali, pentru că pe bază de referate ştiinţifice avem deja două personalităţi din ţară care ne-au promis că ne vor da punctele lor de vedere”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş.
Potrivit acesteia, parcursul anchetei presupune autosesizarea BEx, care se trimite către comisia de jurisdicţie, care se întruneşte pe la începutul lunii septembrie şi va cere referate medicale, după care va face procesul verbal care va fi înaintat Comisiei de disciplină.
„Noi sperăm ca până la început de noiembrie să avem o concluzie finală a acestei anchete disciplinare. Doctoriţa Flavia Groşan riscă mustrare, avertisment, vot de blam, blam, amendă sau suspendarea dreptului de liberă practică. Dar este acum prematur să spunem exact ce se va întâmpla în această cercetare disciplinară şi, pe de altă parte, cunoaştem cu toţii prezumţia de nevinovăţie. Iar dacă medicul primeşte sancţiune, are posibilitatea de a face contestaţie la Comisia superioară de disciplină, deci este posibil să dureze chiar mai mult până vom şti concluzia. Considerăm că astfel de declaraţii personale nefundamentate ştiinţific sunt de natură să afecteze foarte grav încrederea în profesia medicală şi în întregul sistem de sănătate din România”, a mai precizat dr. Carmen Pantiş.
Știrea inițială: Flavia Groșan, un medic din Bihor care a lansat zeci de informații false încă din perioada pandemiei de Covid fără să primească nici o sancțiune, a declarat că într-o postare pe rețelele sociale că persoanele nevaccinate se pot îmbolnăvi dacă fac sex cu cineva vaccinat. Colegiul Medicilor Bihor, care a apărat-o constant în ultimii patru ani, a anunțat că va discuta cazul într-o ședință.
„Are 32 de ani și nu este vaccinat, dar are o iubită vaccinată, iar după ce a avut relații intime cu ea, a început să aibă dureri în piept, ceață mentală, o durere foarte puternică în gât și o oboseală teribilă. M-a contactat pentru că și-a dat seama că nu a mai avut niciodată astfel de simptome și că totul a apărut imediat după expunerea fizică — fluide corporale, orice — la această femeie vaccinată”, a scris duminică Flavia Groșan, medic pneumolog, pe o rețea socială, potrivit Digi245.
Ea susține, practic, că o persoană nevaccinată care intră în contact cu o altă persoană vaccinată, doar anti-COVID, „încetează să respire brusc”. „Evident, persoanele vaccinate au acum aceste gene în corpul lor care continuă să producă proteine spike (…) A fost expus la proteinele spike provenite de la această femeie. El nu le producea, ci doar le-a primit în sistemul său”, a adăugat medicul controversat.
Colegiul Medicilor Bihor arată luni într-un comunicat că ”se delimitează ferm de declarațiile publice făcute recent de către Dr. Groșan Flavia într-o postare pe pagina personală de Facebook a acesteia privind presupusa legătură de cauzalitate intre vaccinarea anti-COVID-19 a unei femei și simptomatologia instalată brusc după un contact intim, la partenerul nevaccinat al acesteia. Considerăm că afirmațiile făcute de Dr. Groșan Flavia reprezintă erori grave, fără nici o fundamentare științifică, contrazic dovezile medicale actuale și sunt de natură să inducă panică nejustificată în rândul populației”.
Colegiul Medicilor din Bihor mai arată că ”dna Dr. Groșan Flavia nu este la prima abatere de postare a unor informații fără fundament științific care ajung să fie percepute ca “adevăruri științifice”, dar omite să spună că timp de patru ani nu a sancționat-o în nici un fel.
”În acest context azi, 25 August 2025, ora 13.30 am convocat ședința BEX CM Bihor, pentru a decide conduita care se impune în acest caz de încălcare gravă a Codului de Etică și Deontologie Medicală CMR. Colegiul Medicilor România reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea strictă a principiilor medicinei bazată pe dovezi științifice și a eticii medicale”, mai arată instituția.
Medicul pneumolog Flavia Groșan din Oradea a fost o adevărată vedetă mediatică în 2021 după ce a susținut, fără nici o probă, că “am vindecat aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii”, „fără nicio zi de spitalizare”, tratând infecţia cu coronavirusul ca pe o „pneumonie atipică”, în timp ce „în spitale se fac greşeli uriaşe şi protocolul (n.r. – terapeutic) Covid omoară, de fapt, bolnavii”.
Colegiul Medicilor s-a autosesizat, mai mulți doctori români au luat poziție și au demontat afirmațiile doctorului care își conduce propria clinică medicală în Oradea, dar răul s-a produs. S-a rostogolit ca un bulgăre, cu viteză, crescând cu fiecare metru la coborâre, până când nu mai poate fi oprit, a arătat atunci o analiză G4Media.
În martie 2021, în fieful doctoriței Groșan, la Oradea, au ieșit să protesteze peste 50 de persoane, purtând diverse mesaje de susținere pentru medic, după ce Colegiul Medicilor o convocase pentru a da explicații pentru cele afirmate. În cele din urmă, Colegiul Medicilor nu a sancționat-o.
De atunci, Groșan a vehiculat constant teorii ale conspirației, fără nici o sancțiune.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
0 comentarii