
Departamentul de Justiţie din Statele Unite l-a acționat în judecată pe guvernatorul democrat al Californiei pentru a contesta planul de redistribuire a circumscripţiilor electorale, care i-ar favoriza pe democraţi
Departamentul de Justiţie al SUA a intentat joi un proces împotriva guvernatorului democrat al Californiei, Gavin Newsom, pentru a contesta planul de redistribuire a circumscripţiilor electorale, care i-ar favoriza pe democraţi, aprobat prin referendum în acest stat american la începutul lunii noiembrie, relatează vineri agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform plângerii depuse de minister, reconfigurarea „impune circumscripţii electorale pe baza unor criterii rasiale”, încălcând astfel cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, care garantează cetăţenilor „protecţie egală” a legii.
„Planul de reconfigurare a circumscripţiilor electorale în California este o manevră flagrantă care încalcă d repturile civile şi batjocoreşte procesul democratic”, a declarat procurorul general al SUA, Pamela Bondi, într-un comunicat.
„Rasa nu poate fi folosită (…) pentru a servi intereselor politice”, a adăugat unul dintre adjuncţii săi pentru drepturi civile, Jesus Osete.
Alegătorii din California au aprobat cu o majoritate covârşitoare pe 4 noiembrie o redesenare a districtelor electorale care îi favorizează pe democraţi, într-un efort de a contracara o decizie similară a republicanilor din Texas sub presiunea lui Donald Trump.
Reconfigurarea circumscripţiilor electorale în California ar urma s ă le permită democraţilor să obţină cinci locuri suplimentare în Camera Reprezentanţilor la alegerile de la mijloc de mandat din 2026.
Pentru a-şi consolida majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor, Donald Trump a obţinut în august o redesenare a districtelor electorale în Texas, un stat puternic republican, pentru a trimite alţi cinci reprezentanţi republicani în Congres.
În Statele Unite, circumscripţiile electorale ar trebui în mod normal delimitate după un recensământ naţional efectuat la fiecare zece ani. Cu toate acestea, redistribuirea circumscripţiilor electorale partizane („gerrymandering”), care implică schimbarea limitelor circumscripţiilor în funcţie de interesele partidului de guvernământ din fiecare stat, este o practică obişnuită.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.