Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe familii de romi din Eforie trăiesc de 10 ani pe o groapă de gunoi din oraș după ce au fost evacuate din locuințele lor, în anul 2013. Fostul primar Ovidiu Brăiloiu și viceprimarul de la acea vreme, Robert Șerban (actualul primar după decesul lui Brăiloiu, n.red.), au fost acuzați de declarații rasiste la adresa celor aproape 100 de romi, din care mai bine de jumătate erau copii mici la acea vreme.
Fostul primar îi compara pe romi cu câinii, spunând că ”vor pleca de la măcelărie când rămân fără carne” sau că ”doar fură, cerșesc și fac mizerie”, în timp ce actualul primar spunea că romii trebuie ”să mai și dovedească că au fost insultați”. Primarul Robert Șerban nu a putut fi contactat de G4Media până la publicarea articolului. Secretara cabinetului ne-a trimis la secretarul primăriei, care a refuzat să discute despre problema romilor, spunându-ne că pe acest subiect putem vorbi doar cu primarul, care nu putea fi contactat.
Familiile de romi locuiesc astfel pe o groapă de gunoi unde, în lipsa apei curente, colcăie păduchii și focarele de infecție. Au trăit așa aproape trei ani de pandemie COVID-19 când grija lor principală era să-și asigure hrana, apa și, în sezonul rece, căldura. Containerele în care au fost plasați sunt insalubre, friguroase iarna și cu greu pot fi descrise drept locuințe.
Romii trăiesc astfel de un deceniu deși o parte dintre ei a câștigat în instanță despăgubiri definitive de aproape jumătate de milion de euro cu care ar putea să-și cumpere o locuință. Au fost ajutați de activistul Mugur Vărzariu, cunoscut pentru implicarea lui în cazurile de rasism și discriminare, care le-a reprezentat drepturile în instanță.
Romii obținuseră în 2014 o hotărâre judecătorească definitivă care stabilea ca fiecare familie să primească 2000 de lei și o locuință, în schimbul evacuării din cartierul unde locuiau, unii de-o viață. Doar că Primăria Eforie a refuzat să le plătească banii ori să le ridice case noi, în speranța că se va împlini termenul de prescripție.
Anii au trecut și, cu puțin timp înainte ca prescripția să se împlinească, activistul Mugur Vărzariu povestește cum a deschis un nou proces prin care a semnalat că decizia judecătorească nu a fost respectată:
Activistul a explicat faptul că în instanță a cerut și despăgubiri pentru fiecare zi din 2017, când a fost emisă prima sentință definitivă, în care romii au stat în containerele din groapa de gunoi fără să primească locuințele sociale și cei 500 de euro, despăgubirile inițiale. Așa s-a ajuns la aproape jumătate de milion de euro pe care acum Primăria Eforie trebuie să îl plătească, dar refuză, conform declarațiilor lui Mugur Vărzariu:
Activistul mai arată că mentalitatea conducerilor administrațiilor publice este, în general nu doar în Eforie, ”să scăpăm orașul de romi”, iar în speța din Eforie primăria încearcă să amendeze romii cu orice ocazie pentru a crește nivelul datoriilor față de comunitate și, deci, pentru a nu le mai plăti despăgubirile:
Context
Un raport din 2021 al European Roma Rights Center arată că primarul Robert Șerban și instituția pe care o conduce trebuie să plătească 36.000 de euro fiecărei persoane rome evacuate din Strada Agricolă în 2013, precum și să asigure locuințe sociale pentru fiecare familie.
Există 12 persoane în această situație, ceea ce înseamnă că autoritățile din Eforie (minus costurile de locuință) vor plăti peste 430 de mii de euro. Prin aceasta hotărâre fiecare persoană va fi compensată prin adăugarea unei penalități de 20€ de persoană pe zi pentru fiecare zi în care oamenii au rămas fără locuință începând cu 11 aprilie 2017, conform raportului.
Presa locală citată în raport a scris că viceprimarul Șerban, actual primar, a fost auzit amenințând romii care rezistau evacuarii, spunând : “Dacă nu ieșiți, vă omorâm aici”.