G4Media.ro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă Rusia pentru atacul asupra Georgiei din…

Sursa foto: Wikipedia/ CherryX – Clădirea CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă Rusia pentru atacul asupra Georgiei din 2008

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat vineri Rusia să despăgubească Georgia cu circa 130 de milioane de euro pentru delictele comise în timpul conflictului din Osetia de Sud din 2008, transmite EFE, citată de Agerpres.

Curtea de la Strasbourg s-a declarat competentă în acest caz – în ciuda faptului că Rusia a fost suspendată din Consiliul Europei în martie 2022, după invadarea Ucrainei – şi a cerut Comitetului de Miniştri al organizaţiei să asigure în continuare respectarea sentinţelor pronunţate împotriva Moscovei.

Judecătorii europeni au considerat că a fost dovedit faptul că Rusia a tolerat în timpul acelui conflict acte contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi uciderea civililor, incendiile, jefuirea oraşelor, tratamentele inumane şi degradante, arestările arbitrare şi tortura.

Cea mai mare parte a despăgubirilor, 115 milioane de euro, urmează să revină celor 23.000 de georgieni care au fost împiedicaţi să se întoarcă la căminele lor din provinciile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia.

În plus, Moscova trebuie să plătească 8,2 milioane pentru obstacolele pe care le-a ridicat pentru a împiedica rudele a 412 victime să poată investiga în mod adecvat decesele, survenite în timpul conflictului.

Nu este prima dată când Strasbourg condamnă Rusia pentru crime comise în conflictul din 2008 din Osetia de Sud, mică regiune separatistă prorusă unde Tbilisi lansase o operaţiune militară, urmată de un atac al Rusiei asupra Georgiei.

Însă Moscova nu respectă aceste sentinţe şi, în decembrie anul trecut, Comitetul de Miniştri i-a cerut să facă acest lucru cu două dintre aceste decizii, din 2019 şi 2021, şi i-a reamintit că este obligată să respecte tratatele, în ciuda suspendării Rusiei din Consiliul Europei ca urmare a invadării Ucrainei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Alo, suntem în 2023!! Parcă – i Justiția din Ro!