Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 27 iunie, dezbaterea rezultatelor referedumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis pe 26 mai.
Surse din cadrul CCR au explicat pentru G4Media.ro că judecătorii au solicitat date suplimentare referitoare la scrutinul din 26 mai de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la Biroul Electoral Central, după ce la Curte fusese trimisă o contestație a rezultatelor referendumului.
O a doua contestație, se arată într-un comunicat de presă al Curții, a fost depusă chiar miercuri dimineață de către o persoană fizică. Sursele consultate de G4Media.ro au precizat că este vorba despre un cetățean pe nume Petru Bărnuțiu Sebastian.
„A fost înregistrată o contestaţie (…) prin care se solicită Curţii Constituţionale să anuleze Decretul Preşedintelui României nr.420 din 25 aprilie 2019 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 25 aprilie 2019 şi, respectiv, să infirme rezultatele referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 26 mai 2019”, precizează comunicatul Curții.
De asemenea, legea de funcționare a Curții prevde că CCR veghează la respectarea procedurii de organizare a referendumului, confirmă rezultatele acestuia și decide asupra valabilității sale:
Potrivit rezultatelor finale anunțate luni de Biroul Electoral Central (BEC), la prima întrebare de la referednum, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” a fost de 6.459.383, în timp ce pentru „NU” au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530.
La întrebarea a doua, privind interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” a fost de 6.477.865, iar pentru „NU” 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088.
În ce priveşte numărul românilor care au votat la referendum, acesta a fost de 7.922.591 de persoane la prima întrebare și de 7.923.869 persoane la a doua întrebare.
Datele oficiale furnizate de BEC arată că referendumul a fost valabil, iar rezultatele sale valide, îndeplinind cele douî condiții prevăzute în legea 3/2000 (articolul 5):
Jigodiile!
CE IDIOTI ,CE A AJUNS CCR !!!
Pana pe 27 iunie isi intra „in paine” si cele doua slugi – Stan si Deliorga – trimise de PSD la CCR,
Probabil ca Dorneanu pune ceva la cale si are nevoie urgenta de cei doi obedienti!
Papagali obosiți!
De munca!
Demisia de onoare!
Nu respecta vointa poporului care a votat impotriva corupției!
Desființarea CCR prin lege!
Orice trebuie facut ca sa scoatem politicul din aceasta institutie!
Mai chibzuiesc, ceva nu le este pe plac.
CCR veghează la respectarea drepturilor mafioților și interlopilor din partide și nu numai.
Multumim CCR, ești de căcat!
Mare scofala n-o sa fie.
N-a fost un referendum de demitere a cuiva, astfel incat invalidarea sa aiba vreun efect concret.
PSD oricum n-are de gand sa tina cont de rezultatul referendumului, iar daca PNL-USR ajung la guvernare, nu le trebuie aprobare de la CCR ca sa puna in aplicare votul romanilor, indiferent ce va hotari Dorneanu pe 27 iunie.
Poate trebuie sa iesim iar in strada sa le luam putin mortii la pula, poate atunci vor asculta de vocea poporului, in mortii lor de comunistoizi putred de bogati
Daca Seful CCR incearca sa deturneze voturile noastre , iese un mare scandal , de o sa zboare cu fulgi cu tot si cu toata echipa de politruci , transformati in dusmania ai democratiei din Romania.
Si daca cecereul asta romanesc face ca ala moldovenesc?
Tot o gască de mafioți!
Ca raspuns,presedintele trebuie sa organizeze un nou referendum in toamna pt.schimbarea Constitutiei ,cu o CCR depolitizata complet! Acum intelegeti de ce a fost invitat dorneanu la Moscova ?Sa ia lumina de la Putin cum sa distruga statul de drept..pe pariu ca acolo l-a intalnit si pe seful CCR Moldova!
Atat timp cat vor fi SOBOLANI care sunt peste tot NU vom avea liniste.Deci ori ei ori NOI .
Noi ne decidem soarta ,pe ei morti mami lor dejeguri
Curtea Constituțională din Basarabia a dat avânt progresist peste tot în lume. Unii pișcotari nu s-ar mira dacă Dăncila ar cumula PSD, guvern și președinție.