Cum va răspunde Trump atacului chimic din Siria? Câteva scenarii

Într-o serie de mesaje tweet scrise miercuri dimineaţa, preşedintele Donald Trump a avertizat Rusia să nu răspundă unor acţiuni militare pe care americanii le-ar putea lansa împotriva Siriei, ca represalii pentru atacul cu arme chimice efectuat recent de regimul Assad. Trump a criticat Rusia că este „partenera” dictatorului sirian, pe care l-a descris ca fiind „un animal care îşi gazează” propriul popor. Tonul sfidător al liderului de la Casa Albă la adresa Rusiei – căreia i-a cerut provocator să fie pregătită pentru rachetele „frumoase, noi şi inteligente” – ne permite să facem câteva speculaţii pe marginea răspunsurilor, politice şi militare, pe care America le pregăteşte în criza din Siria.

(Sursa Foto: Facebook)

Răspunsul politic. Tonul belicos al lui Trump faţă de Rusia nu este unul surprinzător. Aşa cum am scris recent pe G4Media.ro, una dintre strategiile lui preferate este aceea de a-şi ataca adversarul direct, de a-l presa continuu, până când acesta rămâne fără prea multe opţiuni. Este o tactică personală pe care a folosit-o deseori cu succes (iar cazul Coreei de Nord este edificator).

Trump ştie că, în cazul unui om forte, aşa cum este liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, doar folosirea unei atitudini agresive este soluţia care dă roade. Cu un preşedinte care conduce cu o mână de fier Rusia şi îşi exercită influenţa asupra unor regiuni întinse din Europa de est şi Asia, purtatul cu mănuşi nu este o opţiune. Orice semn, oricât de mic, de slăbiciune şi ezitare va fi speculat de către Kremlin.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Trump mai e conştient de un lucru. El ştie că, în criza siriană, opinia internaţională este, cu mici excepţii, de partea sa. Imaginile cu copii sirieni sufocaţi, zvârcolindu-se din cauza gazelor otrăvitoare, au oripilat oamenii de pe întreg mapamondul, iar evetualele represalii militare împotriva regimului Assad vor fi acceptate de comunitatea internaţională. În acest caz, mai mult decât în alte crize de pe glob, America are justificarea morală că face lucrul corect şi pedepseşte un regim violent care se luptă cu propriul popor. Iar dacă Vladimir Putin va răspunde militar împotriva forţelor americane, acest lucru ar face ca acţiunile lui Trump să pară perfect îndreptăţite şi să arate că Rusia este într-adevăr monstrul fără inimă care apără o dictatură.

Dar vrea Trump să atace cu adevărat Siria? Cel mai probabil, liderul american vrea să facă acest lucru, dar fără să afecteze iremediabil relaţia cu Rusia. Într-un alt mesaj tweet scris miercuri, Trump a scris că „relația noastră cu Rusia este mai proastă decât a fost vreodată, incluzând aici Războiul Rece. Nu există niciun motiv pentru asta. Rusia are nevoie de ajutor pentru economia lor, un lucru care ar fi foarte ușor de făcut, și avem nevoie de toate națiunile să colaboreze. Să oprim cursa înarmărilor?”

În timp ce avertizează cu lansarea de rachete împotriva Siriei, Trump întinde o ramură de măslin Kremlinului, lăsând să se înţeleagă că s-ar putea înţelege cu Moscova. Sugestia că Rusia are nevoie de ajutorul economic al Statelor Unite trebuie înţeleasă tocmai din această perspectivă: Trump e gata să lucreze cu Putin, dar doar dacă acesta din urmă înţelege că regimul atroce de la Damasc nu mai poate fi ţinut în braţe.
E greu însă de crezut că Rusia va accepta oferta americană. Rusia vrea nu doar să continue să-l protejeze pe preşedintele Assad, ci şi să-şi extindă influenţa în această zonă fierbinte de pe glob. Iar înţelegerea pe care a anunţat-o recent cu Turcia şi Iranul îi oferă un spaţiu mare de manevră în regiune.

Printre soluţiile non-militare ar mai fi şi implementarea, de către Administraţia Trump, de noi sancţiuni împotriva Rusiei şi Iranului, care să le determine să-şi limiteze susţinerea pentru regimul Assad. Acestea sunt însă acţiuni pe termen lung, care se adaugă celorlalte sancţiuni impuse Rusiei de către Casa Albă în ultima perioadă şi care, fără îndoială, nu vor face decât să stârnească şi mai mult îndârjirea celor de la Kremlin.
În sfârşit, Trump mai are varianta de a obţine sprijinul ONU. Ultimele zile ne-au arătat însă că forul mondial pare că nu va reuşi, nici de această dată, să ajungă la o înţelegere, dovedindu-şi, încă o dată, limitarea şi neputinţa. În Consiliul de Securitate al organizaţiei mondiale, ambasadorarea Nikki Haley a încercat să închege o coaliţie de ţări care să preseze Moscova să accepte o misiune de control independentă în zona unde s-a produs atacul chimic.

Aşa cum s-a înâmplat însă şi cu alte ocazii, ambasadorul rus a respins rezoluţia propusă de Statele Unite. Haley a criticat vehement decizia Rusiei care „a ales să protejeze un monstru” în loc să apere poporul sirian. A fost a şasea oară când Moscova şi-a exprimat dreptul de veto pentru a bloca rezoluţii legate de posibile atacuri chimice în Siria, ceea ce ne facem să credem că soluţia diplomatică este (aproape) imposibil de obţinut în acest moment delicat. Iar preşedintele Trump – care şi-a exprimat de nenumărate ori dezacordul cu felul în care (nu) funcţionează forul mondial – ar fi înclinat să renunţe la acest balet diplomatic complicat care nu are niciun rezultat concret.

Răspunsul militar. Până una alta, Trump arată că e serios în problema siriană. Tonul combativ, ameninţările directe şi faptul că şi-a anulat plecarea într-un turneu sud-american dovedesc că Donald Trump e preocupat de situaţia din regiune. Dacă o face din considerente politice, strategice, militare sau pur şi simplu umanitare nici nu mai e foarte important. Interesant însă este modul în care va reacţiona în condiţiile în care este confruntat cu presiunea majorităţii republicanilor de a răspunde militar, cu cea a democraţilor de a cere aprobarea Congresului, cu opoziţia Rusiei şi riscurile tot mai palpabile ale extinderii conflictului din Siria. Dacă Trump decide totuşi să lanseze operaţiuni militare împotriva guvernului Siriei, la ce ne putem aştepta? Iată câteva dintre scenariile posibile:

Foreign Policy crede că, spre deosebire de atacul limitat cu rachete Tomahawk de anul trecut împotriva bazei Al Shayrat, liderul de la Casa Albă va trebui să aprobe o operaţiune americană pe scară mai largă, care să lovească mai multe ţinte din Siria. Mişcarea îi va transmite lui Assad mesajul că Trump nu glumeşte şi că va reacţiona la orice atac împotriva civililor şi, în acelaşi timp, va scoate din funcţiune diferite capacităţi militare ale sirienilor. Regimul de Siria va înţelege că folosirea de arme chimice pe viitor va duce la represalii din partea americanilor şi a comunităţii internaţionale.

În acest scenariu, atacurile forţelor americane vor trebui să fie susţinute şi pe o perioadă mai lungă de timp, iar numărul de ţinte vizate ar trebui să fie cât mai mare, atât în vest, cât şi în estul Siriei. Spre deosebire de atacul cu rachete ordonat de Donald Trump împotriva Siriei anul trecut (care a fost limitat în scop şi a provocat daune relativ mici capacităţilor de apărare ale regimului Assad), noua campanie ar trebui să fie mult mai agresivă. Robert Ford, fost ambasador american în Siria şi membru al Middle East Institute, e de părere că acest scenariu este foarte probabil: „Există membri în armata americană care vor vrea să lovească (Siria) cu forţă într-adevăr mare.”

Un alt motiv pentru care acest scenariu este vehiculat este dat de atitudinea generală pe care o are John Bolton, noul consilier pe probleme de securitate naţională de la Casa Albă. Se ştie că Bolton este adept al măsurilor agresive şi că nu este un admirator al Rusiei. „Doar o escaladare a forței militare (faţă de atacul limitat de anul trecut) ar părea credibilă și, eventual, ar servi ca mijloc de descurajare împotriva utilizării în continuare a armelor chimice asupra civililor sirieni” este, se pare, opinia generală a cabinetului de securitate de la Washington.

Robert Ford a afirmat că nu este încă clar dacă o operaţiune pe scară largă a Statelor Unite ar putea duce la o confruntare cu Rusia. Răspunsul depinde atât de severitatea acţiunilor militare ale Statelor Unite şi dacă Administraţia Trump este dispuă să atace regimul Assad de fiecare dată când acesta recurge la gazarea civililor. Trump a spus în repetate rânduri că nu este de acord cu o implicare mai mare a Statelor Unite în Siria, anunţând de altfel că ar putea retrage din zonă, în viitorul nu foarte îndepărtat, soldaţii americani ce au acţionat împotriva Statului Islamic.
În plus, o operaţiune mai complexă comportă riscuri mult mai mari. Nu este exclus ca apărarea siriană să doboare avioane americane, lucru care ar provoca un coşmar de imagine pentru Casa Albă.

Un atac coordonat al Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei şi altor aliaţi. Ţările occidentale au arătat deja – prin expulzările coordonate de diplomaţi ruşi în cazul spionului Sergei Skripal otrăvit în Anglia – că pot fi unite în faţa Moscovei. Donald Trump, Emmanuel Macron şi Theresa May au discutat deja la telefon şi au convenit că regimul Assad trebuie „tras la răspundere” pentru atacul chimic de la Douma.
Un răspuns militar aliat coordonat ar putea fi, poate, soluţia ideală. Occidentul ar arăta că poate răspunde unit în faţa unor dictatori nemiloşi precum Assad, iar Rusia ar trebui să facă faţă dintr-odată nu doar Statelor Unite, ci unui front aliat comun. Relaţia specială pe care Trump şi Macron au dezvoltat-o în ultimul an ar fi întărită în urma unui răspuns militar comun, iar Theresa May ar avea motive justificate să caute şi ea o apropiere de Casa Albă.

În plus, Macron şi May, ambii confruntaţi cu probleme importante pe plan intern, ar câştiga puncte semnificative la capitolul credibilitate şi ar dovedi că protejarea intereselor lor strategice în regiunea Orientului Mijlociu râmâne o prioritate. Nu trebuie uitat, de exemplu, că Macron s-a întâlnit luna trecută, la Paris, cu reprezentanţi kurzi din Forţele Democratice Siriene şi a promis că Franţa va trimite trupe în nordul Siriei pentru a ajuta la eforturile de stabilizare după căderea Statului Islamic.

La fel ca în cazul unei operaţiuni militare americane de amploare, acest scenariu este şi el riscant. Doborârea unor avioane aliate de bateriile anti-aeriene siriene sau de forţele ruse ar provoca dureri de cap în cancelariile occidentale şi, cel mai probabil, ar determina opinia publică internaţională să-şi modifice opinia despre conflict.

Un atac limitat cu rachete de croazieră. Acest scenariu n-ar fi cu nimic diferit faţă de cel de anul trecut, când americanii au răspuns împotriva atacului chimic de la Khan Shaykhun. Trump a fost lăudat, inclusiv de criticii săi, pentru decizia de anul trecut, însă, din punct de vedere militar, distrugerile provocate capacităţilor de apărare ale Siriei au fost limitate, După câteva ore, avioanele siriene au reuşit să decoleze de pe pista lovită de rachetele Tomahawk. Analiştii cred că o lovitură similară a Statelor Unite nu va avea efecte diferite şi nu va determina regimul de la Damasc să nu atace civilii. Nici traiectoria războiului civil care macină ţara de ani de zile nu va avea de suferit prea mult. Un altfel de atac modest ar transmite mesajul că Statele Unite nu vor să rişte schimbarea cursului războiului din Siria, care ar putea duce la extinderea haosului în întreaga regiune. „Câteva rachete de croazieră nu vor schimba nimic,” a scris Washington Post în această săptămână. Lucrurile ar stat cumva diferit dacă atacul ar include mai multe rachete şi ar viza mai multe ţinte militare siriene.

Scenariul nu este exclus, dar, ca să fie eficient, ar trebui însoţit de prezentarea unei strategii extinse americane pentru întregul conflict din Siria. Specialiştii cred însă că, prin anunţul făcut săptămâna trecută că va retrage soldaţii americani care operează în ţara arabă, preşedintele Donald Trump şi-a limitat singur opţiunile pe care le are la dispoziţie.

În acest context, David F. Gordon, care a lucrat la Departementul de Stat în timpul preşedintelui George W. Bush, crede şi el că Trump ia în calcul pedepsirea mult mai serioasă a lui Assad decât anul trecut, dar tot cu angajare americană limitată. În opinia lui Gordon, Casa Albă se gândeşte în prezent „la ce am putea distruge ca să-l slăbim pe Assad?” Analistul e de părere că vor exista două-trei valuri de atac, fără declanşarea unei operaţiuni pe scară mai larga. În sprijinul acestei idei este şi faptul că Pentagonul nu are în prezent niciun portavion în zonă, ci doar două distrugătoare în Marea Mediterană: U.S.S. Donald Cook şi U.S.S. Porter. Ambele pot lansa rachete de croazieră BGM-109 Tomahawk. Portavionul U.S.S. Harry S. Truman va ajunge în zonă în perioada următoare.

În cazul unui atac limitat, să nu uităm totuşi un lucru. Trump este conştient de implicaţiile pe plan intern ale oricărui gen de acţiune militară împotriva regimului Assad. În general, opinia publică din Statele Unite aprobă bombardamentele americane împotriva unor regimuri care îşi atacă proprii locuitori. S-a vorbit deseori de acest „cult al atacurilor limitate” pe care îl au americani şi care, dacă este capitalizat corect, ar putea avea o influenţă majoră pe plan intern pentru liderul de la Casa Albă şi pentru agenda lui ulterioară. Până una alta, oricât am dori ca Statele Unite să răspundă urgenţelor umanitare şi pedepsească un regim barbaric, Donald Trump e preşedintele Americii şi trebuie să-şi atragă electoratul american dacă vrea să obţină un nou mandat în 2020. Regimul Assad e violent, dar, în actualele condiţii, trebuie strategii complet diferite pentru a fi înlăturat de la putere. Un atac american sau aliat limitat – foarte plauzibil şi el în acest moment – ar putea transmite mesajul că Trump îl va pedepsi pe dictatorul sirian de fiecare dată când va va recurge la arme chimice.

Statele Unite nu vor reacţiona militar împotriva regimului Assad, dar vor încuraja alte ţări să o facă. Oficiali francezi au anunţat deja că Franţa e dispusă să atace singură. Iar Israelul, un aliat de nădejde al americanilor, a atacat recent o bază siriană ce găzduieşte personal iranian. „Atacul israelian de luni, împotriva unei baze iraniene din deșertul sirian, este frapant nu numai pentru capacitățile militare și de informații pe care Israelul le-a demonstrat, ci și pentru sfidarea lui Putin,” a scris New York Times. Acest scenariu are suficienţi suporteri la Washington, dar este greu de crezut că posibilele atacuri israeliene – desfăşurate, aşa cum am văzut, în secret şi limitate ca scop – vor putea să schimbe ceva pe termen lung în lipsa unei strategii generale prin care, de ce nu, Statele Unite şi Israelul vor schimba balanţa de putere în regiune.
Nu este exclusă, de asemenea, implicarea militară a Arabiei Saudite, a Qatarului şi a altor ţări din regiune. Nu se ştie însă în ce fel ar putea participa ele şi cum vor răspunde posibilelor represalii ruse şi iraniene. Capacitatea lor de a ataca militar Siria ca răzbunare la atacul chimic este extrem de limitată.

Deocamdată, lucrurile sunt neclare. O operaţiune americană sau aliată e foarte probabilă şi nu trebuie exclusă, indiferent dacă va fi limitată sau pe scară mai largă. Aşa cum a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, „toate opţiunile sunt pe masă.” Trump ştie că, spre deosebire alte locuri în care Statele Unite acţionează militar, Siria are capacităţi militare şi de apărare importante. Sprijinul Rusiei şi al Iranului este de asemenea semnificativ. De aceea Casa Albă este nevoită să ia în calcul un răspuns adecvat, care, chiar dacă limitat, va transmite un mesaj clar Siriei, Rusiei şi celorlalţi actori angajaţi în regiune. Michele A. Flournoz, fost sub-secretar de stat pentru apărare în timpul preşedintelui Obama, pare să rezume cel mai bine dilemele Administraţiei Trump în ceea ce priveşte Siria: „Există o tensiune între dorința de a face ceva mai mult decât ultima dată și dorința clară a președintelui de a nu fi angajat în operațiuni susținute.America ar putea realiza o operaţiune mai mare sau o serie de lovituri mai mici. Dar, la sfârșitul zilei, presiunea constantă asupra lui Assad e cea care va schimba calculele sale cu privire la utilizarea armelor chimice pe viitor.”

Surse: Foreign Policy, The New Yorker, BBC, The New York Times