Cum sunt exploatați muncitorii imigranți din România / Lucrător din Bangladesh: „Ne-au spus că va trebui să muncim peste 12 ore pe zi, timp de șapte zile pe săptămână, cu doar o jumătate de zi liberă” – Investigație Balkan Insight

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Redăm mai jos integral investigația BALKAN INSIGHT, preluată de Rador Radio România: Rafi* visa din adolescență să studieze și să înceapă o afacere într-o țară anglofonă, dorind să scape astfel de conservatorismul religios înăbușitor, în opinia sa, din Bangladesh, țara lui natală.

Totuși, la 24 de ani el s-a angajat să lucreze ca imigrant în România, vânzându-și pământul și împrumutându-se de la rude ca să strângă cei peste 10.000 de euro de care avea nevoie ca să-și asigure un loc de muncă prin intermediul unei companii de transport pe nume Soaca Expedition – suma incluzând comisionul de 8.000 de euro pentru firma de recrutare din Bangladesh și 700–800 euro cheltuiți ca să ajungă în India și să depună o cerere de viză la ambasada română.

Rafi a aterizat la București în iulie 2024, cu un grup de circa 20 de imigranți.

Totuși, nici urmă de Soaca Expedition acolo. În schimb lui Rafi i s-a spus că va lucra la o companie producătoare de ciment pe nume Prebet și a fost pus în legătură cu o altă firmă de recrutare, românească, de această dată.

„Ne-au spus că va trebui să muncim peste 12 ore pe zi, timp de șapte zile pe săptămână, cu doar o jumătate de zi liberă”, spune el. „Și ne-au cerut pașapoartele”.

În fiecare an mii de lucrători imigranți care ajung în România, țară din Uniunea Europeană, au parte de aceeași soartă – o exploatare sistematică într-un cadru legal care le oferă angajatorilor aproape întreaga autoritate și care le oferă puțină protecție lucrătorilor străini, dacă nu chiar deloc.

România urmează să modifice o lege care ar viza reglementarea muncii depuse de lucrătorii străini; organizațiile pentru drepturile omului și experți în privința muncii au salutat câteva dintre schimbările propuse, dar au criticat lipsa de transparență a textului redactat.

”Se întâmplă așa ceva?“

“Țara noastră e musulmană”, spune Rafi. “Cred în Dumnezeu, dar sunt un moderat. Sunt un musulman moderat, nu un credincios habotnic sau extremist. Dar se întâmplă multe lucruri, există mulți conservatori. Or, acesta a fost motivul pentru care am părăsit Bangladeshul“.

“Tinerii de azi sunt înclinați să plece în străinătate pentru o viață mai bună, pentru libertate”.

Totuși, în cazul lui Rafi și în cazul altor doi bărbați intervievați de BIRN, ei au sosit în România încărcați de datorii și au fost rapid înșelați.

Rafi afirmă că la fabrica din Aiud la care a ajuns, la aproximativ 400 km. nord-vest de București, mai erau alte câteva zeci de lucrători imigranți. Unii i-au spus că erau acolo de peste un an, dar fără vreun statut legal și câștigau 400 euro pe lună. Rafi spune că lor li se luaseră pașapoartele.

Întrucât a refuzat să-și predea pașaportul, Rafi s-a dus la Biroul de Stat pentru Imigrație, în căutare de ajutor.

Potrivit reglementărilor românești, Rafi ar fi urmat să muncească timp de un an pentru firma Soaca Expedition sau să obțină acceptul companiei pentru a-și putea schimba locul de muncă. Rafi a spus că angajații Biroului pentru Imigrație i-au fost de puțin ajutor.

La mai puțin de două săptămâni după sosirea la București, el a fugit în Italia – o destinație obișnuită pentru lucrătorii imigranți din Asia care intră mai întâi în UE prin România. Cei de la BIRN**) au discutat cu el la Roma.

Prebet, o firmă mare de construcții care, în 2024, a obținut o finanțare de peste 1,2 milioane euro prin Fondul UE pentru Redresare și Reziliență (PNRR), destinat relansării eficienței energetice, nu a răspuns repetatelor noastre cereri de a comenta situația.

În cazul lui Rafi, agenția de recrutare din Bangladesh, GEIS, a spus că rolul ei a fost doar acela de a procesa cererea, iar răspunderea sa încetează din momentul sosirii lucrătorilor în România.

“Nu comunic deloc cu lucrătorii după sosirea lor în România, când ei sunt preluați de SAS Enterprise, pentru că cei de-acolo sunt principalii recrutori”, a declarat șeful GEIS, Shahadar Hossainn, deși afirmațiile lui sunt contrazise de mesajele schimbate între Hossainn, SAS Enterprise, Rafi și alți lucrători imigranți într-un grup de pe WhatsApp consultat și de BIRN.

Hossainn a spus că nu mai colaborează cu SAS Enterprise.

Simina Sas, o reprezentantă a firmei SAS Enterprise, a declarat că au fost asigurate permise de muncă pentru toți lucrătorii conveniți cu Prebet, iar ea nu a primit nicio plângere.

Când a fost întrebată în mod special de cazul lui Rafi, Sas a replicat: “Se întâmplă asemenea lucruri? Îmi pare rău să aud așa ceva”.

Inițial, Ioana Cimpan, administrator la Soaca Expedition – firma care a înscris permisul de muncă al lui Rafi în calitate de angajator român, a declarat că firma nu angajează lucrători din Asia.

Totuși, atunci când i s-a arătat permisul de muncă a lui Rafi, Cimpan a amenințat să cheme poliția și a închis telefonul. În 2024 Soaca Expedition era înregistrată ca având un singur angajat.

În Italia Rafi a depus cerere de azil – un proces care putea dura ani de zile. La vremea publicării articolului el lucra fără contract într-un restaurant din Roma.

“Dacă mi-ar fi dat slujba promisă, aș fi rămas în România”, a spus el. “Dar mai aveam două luni în momentul când am hotărât să plec în Italia. Din acel moment, dacă nu aș fi găsit de lucru, statutul meu devenea ilegal. Să stai ilegal în România e ceva groaznic, nu ai nici măcar posibilitatea să depui cerere de azil. România tocmai a intrat în Spațiul Schengen, iar eu nici nu știam măcar cum funcționează azilul sau vreo altă procedură de acest fel. De-asta am plecat”.

Profesoara Silvia Tăbușcă, directoare a Centrului pentru Migrație și Drepturile Omului de la Universitatea Româno-Americană, a declarat că o asemenea exploatare “nu ar putea fi posibilă fără un anume grad de implicare politică, cel puțin la nivel local”.

Tăbușcă a declarat pentru BIRN că “o serie de indivizi descurcăreți, cu relații politice, au câștigat sume imense de bani pe spinarea unor oameni care, din nefericire, își pierd căminele, viețile sau sunt afectați psihologic din cauza promisiunilor făcute de niște birouri de angajare, promisiuni care nu sunt niciodată respectate“.

Noul cadru legal

Pe la mijlocul lunii noiembrie, Ciprian Văcaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat că o serie de amendamente aduse legii pe tema lucrătorilor imigranți “ar ușura” procesul de “aducere în țară a oamenilor” și ar identifica firmele care angajează lucrători care nu sunt din UE, el subliniind că, din cota anuală de 100.000 de permise de muncă pentru angajați din afara UE, sunt eliberate doar între 50.000 și 70.000 de asemenea premise.

Totuși, în cursul aceleiași luni, vreo 30 de organizații pentru drepturile omului au semnat în comun o scrisoare prin care cer o mai mare transparență în privința amendamentelor proiectate și o listă a problemelor pe care acestea le-ar rezolva.

“Avem serioase îndoieli în privința faptului că noile prevederi vor reflecta într-adevăr nevoile și problemele urgente ale lucrătorilor imigranți din țara noastră”, au scris ei. În cele din urmă, proiectul a fost publicat pe 23 decembrie, iar, într-o perioadă de sărbători, societatea civilă a avut la dispoziție doar 10 zile calendaristice ca să poată propune schimbări.

Potrivit proiectului, procesul de recrutare va fi digitalizat și gestionat printr-o platformă a guvernului, deși nu este clar dacă și lucrătorii vor putea beneficia de accesul anterior acordat doar firmelor angajatoare; birourile de recrutare vor trebui să depună 200.000 de euro la Trezoreria Statului drept garanție pentru eventuale costuri de repatriere sau taxe pentru a obține permisul de funcționare; acestor birouri li se va cere să acopere costurile repatrierii în cazul în care vreun lucrător își pierde dreptul de muncă; companiile vor fi împiedicate să mai recruteze oameni prin intermediul platformei guvernului dacă, în termen de șase luni, 20% sau chiar mai mulți dintre angajații lor sunt concediați, cât și din alte motive; iar birourile de stat nu vor putea decât să perceapă taxele pentru patroni, și nu pentru angajații propriu-ziși, în conformitate cu Directiva UE cu privire la Biroul pentru Muncă Temporară.

Un jurist român specializat în migrație a declarat că schimbările conțin “o serie de reglementări bune”, care ar întări siguranța lucrătorilor imigranți. Totuși, același jurist, care a dorit să își păstreze anonimatul, a mai spus că contradicțiile din text “ar putea crea probleme serioase”.

El a subliniat că se îndoiește că lucrătorii din afara UE ar putea să își regăsească propriul caz pe platforma guvernului, dar măsurile propuse ar însemna că “niciun asemenea birou nu va mai fi interesat să aducă în țară 1.000 de oameni care ulterior ar pleca, provocând pierderi”.

“Un asemenea birou va avea interesul să îi instaleze cum trebuie pe piața muncii”./…/

Înțelegere la nivel înalt

În 2024 Rise Project, o organizație de jurnalism de investigație, a dezvăluit implicarea unor foști angajați ai Ministerului de Interne, oameni de afaceri cu dosare penale și politicieni în exploatarea a mii de persoane din afara UE care veneau în România și ulterior erau abandonate de birourile de recrutare care le aduseseră.

În octombrie 2025 Snoop, o publicație de investigații, relata că o serie de rețele de trafic și fraudă deghizate în birouri de recrutare îi taxează pe imigranți pentru serviciile acordate, promițându-le permise de muncă, după care le opresc cererile, știind că unui imigrant fără acte îi va fi aproape imposibil să își caute dreptatea în instanță.

Angajarea unui avocat costă peste 1.500 de euro, iar mulți le iau bani doar ca să deschidă cazul, după care îi abandonează. Un proces poate dura ani de zile, timp în care un imigrant trebuie să trăiască ascunzându-se ca să scape de deportare și nu poate lucra decât în economia subterană.

*Numele imigranților citați au fost schimbate pentru a li se proteja identitatea
**BIRN – Rețeaua Balcanică pentru Jurnalism de Investigație – Serbia

Sursa: Balkan Insight / Articol de Iulia Hau, Sebastian Viksanic și Filippo Poltronieri/ Rador Radio România/ Traducere: Alexandru Danga