Cum se adaptează lumea la niște State Unite pe care nu se mai poate baza / Ani întregi de încredere se pierd acum  – The Washington Post 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De ani întregi, Europa a tot fost caricaturizată pentru că ar fi prea dezbinată ca să poată acționa, prea moale în privința deciziilor și prea împăcată cu sine ca să mai poată gândi strategic. Și totuși, în ultimul an, Europa s-a comportat cu o calmă îndărătnicie, care însă contrazice acest stereotip. Confruntată cu niște State Unite imprevizibile, ea nu a ripostat ferm, dar nici nu a capitulat. Ci, mai exact, s-a adaptat, scrie The Washington Post, citată de Rador Radio România.

Atunci când președintele Donald Trump a revenit în funcție și a dezlănțuit cele mai mari taxe vamale după aproape un secol, mulți se așteptau ca Europa să riposteze. Un război comercial transatlantic ar fi alimentat inflația, ar fi perturbat lanțurile de aprovizionare și ar fi slăbit o creștere economică și așa fragilă. Europa a rezistat acestei tentații. Ea a înghițit presiunile, a ocolit o escaladare și a câștigat timp. Această reținere a prevenit o prăbușire la nivel mondial.

Apoi, săptămâna trecută, Europa a acționat. După 25 de ani de negocieri blocate, Uniunea Europeană a aprobat un amplu acord comercial cu Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay. Dacă va fi ratificat, acordul va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de comerț liber din lume din punctul de vedere al populației – peste 700 milioane de oameni.

Iar relația cu America Latină nu este un demers izolat. În ultimele săptămâni, Bruxelles-ul și Beijingul au semnalat soluționarea unui nou set de fricțiuni de ordin comercial, fricțiuni care amenințau să devină un conflict mai dur, în privința vehiculelor electrice, pe tema subvențiilor și în privința accesului pe piață. Europa se arată precaută față de politicile industriale și față de sistemul politic din China, dar, acum, UE consideră China drept un partener necesar.

În același timp, Europa și-a accelerat contactele cu Asia de Sud-Est. În prezent, UE deține acorduri comerciale în vigoare cu Singapore și cu Vietnam, a finalizat negocierile cu Indonezia și promovează și alte tratative în zonă. Regiunea a devenit deja cel de-al treilea mare partener comercial al UE din afara Europei.

Acest impuls spre diversificare trece dincolo de Europa. Uitați-vă la Canada. De trei decenii, Ottawa a făcut un pariu strategic clar: respectiv, acela potrivit căruia viitorul său înseamnă o integrare tot mai mare în Statele Unite, pe plan economic, diplomatic, politic. În anul 2024, peste 75% din produsele canadiene s-au îndreptat spre sud. A fost vorba despre cea mai de succes poveste de integrare de după Războiul Rece.

În prezent, această încredere s-a destrămat. Taxele lui Trump, amenințările vizând redeschiderea acordurilor comerciale și bizarele declarații pe tema anexării Canadei au dus explicit la o reevaluare. Noul premier al Canadei, Mark Carney, a ripostat, căutând să se distanțeze de Washington. Săptămâna trecută, sosind la Beijing, ministrul canadian de externe, Anita Anand, a spus răspicat: “Pentru noi, este necesar ca, în următorii zece ani, să ne diversificăm partenerii comerciali și să ne sporim cu cel puțin 50% comerțul dincolo de cel cu Statele Unite”. Și nu este vorba doar despre o țintă, ci e vorba despre o schimbare strategică.

Cifrele legate de comerțul Chinei demonstrează că lumea nu se îndepărtează de Beijing, ci de Washington. În pofida exporturilor sale extrem de scăzute în SUA, la nivel general, exporturile Chinei continuă să crească. În 2025, excedentul său comercial a atins aproape 1,2 trilioane dolari SUA, iar exporturile spre America Latină, spre Africa, spre Europa și spre o bună parte din Asia s-au extins și ele rapid.

Taxele vamale nu au rupt China de restul lumii. Ele au încurajat multe țări să-și continue comerțul cu Beijingul.

Opinia publică reflectă și ea această schimbare. Un nou și important sondaj al Consiliului European pe tema relațiilor externe constată că, în numai doi ani, în cele mai importante puteri în curs de dezvoltare – India, Brazilia și Africa de Sud – numărul respondenților care ar fi preferat ca țările lor să se alăture unui bloc condus de americani (și nu unuia condus de chinezi) a scăzut cu circa 15 până la 19 procente. În zece țări europene, numai 18% dintre repondenți văd în America un aliat – majoritatea consideră încă SUA un partener-cheie – chiar dacă opiniile despre China sunt mai degrabă amestecate decât călduroase. După cum afirma ministrul de externe al Singaporelui, George Yeo, Trump „grăbește mersul viitorului… spre o lume multipolară”.

Miza nu este imaginea Americii, ci puterea sa viitoare, China își consolidează metodic unul dintre cele mai trainice ecosisteme din istoria modernă, dominând prelucrarea unor minerale de primă importanță, sporindu-și producția de baterii și de vehicule electrice și diversificându-și piețele de export ca să poată rezista în fața șocurilor, sancțiunilor și taxelor vamale.

Singura ripostă credibilă a Statelor Unite nu constă în taxele vamale – care, în ultimul an, au coincis cu o reducere a locurilor de muncă din industria manufacturieră – ci în crearea unui ecosistem propriu. Statele Unite încă mai dispun de un mare avantaj: o vastă rețea de aliați și de parteneri care, laolaltă, controlează cea mai mare parte din tehnologia avansată a lumii, capitalul, angajații calificați și cererea consumatorilor. Teoretic, toate astea ar putea deveni o sursă de primă importanță pentru niște țări prietene, ar duce la răspândirea acestor lucruri printre niște parteneri de încredere, la o colaborare în materie de cercetare și la niște piețe care să rămână deschise și previzibile.

Practic, America și-a distrus o bună parte din acest avantaj. Tratându-și aliații ca pe niște clienți condiționați, majorându-și taxele împotriva lor și transformând niște vechi angajamente în ruine, Washingtonul i-a încurajat pe ceilalți să se apere. Cel mai extraordinar este faptul că Statele Unite nu mai sunt cele care stabilesc o anume tendință. Țara se închide în protecționism și naționalism în timp ce lumea caută un comerț lărgit și o mai mare cooperare.

De zeci de ani, ordinea mondială s-a clădit pe baza unei platforme americane. Comerțul s-a desfășurat prin intermediul unor instituții în stil american. Securitatea s-a bazat pe garanțiile SUA. De bine sau de rău, crizele au fost gestionate de Washington. Agenda mondială s-a stabilit la Washington. Platforma mai există încă, dar lumea nu se mai bazează pe ea. O ocolește.

Sursa: The Washington Post/ Rador Radio România/ Articol de Fareed Zakaria / Traducerea: Alexandru Danga