Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliția din Italia l-a urmărit pe Marc Feren Claude Biart, un bărbat de 53 de ani, căutat pentru trafic de cocaină în Olanda în numele clanului Cacciola al organizației mafiote ‘Ndrangheta, uitându-se la videoclipurile culinare pe care le încărca pe YouTube, relatează BBC.
Fugit de mai bine de șapte ani în Republica Dominicană, Biart își ascundea cu grijă față, însă ceea ce l-au dat de gol au fost tatuajele, pe care nu a reușit să le acopere.
Biart ar fi dus o viață liniștită în orașul Boca Chica, a declarat poliția într-un comunicat de presă.
Potrivit BBC, presupusul membru al grupării mafiote ‘Ndrangheta a fost arestat în Republica Dominicană miercurea trecută și a fost acum extrădat în Italia.
‘Ndrangheta este considerată una dintre cele mai puternice grupări de criminalitate organizată din lume, deoarece controlează cea mai mare parte a fluxului de cocaină care intră în Europa.
În prezent este în derulare un proces uriaş împotriva a peste 350 de presupuşi membri ai ‘Ndrangheta, început în ianuarie în oraşul Lamezia Terme din Calabria.
Citește și:
Sursa foto: Pixabay
Toti sunt presupusi… nimic nu e sigur… :-)))