G4Media.ro

Cum ar putea coabita președintele Macron cu un prim ministru precum Marine…

Foto: Facebook

Cum ar putea coabita președintele Macron cu un prim ministru precum Marine Le Pen sau Jean-Luc Melenchon? E posibilă o criză politică și instituțională fără precedent după alegerile parlamentare din iunie

Abia închise urnele duminică în alegerile prezidențiale în care președintele Macron (Republica în Mișcare – LREM, centru) a fost reales cu un scor confortabil (58,5% – 41,5%) în fața lui Marine Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă), că Jean-Luc Melenchon (Uniunea Populară – UP, stânga populistă), clasat al treilea cu 21,95% în primul tur (după Macron cu 27,84% și Le Pen 23,15%) a făcut apel la francezi să-l aleagă „prim-ministru”, cu alte cuvinte să trimită o majoritate UP în Adunarea Națională în scrutinul din 12 și 19 iunie, ceea ce l-ar obliga (politic, dacă nu constituțional) pe președintele Macron să-l numească prim ministru.

Un apel similar, chiar dacă nu a pomenit de funcția de prim ministru, a lansat și Le Pen, care a vorbit prima după închiderea urnelor, anunțând intenția de formare a unui bloc electoral în jurul RN care să trimită cât mai mulți deputați în Adunarea Națională.

Sondajele realizate duminică la ieșirea de la urne sprijină în parte intențiile lui Melenchon și Le Pen: doar 32% dintre alegători doresc ca partidul pro-prezidențial LREM să obțină o majoritate în Adunarea Națională la apropiatul scrutin parlamentar.

Din 2002, când mandatul prezidențial a fost redus de la șapte la cinci ani și aliniat ca durată cu cel parlamentar, alegerile prezidențiale ai fost urmate la numai câteva săptămâni de scrutinul pentru Adunarea Națională și de fiecare dată (2002, 2007, 2012, 2017) electoratul a răspuns președintelui nou ales și i-a oferit o majoritate în camera inferioară fără de care nu ar putea să-și pună în practică programul.

De această dată, obținerea automată a unei majorități de către partidul pro-prezidențial este mult mai dificilă, având în vedere existența celor trei mari blocuri electorale.

În trecut au mai existat trei perioade de coabitare între un președinte și un prim ministru de culori politice diferite: Francois Mitterrand (socialist) – Jacques Chirac (centru-dreapta) între 1986 – 1988, Francois Mitterrand – Edouard Balladur (centru dreapta) între 1993 – 1995 și Chirac – Lionel Jospin (1997 – 2002) între 1997 – 2002.

Diferența fundamentală între cele trei perioade menționate și o posibilă coabitare azi este legitimitatea proaspătă simultană a președintelui și a Adunării Naționale care ar face greu aplicabilă în practică programele șefului statului și al majorității parlamentare care anul acesta se bat cap în cap.

Președintele Republicii nu este obligat să numească un prim ministru aparținând majorității parlamentare ostile, deși în cele trei ocazii menționate a făcut-o. Presupunând însă că președintele Macron ar numi un prim ministru Melenchon sau Le Pen, cum ar putea decurge această coabitare?

Foarte dificil, plecând numai de la constatarea că președintele prezidează de drept toate ședințele de guvern care se desfășoară săptămânal la Palatul Elysee (prezidențial). Majoritatea parlamentară își poate impune voința politică, ceea ce a și făcut cu prilejul celor trei coabitări, cu președintele având doar posibilitatea de a frâna, dar nu a se opune în final inițiativelor legislative ale guvernului. De pildă, în 1986 Mitterrand a refuzat să semneze ordonanța prin care guvernul era abilitat de parlament să modifice legea electorală. Premierul Chirac a transformat ordonanța în proiect de lege care a fost adoptat de parlament și promulgat de președintele Mitterrand care s-a declarat atunci un “simplu notar”. Mitterrand nu s-a sfiit însă să critice în public acțiunea prim ministrului și a majorității parlamentare.

Mai trebuie ținut cont de faptul că în Constituția celei de-a Cincea Republici (inițiată de Charles de Gaulle în 1958) președintele are prerogative aproape exclusive în politica externă și cea de apărare (“domeniul rezervat”), reprezintă Franța în străinătate, în mod special la Uniunea Europeană și G7 și nu i se pot impune de către guvern numiri în funcții publice.

De asemenea, cum atât Le Pen cât și Melenchon doresc schimbări ale Constituției prin referendum (restricționarea imigrației, respectiv reducerea prerogativelor prezidențiale), ei nu-i vor putea impune președintelui convocarea plebiscitului (articolul 11), iar pe cale parlamentară este necesară o majoritate de 3/5 în ambele camere reunite, practic imposibil de atins fără un consens politic, inexistent pe aceste teme la ora actuală.

Dar dacă președintele nu are decât un rol de frânare a inițiativelor unui prim ministru și al unei majorități parlamentare ostile, el dispune de o armă redutabilă: prerogativa de dizolvare a Adunării Naționale. Constituția îi oferă acest drept după consultarea cu prim ministrul, președintele Adunării Naționale și președintele Senatului.

Limitele acestei prerogative, menționate în articolul 12 al Constituției nu-i dau dreptul la dizolvarea repetată a Adunării Naționale în anul ce urmează unei dizolvări. Nu a existat până acum situația în care președintele să fi dizolvat Adunarea Națională împotriva obiecțiilor prim ministrului și majorității parlamentare.

Trebuie de asemenea remarcat că toți cei trei prim miniștri ai coabitării – Chirac, Balladur, Jospin – au candidat la președinție după încheierea mandatului lor și au fost învinși (1988, 1995, 2002).

Constituția celei de-a Cincea Republici nu a prevăzut astfel de situații. De Gaulle a dorit un regim cvasi-prezidențial care să asigure stabilitatea politică, inexistentă în timpul celei de-a Patra Republici (1946 – 1958), dominată de un parlamentarism aberant. Acum, Franța riscă să intre într-o nouă fază de instabilitate generată de posibilitatea unei coabitări între un președinte și o majoritate parlamentară cu legitimități proaspete.

Până atunci însă, mai apare și o altă posibilitate fără precedent în timpul celei de-a Cincea Republici: absența unei majorități parlamentare. Adunarea Națională.

Deputații sunt aleși prin scrutin majoritar uninominal. Candidatul care obține majoritatea voturilor în primul tur este ales deputat. Dacă niciun candidat nu obține această majoritate, au dreptul de a candida în al doilea tur candidații care obțin un număr de voturi mai mare decât 12,5% din numărul alegătorilor înscriși pe liste în acea circumscripție sau dacă sunt mai puțin de doi care îndeplinesc această condiții primii doi clasați. În turul al doilea este declarat ales candidatul care obține cel mai mare număr de voturi.

Acest mod de scrutin ar putea duce, în condițiile repetării rezultatului de la primul tur de scrutin al prezidențialelor la triunghiulare LREM – RN – UP sau mai realist la dueluri LREM – RN, LREM – UP și RN – UP din care să rezulte imposibilitatea formării unei majorități în Adunarea Națională formată din trei forțe ostile. În timpul celei de-a Cincea Republici nu a existat niciodată un guvern de uniune națională sau de mare coaliție ca cel dintre Creștin Democrați și Social Democrați din Germania. Franța ultimilor 64 de ani este un sistem politic majoritar în care partidele minoritare sunt sub-reprezentate și opinia lor în general nesocotită.

În concluzie, realegerea președintelui Macron s-ar putea dovedi insuficientă pentru ca acesta să-și pună în practică promisiunile și ar putea deschide o criză instituțională și politică fără precedent sub cea de-a Cincea Republică după alegerile parlamentare din iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...