Cum a ajuns nedemocratică „democrația noastră” – The Wall Street Journal

Există acum o mulțime de termeni vagi, impreciși, în discursul politic american: „populism”, „liberalism”, „evanghelic”. Aceste cuvinte, folosite cu atenție, își mai justifică încă uzul. Nu sunt convins însă că mai e valabil și în cazul „democrației”. Poate că încă mai e un cuvânt nobil, într-un sens ori altul, dar s-a abuzat atât de mult de el de-a lungul a numeroase decenii încât a devenit inutil, potrivit Rador Radio România.

Când mi s-au predat mie orele de educație civică, în anii ’80, o democrație era ceva distinct de o republică. Într-o democrație strictă fiecărui cetățean i se cere să voteze cu privire la fiecare problemă publică importantă. Mărim impozitele? Pornim la război cu Cartagina? Dar a ține plebiscite cu privire la orice nu e practic, astfel că oamenii antici au inventat republica, sistem în care îi votezi pe oamenii care urmează să ia acele decizii.

Întrebat fiind la încheierea Adunării Constituante ce au realizat Părinții Fondatori ai SUA, Benjamin Franklin nu a spus: „O democrație – dacă veți fi capabili s-o păstrați”. Cei mai mulți Părinți echivalau democrația cu dictatura gloatei și doreau s-o evite. Doar pentru câțiva, în primul rând Thomas Jefferson, noțiunea implica autoguvernare și descentralizarea puterii. Așa au folosit-o și Andrew Jackson și adepții lui. Abraham Lincoln, care n-a pomenit prea des cuvântul, considera democrația un termen pozitiv care semnifică egalitate și autoguvernare.

Însă odată cu ascensiunea progresismului la cumpăna secolelor 19 și 20, „democrația” a căpătat noi înțelesuri care aproape că nu mai aveau de-a face cu votatul, alegerile, majoritățile și libertățile procedurale. Activista și filozoafa Jane Addams definea în cartea „Democrație și Etică Socială” (1902) democrația drept „nu doar ca un sentiment ce dorește bunăstarea tuturor oamenilor, nici măcar ca o convingere ce crede într-o esențială demnitate și egalitate a tuturor oamenilor, ci acel lucru care permite o regulă de trai cât și un test al credinței”. În cartea „Democrație și Educație” (1916) teoreticianul John Dewey observa că „o democrație e mai mult decât o formă de guvernare; este în primul rând un mod de a trăi în asociere, o experiență comunicată comună”.

Aceste definiții precum și multe altele similare indică faptul că pentru progresiștii de la începutul secolului 20 „democrația” însemna mai mult sau mai puțin acele țeluri politice pe care progresiștii le consideră la un moment dat benefice și de dorit.

În alte părți ale lumii termenul de „democratic” a început să fie atașat unor regimuri și organizații vădit nedemocratice. Bolșevicii din Rusia s-au scindat din Partidul Social Democratic al Muncii. România postbelică, unde dizidența era scoasă în afara legii, era condusă de Frontul Popular Democratic. Iar în Republica Democrată a Vietnamului, mai cunoscută în Vest sub denumirea de Vietnamul de Nord, o opinie favorabilă Americii ori dorința de a emigra te puteau trimite, cu tot cu familie, la „reeducare” sau chiar în mormânt. Organizația americană Studenți pentru o Societate Democratică milita pentru o gamă variată de cauze de stânga, însă nu putea să priceapă nici chip de ce ar trebui să aibă poporul dreptul de a vota împotriva acelorași cauze. În mintea fondatorilor ei, cauzele pentru care luptau ei erau însăși democrația.

Simpla prezență a termenului „democratic” asigura legitimitatea. Un partid sau front ori republică democratică reprezenta un lucru care putea fi plăcut de oricine – chiar dacă din când în când mai făcea să-i dispară din opozanți. Termenul de „socialism democratic”, larg utilizat în Europa și America de Nord în perioada postbelică, era menit a desemna acel socialism pentru care poporul a votat. Nu îi era impus cu forța unui popor reticent, ca în URSS, ci era adoptat de popor de bunăvoie.

Idealizarea democrației a luat o pauză după colapsul URSS-ului din 1989-91. Democrația – sau, de acum, „democrația liberală” – câștigase și nu mai avea nevoie să fie apărată. Termenul de „democrație liberală” desemna o alăturare laxă de idealuri, printre care statul de drept, mecanisme de control asupra guvernului, autonomia individului și asistență socială plătită de o economie de piață robustă. Pe parcursul anilor ’90 și până la începutul anilor 2000 nu puteai să nu-ți formezi impresia că aceia care foloseau termenul „democrație” cel mai des începuseră să-i confere un înțeles nou: din perspectiva lor democrația e ceva mai apropiat de o tehnocrație – un sistem controlat de experți care are drept scop atingerea maximei egalități posibile. Franciza democrației era importantă și ea, firește, dar rodul esențial al democrației liberale consta în deznodămintele ei sociale.

În acest punct termenul reprezenta deja o harababură. Comentatorii și politicienii care se îngrijorau că democrația e periclitată păreau să o definească asemenea lui Dewey, adică nu neapărat ca o formă de guvernare, ci ca o modalitate de a extinde drepturi individuale nou inventate și a genera alte rezultate politice chipurile inofensive. Concomitent ei au adoptat un soi de politică agresivă a majoritarului, somând să fie desființate Colegiul Electoral și practica „filibuster” și amenințând că vor adăuga noi state la SUA și noi judecători la Curtea Supremă pentru a-și îndeplini aceste obiective.

Termenul de „democrație” nu a devenit decât și mai vag și mai imprecis în ultimii ani. În 2023 ni s-a spus că guvernul Netanyahu din Israel atacă democrația întrucât încearcă să elimine puterea Curții Supreme de a anula arbitrar legi adoptate de majorități democratice. Dacă e să-i dăm crezare președintelui Biden, miza alegerilor prezidențiale din SUA din 2024 e „democrația”. Într-un discurs ținut în Valley Forge pentru a comemora atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 Biden a și explicat ce înțelege prin acest termen.

„Democrația înseamnă a avea libertatea de a spune ce crezi, de a fi tu însuți, de a fi cine vrei tu să fii. Democrația înseamnă capacitatea de a aduce schimbare în mod pașnic. Democrația – democrația e modul în care am deschis porțile șanselor mai larg și mai larg cu fiecare generație succesivă, în ciuda greșelilor noastre”, a spus el.

Pentru Biden și simpatizanții lui din auditoriu democrația înseamnă lucruri care sunt bune, iar nu lucruri care sunt rele.

Cuvântul „democrație” nici măcar nu e pomenit în Discursul de la Gettysburg, dar cu toate acestea acel document conține cea mai bună definiție a termenului enunțată vreodată, înțeles în sensul lui general. Lincoln își exprima acolo speranța „că guvernarea poporului, de către popor, pentru popor nu va pieri de pe fața acestui pământ”. Democrația, dacă chiar e să însemne ceva, atunci trebuie să înglobeze toate aceste trei elemente.

Guvernare „a” poporului: poporul este proprietarul guvernului și, acționând colectiv și conform unor reguli, are dreptul să-l restructureze și să-i schimbe politicile când vrea el. Guvernare „de către” popor: cetățenii de rând sunt cei care alcătuiesc guvernul și-i îndrumă deciziile. Guvernare „pentru” popor: politicile guvernului sunt decise în interesul corpului cetățenesc, luat ca un întreg.

Problema cu gândirea progresistă – atât în înțelesul termenului de la începutul secolului 20 cât și în cel din secolul 21 – și cu modul în care vorbesc progresiștii despre „democrație” constă în faptul că ei ignoră primele două elemente ale formulei lui Lincoln și nu le pasă decât de al treilea.

În viziunea progresistă guvernul trebuie să acționeze în interesul poporului. Însă același guvern trebuie să opună rezistență imboldurilor nebunești ale poporului și este obligatoriu să fie alcătuit din experți certificați deținând puterea de a anula voința poporului atunci când poporul acționează contra propriului său interes.

Poate că miza alegerilor din 2024 este într-adevăr democrația. În care caz miza lor e zero.

Sursa: THE WALL STREET JOURNAL / Rador Radio România /.