
Cum a ajuns campionul mondial de snooker să fie interzis în propria țară – Paradoxul Zhao Xintong
Zhao Xintong a uimit pe toată lumea la Crucible și a devenit primul chinez campion mondial de snooker din istorie. În pofida gloriei internaționale, Zhao se confruntă cu o situație greu de crezut: nu are voie să joace în China, țara sa natală.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Interdicția bizară: poate juca oriunde în lume, dar nu în China
Starul din China a revenit în competiții anul trecut în calitate de jucător amator (prin intermediul circuitului Q Tour) după ce a ispășit o suspendare de 20 de luni pentru implicarea într-un scandal de aranjare a meciurilor.
În pofida statutului său incert, Zhao a primit dreptul de a participa la Crucible. A plecat acasă cu marele cec în valoare de 500 de mii de lire sterline și a urcat până pe locul 11 în ierarhia mondială după acest succes.
Asociația Mondială a Biliardului și Snookerului Profesionist (WPBSA) i-a redus suspendarea de la 30 la 20 de luni, iar astfel i s-a permit să revină în circuitul profesionist mai devreme.
CBSA (Asociația Chineză de Snooker) a refuzat să-i reducă însă pedeapsa, menținând interdicția până la 1 iulie 2025. În aceste condiții, Zhao poate să-și reprezinte țara oriunde în lume, dar mai puțin tocmai în China.
„Vreau să ridic un trofeu în China, este ceva ce încă nu am făcut. Este unul dintre marile mele obiective.
Totul este abia la început, vreau să aduc glorie Chinei și să inspir o nouă generație de jucători”, a precizat Zhao pentru South China Morning, conform express.co.uk.
„Nu prea m-am gândit la ce este diferit pentru mine ca jucător după câștigarea Campionatului Mondial.
Victoria a fost, de asemenea, un progres mare pentru snookerul din China. Cred că generația tânără va fi acum mai încrezătoare și mai motivată”, a transmis Zhao.
În vârstă de 28 de ani, Xintong mai are de așteptat până pe 1 iulie pentru ca interdicția CBSA să expire oficial.
Visul lui Zhao de a câștiga în fața propriilor fani s-ar putea împlini însă în următoarea perioadă.
Două competiții importante vor avea loc în China în vara acestui an, după ce suspendarea lui Zhao va expira: Shanghai Masters (28 iulie – 3 august) și Wuhan Open (24 – 30 august).
Proaspăt campion mondial, Zhao rămâne ferm: dacă vrei performanță de top, e musai să te antrenezi în Marea Britanie.
Peisajul snookerului actual este unul tot mai globalizat, cu vedetele acestui sport stabilindu-și reședințele în destinații exotice (a se vedea cazurile Ronnie O’Sullivan și Judd Trump).
Într-un puternic contrast, Zhao a ales în adolescență să se mute de la Shenzhen în Sheffield, capitala spirituală a snookerului mondial.
Xintong s-a pregătit la Victoria’s Snooker Academy, la mică distanță de legendarul Crucible, locul unde chinezul avea să scrie istorie la începutul acestei luni.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.