Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Memorandumul semnat de către Federațiile sindicale din Educație și Guvernul României are la bază un Acord între Guvern și partenerii sociali, acord care conține termene clare de aplicare pentru fiecare măsură, susține liderul Federației Sindicale ”Spiru Haret”, Marius Nistor. Într-o declarație pentru Edupedu.ro, acesta a prezentat care va fi structura creșterilor salariale pentru cadrele didactice, personalul auxiliar și cel nedidactic, potrivit documentelor semnate.