Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung și-a cerut luni scuze Phenianului pentru trimiterea de drone în Coreea de Nord în urmă cu câteva luni de către civili, pe care a descris-o drept un comportament „iresponsabil”, relatează Mediafax.
„Deși nu a fost intenția guvernului nostru, ne exprimăm regretul față de Coreea de Nord pentru tensiunile militare inutile cauzate de acțiunile iresponsabile și nesăbuite ale unor oameni”, a declarat Lee Jae Myung la o ședință de cabinet,potrivit Le Figaro.
Phenianul a anunțat în ianuarie că a doborât o dronă echipată cu „echipament de supraveghere” în apropierea orașului nord-coreean Kaesong, la câțiva kilometri de granița intercoreeană, și a promis un răspuns „teribil” în cazul unor noi incursiuni ale dronelor din partea Sudului. Trei civili sud-coreeni au fost acuzați.
„Un incident care a implicat drone civile, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a avut loc sub această administrație și s-a confirmat că au fost implicați un oficial al Serviciului Național de Informații și un soldat în serviciu activ”, a declarat Lee luni.
În septembrie, agenția oficială de știri nord-coreeană KCNA acuzase deja Coreea de Sud că a trimis o dronă similară deasupra orașului Kaesong, susținând că aeronava s-a prăbușit după ce a fost neutralizată de bruiaj electronic.
Lee Jae-myung a încercat să reia dialogul cu Coreea de Nord de la preluarea mandatului anul trecut, însă liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a numit Seulul „cel mai ostil dușman al său”, i-a respins până acum propunerile. Cele două țări nu au semnat niciodată un tratat de pace după Războiul din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat cu un armistițiu.