Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Părinții trebuie să facă dovada vaccinării dacă vor să-și trimită copiii la creșe și grădinițe sau dacă vor să scape de amenzi, anunță BBC. Autoritățile italiene au luat această decizie la capătul câtorva luni de dezbateri, iar începând cu 11 martie obligativitatea a intrat în vigoare.
Potrivit sursei citate, părinții care își vor trimite totuși la școală copiii nevaccinați sunt pasibili de o amendă ce poate ajunge până la 500 de euro. În cazul preșcolarilor neimunizați, regulile prevăd interdicția de a fi primiți în creșe și grădinițe.
Unii oficiali italieni susțin că noile reguli au contribuit la creșterea ratei vaccinărilor.
Legea a fost adoptată pentru a crește rata de vaccinare în Italia, care ajunsese sub pragul critic de 80%. Obiectivul acum este atingerea nivelului de 95%, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Toate aceste măsuri sunt luate după o lungă perioadă în care o mișcare anti-vaccinare, cu ramificații globale, a produs dezechilibre majore în mai multe state.
Tema vaccinării a fost, de altfel, și un teren de încercare pentru propagarea de fake-news-uri, la baza „materialelor științifice” anti-vaccinare, popularizate pe diverse site-uri și pe rețelele sociale, stând o cantitate uriașă de informații fabricate.
Nici România nu a fost ocolită de acest fenomen, țara noastră confruntându-se cu probleme similare.
Un sondaj de opinie la nivel național realizat de INSCOP Research în ianuarie – februarie arată atitudini ambivalente ale românilor față de vaccinare. Astfel, deși 81.1% dintre respondenți spun că vaccinarea copiilor este necesară, doar 62,7% sunt de acord cu vaccinarea obligatorie.
Sursa foto: Mediafax foto
BBC invoca revenirea controversatei lege Lorenzin, pe fondul cresterii alarmante a infestarilor cu rujeola, copiii care nu duc dovada vaccinarii sau a unei deficiente imunitare pentru scutire pot fi interzisi la scoala.
Dar dacă acel copil moare din cauză că nu a fost vaccinat, părintele merge la pușcărie…! De acord?
Vine Pastele, copiii se grijesc cu aceeasi lingurita si sterg gurita cu aceeasi batista. Vaccinul este o solutie simpla si empirica de stopare si salvare unde nu se respecta igiena. Dar, pe langa reactiile adverse asupra imunitatii, au fost si decese de copii vaccinati, pentru ca nimeni nu face dozari imunologice pentru a decela titrul anticorpilor.