G4Media.ro

Conturile de Facebook ale unor persoane din fosta administrație din Afganistan, sparte…

Sursa foto: Pexels

Conturile de Facebook ale unor persoane din fosta administrație din Afganistan, sparte de pirați cibernetici cu ajutorul unor fotografii cu femei / Facebook anunță că a interzis accesul pe platformă al grupului ce acționa din Pakistan

Compania Facebook a dezvăluit marţi că a interzis în august pe platforma sa un grup de piraţi cibernetici ce operau din Pakistan şi care au ţintit conturile unor utilizatori din Afganistan în timpul preluării puterii de către talibani, informează Agerpres, care citează AFP.

Între aprilie şi august, grupul, cunoscut sub numele de SideCopy, a atacat în mod prioritar indivizi apropiaţi precedentului guvern afgan, din armată şi din poliţie, au precizat într-un comunicat două cadre de conducere ale Meta, nou nume al companiei-mamă a Facebook.

Tehnica principală a piraţilor, cunoscută sub numele de „phishing” în engleză, consta în distribuirea de linkuri către site-uri rău-intenţionate ce găzduiau sofware-uri dăunătoare. Ei au creat profiluri false, în special de tinere femei, pentru a impresiona ţintele vizate şi a le determina să dea click pe link-urile suspecte.

Piraţii cibernetici au pus de asemenea în funcţiune false magazine de aplicaţii mobile şi au compromis site-uri legitime în scopul de a recupera codurile de acces la Facebook ale ţintelor lor.

Meta descrie „o operaţiune bine finanţată şi durabilă, capabilă să întreţină confuzia asupra persoanelor aflate în spatele manevrei”.

Compania nu a comunicat cifre cu privire la numărul de conturi potenţial afectate sau natura informaţiilor piratate.

Ea a precizat că a împărtăşit aceste informaţii cu autorităţile competente (poliţie, cercetători şi profesionişti în domeniul securităţii cibernetice) şi a atenţionat persoanele vizate.

Facebook a mai anunţat că a reactivat recent trei grupuri de piraţi cibernetici activi din Siria şi având legături cu guvernul de la Damasc. Aceste grupuri au vizat opozanţi ai regimului, organizaţii umanitare, jurnalişti, activişti şi minorităţi.

Sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci ce căuta Administratia pe Fb?
    Ca daca au ceva de spus îi publica presa libera.
    Valabil si pt. RO
    Nu ma incânta cu nimic faptul ca un salariat din bani publici e platit sa o frece pe Fb pt. șefii instituției…