Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul de securitate al Republicii Cehe va dezbate pe 7 ianuarie viitorul unui mecanism condus de Cehia şi finanţat de Occident de organizare a livrărilor de muniţie de artilerie pentru Ucraina, a declarat luni premierul ceh Andrej Babis, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Mecanismul reuneşte donatori străini – inclusiv Germania, Danemarca şi Olanda – cu oficiali cehi din domeniul apărării şi comercianţi şi producători de arme care cumpără muniţie în întreaga lume şi o livrează Ucrainei, pentru a reduce dezavantajul acesteia pe câmpul de luptă împotriva Rusiei.
Babis, care a fost învestit săptămâna trecută şi a promis că va reduce ajutorul financiar ceh către Ucraina, a criticat ceea ce numeşte lipsa de transparenţă a mecanismului, însă nu a adoptat o poziţie clară cu privire la viitorul acestuia după ce partidul său populist, ANO, a câştigat alegerile în octombrie, menţionează Reuters.
Preşedintele ceh Petr Pavel, aliaţii din NATO ai Pragăi şi Ucraina au salutat schema de ajutor, în timp ce aliaţii coaliţiei pro-ruse ai lui Babis se opun acesteia.
„În principiu, iniţiativa privind muniţia a fost cu siguranţă un lucru bun, întrebarea este dacă a apărut fără corupţie”, a declarat Babis într-o conferinţă de presă după o şedinţă guvernamentală de luni.
Acest subiect „va fi supus dezbaterii la consiliul de securitate a statului din 7 ianuarie”, a precizat premierul Republicii Cehe, adăugând că va propune o poziţie definitivă, dar fără a oferi detalii.
Un înalt oficial militar NATO a exprimat săptămâna trecută un optimism prudent faţă de continuarea iniţiativei. Acesta a menţionat că a livrat 1,8 milioane de cartuşe de artilerie în acest an – 43% din totalul muniţiei furnizate Kievului.
Donatorii au oferit aproximativ 4,5 miliarde de dolari pentru a plăti aprovizionarea cu muniţie în cadrul schemei sus-menţionate, în timp ce contribuţia naţională cehă a fost de ordinul a zeci de milioane de euro.