
Congo şi Rwanda nu vor semna săptămâna aceasta acordul economic pregătit, o lovitură pentru procesul de pace mediat de Donald Trump
Republica Democrată Congo şi Rwanda nu vor semna săptămâna aceasta acordul-cadru economic aşteptat, au declarat patru surse familiare cu negocierile, marcând un nou obstacol în eforturile administraţiei Trump de a implementa un acord de pace şi de a atrage investiţii occidentale în regiune, transmite Reuters, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acordul, denumit Regional Economic Integration Framework (REIF), urma să fie parafat la Washington după o ultimă rundă de negocieri, dar partea congoleză a refuzat semnarea. Un oficial rwandanez a confirmat că textul a fost finalizat, însă Kinshasa „a decis în ultimul moment” să nu îl iniţieze.
Surse diplomatice spun că autorităţile congoleze au condiţionat semnarea de retragerea a 90% din trupele rwandane din estul ţării, parte a unui acord de pace mai amplu, mediat de Washington şi semnat în iunie. Analize independente estimează că Rwanda a desfăşurat cel puţin 7.000 de soldaţi peste graniţă, în sprijinul rebelilor M23.
Statele Unite încearcă să readucă procesul pe făgaşul normal, dar oficialii implicaţi nu se aşteaptă ca documentul să fie parafat vineri. „Credem în acest acord şi în abordarea medierii americane şi sperăm că el va fi semnat în cele din urmă. Procesul de pace trebuie să reuşească”, a declarat un oficial rwandanez.
Un diplomat african a subliniat că poziţia Congoului nu este surprinzătoare: ”Congolezii nu au ascuns niciodată că nu vor semna atât timp cât armata rwandaneză rămâne pe teritoriul lor.”
Acordul de pace semnat la 27 iunie la Washington prevedea, printre altele, retragerea apărării rwandeze din estul RDC în termen de 90 de zile şi lansarea cadrului de integrare economică regională până la sfârşitul lui septembrie.
Consilierul principal al preşedintelui Trump pentru Africa, Massad Boulos, spera ca acordul economic şi alte înţelegeri să fie parafate înainte de vizita oficială a şefilor de stat congolez şi rwandanez la Washington, programată pe 23 octombrie.
Un proiect anterior al acordului prevedea colaborarea RDC şi Rwanda cu SUA şi alţi parteneri internaţionali pentru reorganizarea lanţurilor de aprovizionare cu minerale şi implementarea unor reforme menite să atragă investiţii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.