Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni joi la Kiev cu înalţi oficiali ai Pentagonului, a anunţat administraţia sa, la o zi după dezvăluirea unui plan american de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, în condiţii favorabile Kremlinului, relatează agenția de știri AFP.
Această întâlnire are loc după o vizită fără rezultate a preşedintelui ucrainean miercuri în Turcia, unde Zelenski sperase că Washingtonul se va implica din nou în negocierile de pace.
Cu toate acestea, emisarul special al preşedintelui Donald Trump, Steve Witkoff, nu a participat la reuniunea de la Ankara, transmite Agerpres. Ea are loc, de asemenea, la o zi după un atac aerian rusesc în care au fost ucise cel puţin 26 de persoane într-un oraş din vestul Ucrainei, unul dintre cele mai sângeroase atacuri ale Moscovei asupra teritoriului ucrainean din acest an.
Delegaţia Pentagonului, condusă de secretarul armatei americane, Daniel Driscoll, s-a întâlnit miercuri cu şeful statului major al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, şi cu ministrul ucrainean al apărării, Denis Şmîhal. Preşedintele Zelenski urmează să primească delegaţia joi seara, a anunţat biroul prezidenţial.
De la revenirea la putere a lui Donald Trump în ianuarie, puţini oficiali americani au mers în vizită în Ucraina. Conform publicaţiei americane Axios, Washingtonul şi Moscova pregătesc discret un plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, lansat în februarie 2022 odată cu invazia Rusiei în ţara vecină.
Articolul continuă mai jos
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru AFP că planul prevede ca Ucraina să cedeze Moscovei teritoriile ocupate de armata rusă şi să-şi reducă la jumătate efectivele militare. Kremlinul a refuzat să comenteze şi nici Washingtonul, nici Kievul nu au comentat public propunerile planului american.