G4Media.ro

Conferinţa de pace cu privire la situația din Afganistan, propusă de SUA,…

sursa foto: presamil.ro/Dan Vereș

Conferinţa de pace cu privire la situația din Afganistan, propusă de SUA, va avea loc la Istanbul, între 24 aprilie şi 4 mai

Conferinţa de pace cu privire la Afganistan propusă de Statele Unite va avea loc la Istanbul, între 24 aprilie şi 4 mai, cu participarea reprezentanţilor guvernului de la Kabul şi ai talibanilor, a anunţat marţi diplomaţia turcă, transmite AFP.

‘Turcia, Qatar şi ONU vor organiza în comun o conferinţă incluzivă la nivel înalt la Istanbul între reprezentanţi ai Republicii islamice Afganistan şi ai talibanilor’, a informat Ministerul de Externe de la Ankara, într-un comunicat.

Acesta precizează că statele organizatoare se angajează să ‘susţină un Afganistan suveran, independent şi unit’.

Obiectivul principal al conferinţei ‘este să accelereze şi să completeze negocierile inter-afgane de la Doha, în vederea ajungerii la o reglementare politică justă şi durabilă’, adaugă sursa citată, conform căreia agenda conferinţei de la Istanbul a făcut obiectul unor ‘consultări aprofundate cu părţile afgane’.

‘Conferinţa se va focaliza pe modalităţile de a ajuta părţile implicate în negocieri să ajungă la un ansamblu de principii fundamentale comune care să reflecte o viziune agreată pentru viitorul Afganistanului, o foaie de parcurs pentru o reglementare politică viitoare şi încheierea conflictului’, se mai spune în comunicat.

Washington făcea presiuni ca reuniunea să aibă loc înainte de 1 mai, data limită pentru retragerea trupelor sale din Afganistan, conform acordului semnat în februarie 2020 la Doha cu talibanii.

Biden a prevenit deja că acest termen va fi ‘dificil’ de respectat, în timp ce insurgenţii au avertizat că SUA vor fi ‘responsabile de consecinţe’.

Din septembrie 2020, talibanii şi guvernul afgan negociază la Doha pentru a ajunge la un acord de pace, însă discuţiile nu au dus la niciun rezultat concret.

SUA doresc, conform unui plan dezvăluit de presă, formarea unui guvern interimar care i-ar include pe talibani.

Potrivit mai multor responsabili, conferinţa din Turcia mai vizează instituirea unei încetări a focului sau cel puţin a unei perioade de reducere a violenţelor, o solicitare a autorităţilor afgane care au acceptat să participe la reuniune.

În ce-i priveşte, talibanii au declarat luni că nu au decis încă dacă vor lua parte.

Înaltul Consiliu afgan pentru reconciliere naţională pregăteşte o propunere proprie de pace în vederea conferinţei, după ce a strâns 30 de documente de la partide politice şi membri ai societăţi civile.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a redactat, la rândul său, un plan de pace, precizând că nu va accepta decât o administraţie aleasă de popor.

El a mai explicat că orice acord ce ar fi decis în Turcia ar trebui aprobat de o ‘loya jirga’, o mare adunare de demnitari afgani.

În ciuda tuturor acestor eforturi diplomatice, talibanii continuă să atace zilnic forţele afgane pe cuprinsul ţării.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: presamil.ro/Dan Vereș

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează