Home » Articole » Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea anunţă că va redeschide „Drumul Oaselor” cu fonduri proprii

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea anunţă că va redeschide „Drumul Oaselor” cu fonduri proprii

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea anunţă că va redeschide „Drumul Oaselor” cu fonduri proprii
Captura video: Berbeşti
Ascultă articolul

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea intenţionează să redeschidă, după mai bine de două decenii, drumul judeţean care leagă oraşul minier Berbeşti de comuna Popeşti, cunoscut ca „Drumul Oaselor”, în acest sens fiind constituită o comisie care va identifica zonele care trebuie asfaltate, transmite Agerpres.

„Astăzi, a avut loc o întâlnire de lucru pe tema redeschiderii Drumului Oaselor, un drum deosebit de important pentru vâlceni, fiindcă nu vom mai aştepta deschiderea axelor de finanţare europeană pentru reabilitarea şi repunerea lui în circulaţie. În cadrul şedinţei de astăzi, s-a stabilit constituirea unei comisii de specialişti, care să identifice zonele cele mai afectate din acest drum, zone care îngreunează circulaţia, fiindcă vrem să intervenim cu lucrări de stabilizare a platformei drumului şi de turnare covoare asfaltice pe anumite sectoare”, a transmis, joi, printr-o informare de presă, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

- articolul continuă mai jos -

Construit în anii ’70 pentru camioanele şi utilajele care veneau şi plecau din bazinul carbonifer Berbeşti – Alunu, DJ 676 E sau Drumul Oaselor a fost închis în urmă cu mai bine de 20 de ani după ce porţiuni mari din el s-au prăbuşit

Drumul măsoară circa 20 de kilometri şi leagă oraşul Berbeşti, prin Copăceni şi Cernişoara, de comuna Popeşti, scurtând astfel distanţa până la Râmnicu Vâlcea cu aproximativ 40 de kilometri.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole