Home » Articole » Cod portocaliu de furtuni și cod galben de inundații în zone din Moldova, în această după-amiază

Cod portocaliu de furtuni și cod galben de inundații în zone din Moldova, în această după-amiază

Ascultă articolul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, valabile pentru zone din regiunea Moldovei.

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în judeţele Iaşi (localităţile: Hârlău, Belceşti, Deleni, Cotnari, Scobinţi, Vânători, Cepleniţa, Focuri, Sireţel, Gropniţa, Coarnele Caprei, Movileni, Româneşti şi Fântânele) şi Suceava (în: Câmpulung Moldovenesc, Stulpicani, Fundu Moldovei, Pojorâta, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Sadova, Cârlibaba, Ciocăneşti, precum şi în zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine) se vor semnala averse torenţiale, ce vor depăşi 35 – 40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni.

- articolul continuă mai jos -

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

De asemenea, hidrologii au emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii, pe râuri din judeţe situate în zona Moldovei.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 00:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile mici din bazinele hidrografice: Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Harghita şi Bacău) şi Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).

INHGA menţionează că fenomene hidrologice importante se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Bistriţa – bazin superior şi Bahlui – bazin superior.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole