Home » Articole » Cîțu: Nu văd sensul reglementării prețului la energie de la 1 aprilie până în octombrie, când vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine / Nu amenzile rezolvă problema facturilor, ci deschiderea pieței

Cîțu: Nu văd sensul reglementării prețului la energie de la 1 aprilie până în octombrie, când vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine / Nu amenzile rezolvă problema facturilor, ci deschiderea pieței

Cîțu: Nu văd sensul reglementării prețului la energie de la 1 aprilie până în octombrie, când vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine / Nu amenzile rezolvă problema facturilor, ci deschiderea pieței
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Ascultă articolul

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, marți, că nu vede sensul reglementării prețului la energie de la 1 aprilie până în octombrie, când vine iarăși iarna și vor crește din nou prețurile. Liderul PNL a mai susținut că nu amenzile rezolvă problema facturilor, ci deschiderea pieței.

„Am tot auzit în spațiul public că se încearcă după 1 aprilie o reglementare. Acum aș putea să spun și eu că eu am venit cu soluția de a spune că reglementăm piața și era pentru momentul de acum. Nu prea văd eu sensul pentru după 1 aprilie când intrăm în vară să reglementăm piața pentru 6 luni de zile, până în octombrie, când după aceea vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluție să reglementeze piața de la 1 aprilie. Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, să ne gândim pentru iarna viitoare. La vară știm foarte bine că consumul scade. Deci eu nu cred că cineva s-a gândit foarte bine. Soluția pe care o propusesem noi era pentru aceste luni de iarnă, când ai consum mare, să reglementăm piața. ANRE s-a opus, am venit cu cealaltă variantă pe care o avem acum. Vom discuta după 1 aprilie ce se întâmplă”, a declarat Florin Cîțu.

- articolul continuă mai jos -

În legătură cu amenzile pentru furnizorii de energie, liderul PNL a declarat: „Nu amenzile rezolvă problema, ci deschiderea pieței. Ce am învățat noi în ăștia 30 de ani acolo unde am permis să fie piață liberă? Cu cât ai mai mulți jucători pe piață, cu atât scad prețurile. Când piața e suprareglementată, atunci apar astfel de sincope. Eu aș merge în partea cealaltă: dacă vrem cu adevărat o piață liberă și prețuri scăzute, eu aș face piața mai permisivă”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, săptămâna trecută, că, din punctul său de vedere, prețul la energie trebuie să fie din nou reglementat de la 1 aprilie pe o perioadă de 6 luni, argumentând că legea permite acest lucru.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole