Home » Articole » Circa 20.000 de persoane au mărşăluit duminică la Bruxelles pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice

Circa 20.000 de persoane au mărşăluit duminică la Bruxelles pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice

Circa 20.000 de persoane au mărşăluit duminică la Bruxelles pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice
sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Circa 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, 25.000 conform organizatorilor, au mărşăluit duminică la Bruxelles pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice, în momentul în care în Emiratele Arabe Unite se desfăşoară summitul pentru climă COP28 al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP conform Agerpres.

„Nu schimbărilor climatice, da schimbării sistemului”, „Vrem o planetă locuibilă şi sănătoasă”, erau mesajele de pe pancartele şi afişele purtate de demonstranţi.

- articolul continuă mai jos -

Manifestanţii au defilat prin capitala Belgiei pe un frig intens, în ritm de tobe şi diverse instrumente muzicale, la apelul Coalition Climat care reuneşte 90 de organizaţii ale societăţii civile belgiene.

Acest marş nu are loc într-un moment oarecare, el are loc în deschiderea COP 28 (…) negocierile internaţionale chiar trebuie să avanseze acolo”, a declarat Nicolas Van Nuffel, preşedintele Coalition Climat.

„Suntem în stradă cu solicitări foarte concrete, pentru a cere accelerarea izolării locuinţelor, creşterea numărului pistelor pentru biciclete şi reinvestirea în transportul public”, a explicat el.

Summitul COP28, care se desfăşoară între 30 noiembrie şi 12 decembrie în Dubai, este cea de-a 28-a conferinţă a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, dedicată efectelor dăunătoare ale poluării atmosferice

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole