Home » Articole » Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu
Sursa Foto: Instagram
Ascultă articolul

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.

Funk va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume nu a fost încă dezvăluit.

- articolul continuă mai jos -

În anii ’60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit „Mercury 13”, un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.

„Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi”, a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. „Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus”.

„Nimeni nu a aşteptat atât de mult”, a scris Jeff Bezos în postarea sa. „Bine ai venit în echipaj, Wally”.

Wally Funk a devenit prima femeie inspector a agenţiei americane de aviaţie, FAA. Ca pilot, ea a acumulat 19.600 de ore de zbor.

Racheta New Shepard a Blue Origin este programată să decoleze pe 20 iulie şi să ajungă la linia Kármán, care marchează, potrivit convenţiei internaţionale, începutul spaţiului, la 100 de kilometri deasupra Pământului.

Pasagerii vor putea apoi să plutească la gravitaţie zero timp de câteva minute şi să observe curbura Pământului.

Apoi capsula va începe o cădere liberă pentru a reveni pe Pământ şi va fi încetinită de trei paraşute mari şi de retrorachete înainte de a ateriza într-un deşert din vestul Texasului. (Sursa: Agerpres)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole