G4Media.ro

Cine a exercitat controlul asupra șefilor procuraturii în România: de la Marea…

Cine a exercitat controlul asupra șefilor procuraturii în România: de la Marea Adunare Națională, pe vremea lui Ceaușescu, la CSM şi ministrul Justiţiei

Subordonarea justiţiei a fost visul oricărui politician aflat la putere, indiferent de culoarea politică. În contextul deciziei CCR, care conferă ministrului justiției autoritate sporită asupra procurorilor, G4media.ro a realizat o radiografie a modului în care au fost desemnaţi şefii procuraturii din comunism pana la decizia Curţii Constituţionale. CCR l-a obligat pe șeful statului, printr-o decizie pronunțată miercuri, să emită decretul de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Koveși și să pună în aplicare cererea de revocare formulată de ministrul justiției, Tudorel Toader.

Comunism – Procurorul General subordonat Marii Adunări Naţionale. În Comunism, Procuratura Republicii Socialiste România trebuia ca „în înfăptuirea politicii partidului și statului de asigurare și întărire continuă a legalităţii socialiste, să apere cuceririle revoluţionare ale poporului, orânduirea socială şi de stat, proprietatea socialistă, drepturile şi interesele legitime ale organizatiilor socialiste, ale celorlalte persoane juridice, precum și ale cetățenilor.”

Prin Legea 60/1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii Republicii Socialiste România, se statua că Procuratura Socialistă era condusă de un Procuror General.

Subordonarea era stabilită faţă de legislativ, adică faţă de Marea Adunare Naţională. Articolul 44 din lege arată că: „Procurorul general este ales de Marea Adunare Naţională, pe durata legislaturii, în prima sesiune a acesteia şi funcţionează până la alegerea noului procuror general.” Mandatul Marii Adunări Naţionale dura cinci ani.

Procurorul general răspundea de activitatea procurorilor, pe perioada sesiunilor legislative, în faţa Marii Adunări Naţionale. Când Marea Adunare Naţională era în vacanţă, răspundea în faţa Consiliului de Stat.

Consiliul de Stat era format din o parte dintre cei aleşi în Marea Adunare Naţională şi nu avea atribuţiile unui Guvern în forma cunoscută. Atribuţiile Guvernului erau în sarcina Consiliului de Miniştri, unde exista şi un portofoliu al Justiţiei.

1992 – Procurorii, subordonaţi total ministrului Justiţiei. Legea 92/1992 privind organizarea judecătorească este primul act normativ important care reglementează funcţionarea Justiţiei democratice. În prima variantă a legii, publicată în 1992, nu apare o prevedere expresă a modului de desemnare a şefului procuraturii. Există însă multe prevederi care arată clar rolul şi implicarea ministrului justiţiei în anchetele penale. Art. 37 arată că „dispozitiile ministrului justitiei, date prin procurorul general în vederea respectării și aplicării legii, sunt obligatorii”, iar articolul următor stabileşte clar rolul activ în tot ceea ce fac anchetatorii, prin implicarea corpului de procurori-inspectori:

„Ministrul justiției, prin procurori-inspectori din cadrul Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și din parchetele de pe lângă curțile de apel sau alți procurori delegați, exercită controlul asupra tuturor membrilor Ministerului Public.

Controlul se efectuează prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și celelalte persoane implicate în lucrările de competența Ministerului Public, precum și prin aprecierea asupra activității, pregătirii și aptitudinilor profesionale ale procurorilor.

Ministrul justiției poate să ceară procurorului general informări asupra activității Ministerului Public și să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru combaterea criminalității.

Ministrul justiției poate da dispoziție scrisă, prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, în condițiile legii, procedura de urmărire a infracțiunilor despre care are cunoștință și să promoveze în fața instanțelor judecătorești acțiunile necesare apărării interesului public. Nu vor putea fi date, însă, dispoziții pentru oprirea procedurii de urmărire penală legal deschise.”

Cinci ani mai târziu, o dată cu modificarea legii şi cu republicarea ei, se stabileşte şi procedura de numire a Procurorului General. Cel care are un rol central este ministrul Justiţiei: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie este promovat şi eliberat din funcţie de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor.”

În această perioadă are loc scandalul de hăituirea penală a procurorului Alexandru Lele care deranjase, prin anchetele sale, o parte dintre apropiații politici ai PDSR şi duce la sinuciderea procurorului Cristian Panait, pusă pe seama presiunilor politice exercitate de şefii săi procurori.

2004 – Consiliul Superior al Magistraturii ocupă un rol important în desemnarea Şefilor Parchetelor. Ministrul Justiţiei, rol decorativ. Prin Legea 303/2004, în perioada în care România se pregătea de aderarea la Uniunea Europeană, Parlamentul decide, pentru prima dată, limitarea rolului ministrului Justiţiei în procedura de desemnare a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi pe cel al DNA. Este perioada în care, teoretic, nominalizarea venea de la un organism nepolitic.

Rolul ministrului Justiţiei se reducea doar la a da o recomandare. Procurorul General are mandat unic de cinci ani.

” Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, precum şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi adjunctul acestuia sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 18 ani în magistratură, pe o perioadă de 5 ani, fără posibilitatea reînvestirii.” (art. 53 alin. 1 din Legea 303/2004)

În procedura revocării, ministrul Justiţiei este eliminat definitiv:” Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţii de conducere prevăzuţi la alin.(1) se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ca sancţiune disciplinară.” (art. 53 alin 2, Legea 303/2004)

Prevederea legală nu stă în vigoare decât un an și câteva luni.

2005 – Ministrul Justiţiei este reintrodus cu rol decisiv în numirea şefilor procuraturii. Prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, intrată în vigoare la 25 iulie 2005, ministrul Justiţiei are din nou un rol semnificativ în desemnarea şefilor parchetelor şi în revocarea lor: el este cel care face propunerea, nu doar dă o recomandare, ca până atunci. Decizia modificării legii a fost luată de guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, în perioada în care Daniel Morar era propunerea pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

” Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(3) Preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Procedura este similară şi în cazul revocării, cu singura excepţie că, în lege, nu se mai precizează explicit că Preşedintele poate refuza revocarea explicit.

(4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

Curtea Constituțională a stabilit, miercuri, că Preşedintele nu poate refuza demiterea procurorului-şef al DNA cerută de Ministrul Justiţiei. Aceeaşi instituţie a statuat şi că Ministrul Justiţiei are un rol aparte în activitatea procurorilor, superior celui avut de întreg Executivul. Decizia urmează să fie motivată în perioada următoare.

În Europa, rolul ministrului Justiției în activitatea procuraturii este diferit în funcție de țară. În Polonia, Luxemburg, Germania, Danemarca și Cehia au control exclusiv asupra carierei magistraților. În Belgia, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Portugalia, Finlanda sau Slovenia, singurul care decide asupra sorții magistraților este organismul breslei, similarul Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursa: https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/justice_scoreboard_2018_en.pdf

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. In Germania, AUSTRIA, DANEMARCA si OLANDA, procurorul nu este magristrat. din cate am inteles Olanda vrea sa l faca magistrat, deoarece fiind doar avocatul statului tine pre mult cu persoana vatamata si nu administreaza probe si in favoarea altor parti, ci doar in favoarea persoanei vatamte

  2. De ce nu ati scris in1992? De ce a trebuit sa asteptati pana acum?

  3. Un om pe care îl duce capul și pe care chiar îl interesează binele acestei tari,sunt convinsă ca citește,înțelege lucrurile exact așa cum sunt și nu cade prade nici unei manipulari,indiferent de unde vine aceasta.V-asi întreba,evident retoric,in țările pe care le-ați menționat in articol,unde este competentă președintelui?Vad ca ministrul justiției apare in unele dintre ele.Si mai văd ca dați exemple de legi,articole,dar nu spuneti și despre cele in care se vorbește despre protocoale.Si spuneti-ne și despre tarile unde sunt legale protocoale,ca in România,țara in pericol sa se prăbușească statul de drept și procurorii sa nu mai fie independenți.

  4. Regresul este vizibil, in sensul Restauratiei. Cit priveste comparatia cu alte state, nu tine! Romania are un lung istoric de coruptie, incepind de la baza si desavirsindu-se la virfurile Puterii. Cred ca nu trebuie sa va spun, poate ati aflat deja, desi s-au marit bine salariile medicilor, unii pacienti continua sa le dea bani, inainte sau dupa, iar in administratie, dosarele isi asteapta rezolvarea pina umbli la buzunar…..Legile date de acest Parlament, au relaxat pina la limita accesul discretionar la banii publici. Deci, pentru a limita „marea coruptie”, procurorii trebuie sa ramina in afara controlului politic exercitat de Ministrul Justitiei, oricum s-ar numi acesta, iar CSM. trebuie sa primeasca un rol esential (nu consultativ) in numirea procurorilor sefi.

  5. Articol pentru tembeli,fireste ca acest control a fost exercitat de binom imediat dupa 2005 alaturi de chior mai intai iar apoi dupa plecarea lui pazvante de cei doi coreifei Luluta si Coldica(zis si damblagiul)